Social
Părinții, îndemnați să iasă masiv în stradă. Un fost ministru al Educației crede că protestele uriașe ar fi soluția pentru încheierea grevei generale a profesorilor

Daniel Funeriu, fostul ministru al Educației, a postat pe contul personal de Facebook un mesaj controversat legat de greva generală a profesorilor din România. El crede că soluția la stingerea acestui conflict între sindicaliști și Guvern ar fi protestele de stradă masive la care să participe și părinții care au copii înscriși la școală.
„Soluția, azi, este ca de mâine părinții să iasă masiv în stradă, cel puțin în București, Timișoara, Cluj, Iași, Craiova, Brașov. Masiv, adică cel puțin 20-30.000, până la satisfacerea a două revendicări:
a) creșteri salariale majore pentru profesori: ar asigura profesori mai buni pe termen lung și ar reda demnitate profesorilor, dovedind că nu sunt singuri și, mai ales, că oamenii sunt de acord ca guvernul să aloce (guvernul alocă, nu dă!) banii lor preponderent către educație;
b) toate materiile predate în gimnaziu să fie evaluate pentru intrarea la liceu: astfel s-ar asigura că copiii lor învață mai bine și mai mult pentru că, altminteri, știm bine că o materie neevaluată e o materie neînvățată”, a scris Daniel Funeriu, pe contul său de Facebook.
Fostul șef al învățământului românesc vine și cu câteva motive care susțin ideea lui ca părinții să iasă în stradă și să protesteze:
„Iată motivele pentru care spun că asta e soluția:
1) ar permite profesorilor să intre la clasă, pentru că ar preda ștafeta protestelor părinților. Asta ar rezolva problema pierderii salariale pe perioada grevei: profesorii greviști au pierdut deja între 1000 și 2000 de lei și continuă să piardă pe perioada de grevă. Pur și simplu financiar nu le convine să facă grevă. Paradoxal, guvernul câștigă financiar cu atât mai mult cu cât greva se lungește.
2) Intrarea profesorilor la clasă, odată ce locul lor în stradă e luat de părinți, ar rezolva problemele legate de încheierea mediilor, examene etc.
3) Părinții ar reda demnitate profesorilor și ar pune o presiune mult mai mare pe politic decât o fac sindicatele. Vă garantez că după 3 zile de proteste cu 20.000 de oameni în stradă (oricum e vreme faină) guvernul s-ar preda instantaneu”.
Pentru haosul din învățământ, Daniel Funeriu dă vina pe politicienii care au condus România, în ultimii ani.
„Politicul ticălos, începând cu Iohannis și terminând cu ultimul militant PNL sau PSD, profită de lipsa de logică a maselor și, cu ajutorul oficinelor de presă plătite gras cu bani de la buget, induc în societate ideea că profesorii sunt împotriva elevilor și că din cauza profesorilor elevii suferă. Să fie clar pentru toți: elevii suferă nu din cauza profesorilor, ci din cauza lui Iohannis și a guvernelor sale, începând cu guvernul Ponta și terminând cu guvernul Ciucă. Ieșirea în stradă a părinților ar demonstra că oamenii nu sunt proști și că înțeleg că responsabilitatea nu e în cancelarii, ci la Palatul Cotroceni și la complicele său, aflat la Palatul Victoria. Să vă mai fie clar un lucru: atât timp cât părinții nu ies masiv și îndelung în stradă, pentru a arăta că oamenilor le pasă de educație, o să vă luptați cu morile de vânt pe facebook. De 10 ani tot spun asta… Poate, poate, acum se și întâmplă. PS: nu pot să nu remarc că USR, ca partid care se vrea principal partid de opoziție, nu se vede în această chestiune arzătoare. E destul de simplu de găsit o linie politică inteligentă, nici populistă și nici conțopistă”, a mai scris Funeriu.
-
Evenimentacum o zi
FOTO – VIDEO / Accident violent în Braşov! Mașina unei școli de șoferi „s-a înfipt” într-un stâlp pe strada Păcii. Şoferul era în timpul examinării
-
Economicacum 2 zile
Braşovul a depăşit Capitala în topul orașelor cu cele mai mari prețuri din domeniul imobiliar. Este pe locul doi, după Cluj
-
Socialacum 3 zile
Transhumanța a intrat în patrimoniul imaterial UNESCO. Tradiția veche de sute de ani va fi protejată la nivel internațional
-
Economicacum 2 zile
Prodlacta Brașov și-a cerut insolvenţa. Compania avea în primul semestru datorii de peste 30 de milioane lei
-
Evenimentacum 2 zile
O casă din Bran a fost ţinta hoţilor! Proprietarul a rămas fără 17.000 de lei, după ce tâlharii au spart locuinţa
-
Evenimentacum 2 zile
Agenția de Investigare Feroviară a deschis o anchetă în cazul pantografului rupt de la un tren, care a rănit trei tinere la Azuga
-
Turismacum 2 zile
Târgurile de Crăciun din România, atracție pentru turiștii străini. Brașovul, Sibiul sau Craiova, printre destinațiile preferate ale vizitatorilor de peste hotare
-
Socialacum 2 zile
Procedură în premieră, la Spitalul Județean Brașov. Medicii au realizat prima crioablație pentru fibrilația atrială