Administrație
Angajatorii pot reduce cu 80% timpul de muncă al salariaților, din cauza stării de alertă. Legea ”Kurzarbeit” a fost promulgată de președinte

Promulgarea vineri de către președintele Iohannis a legii cunoscute drept ”Kurzarbeit”, care permite flexibilizarea regimului de muncă, va aduce o gură de oxigen extrem de importantă în economie, cu beneficii importante sociale, spun reprezentanții mediului de afaceri.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat vineri legea care prevede că pe durata stării de urgenţă, de alertă sau asediu, precum şi pe o perioadă de până la 3 luni de la data încetării ultimei perioade în care a fost instituită starea de urgenţă, de alertă sau asediu, angajatorii au posibilitatea reducerii timpului de muncă al salariaţilor cu cel mult 80% din durata zilnică, săptămânală sau lunară, prevăzută în contractul individual de muncă.
Impactul va fi că măsurile sanitare vor putea fi ușor corelate cu disponibilitatea forței de muncă, iar închiderea, deschiderea sau deschiderea parțială a businessurilor va putea fi făcută cu agilitatea de care e nevoie în această perioadă.
„Astăzi marcăm o zi importantă, aceea în care aceste măsuri importante luate în economiile occidentale vor fi implementate în România. Salutăm susținerea de până acum a Președintelui și a Guvernului și continuăm să ne bazăm pe ea. Flexibilizarea muncii aduce optimism în sectoarele afectate și avem speranța că implementarea legii se va face cu viteza luminii, de care avem acum nevoie.”, a spus Dragoș Anastasiu, coordonator al Coaliției pentru Dezvoltarea României.
În prezent, acest model este implementat în mai multe state ale Uniunii Europene. Germania aplică programul, pe modelul urmat în perioada crizei economice din 2009, statul german acoperind până la 80% din remunerația netă a angajaților ce ar fi fost diminuată ca urmare a reducerii timpului de lucru, inclusiv contribuțiile sociale datorate de angajatori.
Modelul Kurzarbeit este aplicabil în numeroase domenii afectate de pandemie, cum ar fi industria prelucrătoare, în care producția s-a redus ca efect al scăderii comerțului exterior și al închiderii temporare a anumitor sectoare de activitate în perioada stării de urgență și de alertă.
Cât decontează statul angajatorului
În România, în varianta adoptată de guvern, angajatorii pot diminua, în anumite condiții, timpul de lucru și remunerația angajaților cu cel mult 50%, pentru o perioadă de minimum cinci zile lucrătoare. Ca măsură de sprijin, statul decontează angajatorului 75% din diferența dintre salariul de bază brut inițial și salariul de bază aferent zilelor lucrate. Indemnizația nu se cumulează cu alte ajutoare reglementate anterior în contextul pandemiei, iar procedura de decontare urmează a fi stabilită prin hotărâre de guvern.
Pentru a beneficia de acest sprijin, un angajator trebuie să îndeplinească simultan două condiții: să fie pus în situația de a aplica măsura pentru cel puțin 10% din numărul total de salariați și să își fi diminuat cifra de afaceri în luna anterioară celei în care se aplică măsura (sau, cel mult, în luna precedentă acesteia) cu cel puțin 10% față de luna similară a anului trecut
-
Evenimentacum 3 zile
Chipsuri cu gust de șosete, pe rafturile magazinelor din Brașov. Sortimentul a fost scos pe piață de firma din Harghita care a produs conservele cu excremente de urs
-
Administrațieacum 2 zile
În Poiana Braşov se va schia până de Paşte
-
Administrațieacum o zi
Spațiile comerciale de la Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav vor fi scoase la închiriere, prin licitație. Cât va costa chiria pentru aceste spații
-
Utilacum 2 zile
Veşti bune pentru braşoveni! Călătorii RATBV îşi pot cumpăra bilete şi din sediile Poştei Române
-
Evenimentacum 2 zile
Angajatul unui lanț internațional de fast food, cu restaurante în Brașov, a fost achitat pentru că racola minore pentru prostituție. Magistrații l-au condamnat pentru că trimitea tinere majore să facă sex pe bani
-
Economicacum 2 zile
Chiriile se scumpesc tot mai mult, la Brașov. Cât costă închirierea unei garsoniere sau a unui apartament în oraș, dar și țară
-
Utilacum o zi
Linia 32 a RATBV îşi modifică traseul. Autobuzele vor parcurge un traseu mai lung
-
Economicacum 2 zile
Contract de 50 de milioane de lei pentru supervizarea lucrărilor pe Lotul 4, Sâmbăta de Sus – Făgăraș, al autostrazii Făgăraş – Sibiu