Eveniment
Patru bărbaţi au furat cu o căruţă oile unui cioban din Tărlungeni

Patru bărbaţi din Zizin au fost reţinunţi pentru 24 de ore după ce au furat mai multe oi de la un gospodar din Târlungeni. Bărbatul a sunat la 112 iar oamenii legii i-au găsit la scurt timp pe cei patru făptaşi. Cei patru hoţi au furat oile din localitatea Cărpiniş şi le-au trasportat cu o căruţă. Acum sunt cercetaţi pentru furt calificat.
„În fapt, la data de 4 octombrie, în jurul orei 00.25, polițiștii au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 de către un bărbat, în vârstă de 58 ani, din localitatea Tărlungeni cu privire la faptul că persoane necunoscute i-ar fi sustras mai multe ovine.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că patru persoane de sex masculin, cu vârste cuprinse între 19 ani și 44 ani din localitatea Zizin ar fi sustras mai multe ovine aflate în extravilanul localității Cărpiniș și le-ar fi transportat cu un atelaj hipo.”, a transmis IPJ Braşov
Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.
-
Evenimentacum 3 zile
FOTO – VIDEO / Avalanșă de mari dimensiuni, în munții Făgăraș. Zăpada a spart geamurile cabanei Capra și a pătruns în dormitoare. Cei aproximativ 50 de turiști care se aflau acolo au scăpat teferi
-
Evenimentacum 3 zile
Vine gerul, în România. Meteorologii anunță temperaturi de -20 de grade, în următoarele zile. Au fost emise și două coduri galbene de vreme rea, inclusiv pentru județul Brașov
-
Socialacum 2 zile
Directorul Poştei Române, întrebat cât face o scrisoare de la Bucureşti la Braşov: „Cinci zile”
-
Evenimentacum 2 zile
Turiștii surprinși de avalanșă, în munții Făgăraș, riscă amenzi usturătoare. Ei ar putea rămâne și fără permis pentru că drumul spre cabana Capra era oficial închis
-
Utilacum 6 ore
A fost anunţată oficial şi cea de-a 3-a destinaţie pentru avioanele care vor decola de la Braşov, după Antalya şi Creta
-
Evenimentacum 2 zile
România s-a zguduit, noaptea trecută. 5 cutremure s-au înregistrat în țara noastră, în doar câteva ore. Un seism puternic, de magnitudine 7,8, s-a înregistrat și în Turcia
-
Evenimentacum o zi
Frații Andrew și Tristan Tate au început să își clădească imperiul în județul Brașov. Povestea celor doi milionari a ajuns în atenția jurnaliștilor BBC
-
Evenimentacum o zi
VIDEO / Imagini cumplite, filmate din dronă, cu dezastrul produs de cutremurele din Turcia. Un al doilea seism, de magnitudine 7,5, a fost înregistrat la prânz