Eveniment
Panică pe aeroportul Luton, din Londra. Un incendiu violent a dus la suspendarea tuturor zborurilor programate în această dimineață. Afectate sunt și două curse spre și dinspre Brașov

S-a dat alarma, în această dimineață, pe aeroportul Luton, din Londra. Un incendiu puternic a izbucnit în parcarea Terminalului 2, iar toate zborurile au fost suspendate până cel puțin la ora locală 12.00. 15 mașini de pompieri au intervenit, iar specialiștii spun că focul a afectat jumătate din structura parcării care este împărțită pe mai multe etaje.
Potrivit libertatea.ro, sute de persoane sunt blocate în Luton, fără nicio modalitate de a ajunge acasă, iar mulți pasageri au spus că mașinile lor erau în parcare. Aproximativ 1.200 de autovehicule erau în parcare în momentul izbucnirii incendiului puternic, iar multe dintre ele au fost avariate.
De asemenea, 4 pompieri şi un membru al personalului aeroportului au fost transportaţi la spital după ce au inhalat fum, iar poliția face tot posibilul pentru a îndepărta oamenii de la locul incidentului. Zborurile au fost suspendate până la ora locală 12:00, pentru siguranţa pasagerilor şi a personalului.
Din cauza acestui incident au fost afectate și două curse Wizz Air spre și dinspre Brașov. La ora 6.25 o aeronavă ar fi trebuit să decoleze din Londra și ar fi trebuit să ajungă la Brașov, la ora 11.25. Aceeași aeronavă ar fi trebuit să preia pasagerii de pe aeroportul Brașov la ora 12.00 și să ajungă la Luton la ora 13.55. Pasagerii așteaptă informații oficiale de la reprezentanții companiei aeriene care trebuie să anunțe dacă zborul se anulează complet sau se amână pentru o altă oră.
-
Evenimentacum o zi
VIDEO / Jaf la Braşov! 76.000 de Euro au fost furaţi de la un bărbat, pe Bulevarul Gării
-
Turismacum 2 zile
O noapte la un hotel de 3 stele în Poiana Braşov a ajuns cât un sejur în Austria, Italia sau Bulgaria: „De banii ăștia mă duc la Innsbruck, îmi mai rămân să merg o săptămână la bulgari / Am luat o vacanță de opt zile în Italia la banii ăștia”
-
Economicacum 2 zile
Primul hotel Kempinski din România se deschide la Poiana Brașov. Kempinski este grupul hotelier de lux cu cea mai îndelungată existență din Europa
-
Evenimentacum 2 zile
Dubă plină cu lemn fără documente de provenienţă depistată de poliţiştii braşoveni
-
Businessacum 2 zile
FOTOREPORTAJ / Povești crestate pe pâine, într-o brutărie din Bod. O fostă jurnalistă din Brașov a renunțat la reportaje și a deschis o mică afacere cu produse de panificație
-
Economicacum 2 zile
CFR Marfă vinde un hotel din Predeal: „Trebuie să îl ia cineva care se pricepe în domeniul turistic”
-
Administrațieacum 2 zile
De mâine, „Miercurea brașovenilor” pe pârtiile din Poiana Brașov. Schiorii din oraş plătesc doar jumătate de preţ la instalaţiile pe cablu din staţiune
-
Evenimentacum o zi
VIDEO / Un nou protest la Carfil Braşov. Toţi angajaţii au întrerupt lucrul şi cer în faţa fabricii să fie lăsaţi să presteze ore suplimentare