Connect with us
Publicitate

Administrație

Un pasaj insalubru din Braşov, nefolosit de zeci de ani, va fi reabilitat. Cum va arăta la final

Publicat

pe

Publicitate

Primăria Brașov vrea să reabiliteze un pasaj construit în urmă cu peste 40 de ani și care nu mai este folosit de mulți ani. Autoritățile vor să construiască lifturi pentru persoanele cu dizabilități.

Construit cu mai bine de 40 de ani în urmă, pasajul din cartierul brașovean Triaj a fost folosit în perioada comunistă și puțin după aceea. Între timp a ajuns insalubru și imposibil de folosit, după ce zeci de ani a fost neglijat și lăsat să se deterioreze. Oamenii din zonă spun că este periculos să treci prin pasaj, dar Primăria Brașov vrea acum să-l reabiliteze, transmite adevarul.ro.

Planul municipalităţii braşovene este unul ambiţios, la acest pasaj urmând a fi realizate reparaţii capitale. Ba mai mult, proiectul prevede şi montarea a două lifturi pentru persoanele cu dizabilităţi, mame cu copii sau persoane în vârstă, câte unul la fiecare ieşire. De altfel, dacă proiectul va fi dus la bun sfârşit, acesta va fi primul pasaj pietonal subteran care va fi prevăzut cu astfel de lifturi.

Proiectul este, însă, într-un stadiu incipient. Deocamdată se află abia în etapa realizării documentaţiilor tehnice, astfel că până la începerea lucrărilor va mai dura destul de mult. Pasajul din cartierul Triaj subtraversează calea ferată și șoseaua care face legătura între Brașov și comuna Hărman.

Publicitate

Mai sunt și alte pasaje de nefolosit în oraș

Acesta se află într-o zonă intens circulată, deoarece terminalul firmei de transport în comun este situat într-un capăt al său, iar un colegiu și mai multe firme sunt de partea cealaltă, împreună cu un cartier de locuințe.

Pe lângă pasajul subteran din Triaj, Primăria Braşov mai are în administrare două pasaje subterane care trec pe sub calea ferată, unul în cartierul Tractorul, iar celălalt la Şcoala Gimnazială nr. 11 (între cartierele Craiter şi Florilor).

În ceea ce priveşte pasajele subterane din Centrul Civic (de la Bulevardul Victoriei, de la Biserica de lemn şi de la Camera de Comerţ şi Industrie), acestea sunt proprietate privată. Totuşi, unul dintre ele, cel de la Biserica de lemn, închis anul trecut după un incendiu, ar putea trece în proprietatea municipiului Braşov, primăria anunţând la începutul acestui an că are în plan să îl cumpere.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
2 Comentarii

1 Comentariu

  1. Cristi

    11 aprilie, 2024 at 3:12 pm

    Este folosit, asa rau cum este , dar se foloseste

  2. Răzvan

    14 aprilie, 2024 at 5:15 pm

    Pasajul nu e in „insalubru și imposibil de folosit”.
    E destul de curat, e luminat, și e folosit mereu.
    Că sunt mulți oameni care aleg să traverseze 6 benzi de trafic în fugă (sau încet-încet) nu e decât alegerea lor, fie din lene, fie din comoditate. Cine spune că nu poate coborî și urcă câteva trepte, nu vad cum crede că poate face slalom prin trafic pe 6 benzi.

    Nu spun că e rău dacă va fi renovat. Foarte bine! E bun și liftul, ar fi bună o metodă de drenat mai bine apa când plouă, e de treabă.

    Doar că…e bine să prezentăm corect situația.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes