Social
Parada Junilor – o tradiție din ce în ce mai greu de păstrat. Anulat pentru al doilea an consecutiv, obiceiul emblemă al Brașovului riscă să piară dacă autoritățile nu se implică mai mult

Duminică, străzile urbei ar fi trebuit să răsune de „Hristos a Înviat”!, spus într-un glas de Junii Brașovului – aproximativ 200 de călăreți, membri ai celor 7 Societăți. Pentru al doilea an consecutiv însă, parada a fost anulată din cauza pandemiei.
Nu este însă primul hop pe care această tradiție îl are de înfruntat. De-a lungul istoriei, Junii s-au confruntat cu nenumărate provocări, însă au reușit să supraviețuiască până în ziua de azi, în ciuda tuturor piedicilor.
Tradiția emblemă a Brașovului este unică în această parte de lume, la fel ca Urșii de la Bacău, renumiți pe întreg mapamondul. Spre deosebire de aceștia din urmă însă, pe care îi putem vedea doar în preajma Anului Nou, Junii noștri au diverse activități de-a lungul anului care ar putea atrage turiști – adică bani la bugetul local.
Cât de greu le este însă să facă acest lucru, de ce au nevoie ca să ducă tradiția mai departe și cât de interesați mai suntem noi, românii, de păstrarea obiceiurilor – afli dintr-un interviu în exclusivitate cu Mihai Moraru, președinte la Societatea Junilor Brașovecheni – diseară, de la ora 20:00, aici – pe site-ul Brasov.net, sau pe pagina noastră de Facebook. Dă click pe „primește memento” pentru a te asigura că nu ratezi discuția!
-
Evenimentacum 3 zile
Chipsuri cu gust de șosete, pe rafturile magazinelor din Brașov. Sortimentul a fost scos pe piață de firma din Harghita care a produs conservele cu excremente de urs
-
Administrațieacum 2 zile
În Poiana Braşov se va schia până de Paşte
-
Administrațieacum o zi
Spațiile comerciale de la Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav vor fi scoase la închiriere, prin licitație. Cât va costa chiria pentru aceste spații
-
Utilacum 2 zile
Veşti bune pentru braşoveni! Călătorii RATBV îşi pot cumpăra bilete şi din sediile Poştei Române
-
Evenimentacum 2 zile
Angajatul unui lanț internațional de fast food, cu restaurante în Brașov, a fost achitat pentru că racola minore pentru prostituție. Magistrații l-au condamnat pentru că trimitea tinere majore să facă sex pe bani
-
Economicacum 2 zile
Chiriile se scumpesc tot mai mult, la Brașov. Cât costă închirierea unei garsoniere sau a unui apartament în oraș, dar și țară
-
Utilacum o zi
Linia 32 a RATBV îşi modifică traseul. Autobuzele vor parcurge un traseu mai lung
-
Economicacum 2 zile
Contract de 50 de milioane de lei pentru supervizarea lucrărilor pe Lotul 4, Sâmbăta de Sus – Făgăraș, al autostrazii Făgăraş – Sibiu