Politics
Parlamentul României începe sesiunea de toamnă: Învestirea noului Guvern și reforma electorală, printre priorități
Senatorii și deputații se întorc marți în băncile Parlamentului, marcând începutul noii sesiuni legislative de toamnă.
Conform procedurilor parlamentare, prima zi a noii sesiuni este dedicată exclusiv aspectelor organizatorice. Aleșii vor vota pentru alegerea noilor conduceri ale celor două Camere (Senatul și Camera Deputaților), precum și pentru desemnarea reprezentanților formațiunilor politice în birourile permanente.
Dincolo de procedurile interne, agenda legislativă a acestei toamne se anunță una extrem de încărcată și cu mize majore. Printre prioritățile absolute ale parlamentarilor în perioada următoare se numără acordarea votului de încredere pentru un nou Guvern cu puteri depline.
De asemenea, pe masa discuțiilor se vor afla teme structurale esențiale, precum reorganizarea administrației publice, eficientizarea și restructurarea companiilor de stat, dar și dezbaterea unei ample reforme electorale.
-
Economicacum 13 oreTaxele a 11 angajați, reținute dar neplătite statului. Administrator din Codlea, trimis în judecată
-
Fapt diversacum 3 zileFunSylvania lansează „Vinerea Brașovenilor”: 33% reducere la bilete
-
Turismacum 3 zileȘantierul unui hotel oprește Gondola Sinaia. Primăria anunță măsuri de urgență
-
Utilacum o ziNoi soluții pentru eficientizarea transportului metropolitan din Râșnov: Conexiune directă cu Poiana Brașov
-
Fapt diversacum 14 oreAeroportul Brașov se transformă în „Dracula Airport” la final de octombrie
-
Evenimentacum 3 zileTrofeul Râșnov: 106 piloți iau startul pe Valea Cetății în etapa a șasea din CNVC
-
Evenimentacum o ziFOTO / Accident în lanț pe bulevardul Saturn: Trafic îngreunat în zona Gemenii
-
Administrațieacum 3 zileO nouă grădiniță și-a deschis porțile în Brașov


