Social
Până să avem o fabrică de autobuze electrice la Brașov, băimărenii de la ATP au scos la probe primul autobuz electric produs în România

Primăria Oradea va testa, timp de o lună, autobuzul electric ATP Bus e-UpCity, construit de ATP Trucks Automobile din Baia Mare, și primul de acest fel realizat în România, potrivit unui comunicat al municipalității orădene.
Autobuzul face parte dintr-o nouă etapă a unei investiții de peste 25 de milioane de euro demarată în urmă cu patru ani. ATP Trucks asamblează la Baia Mare și basculante și betoniere Truston. Compania face parte din Grupul ATP, fondat de antreprenorul Mircea Cîrț.
Potrivit directorului general al ATP Group, autobuzul românesc are cerere înainte chiar să fi fost produs în serie. „În momentul în care am terminat autobuzul am avut ofertă să vindem producţia pe doi ani către nemţi, care ştiu cum să vândă. Adică, ar fi urmat să preia producţia, să îşi pună sigla pe produs şi să meargă la licitaţii. Am zis «Nu»”, a povestit Cirţ.
Autonomie de 360 kilometri
Prototipul e-UpCity a ajuns la Oradea marţi după-amiază, venind de la Baia Mare pe roţi, iar când a parcat în Piaţa Unirii avea încă disponibilă 35% din capacitatea bateriilor.
Mircea Cirţ spune că autobuzul românesc cu zero emisii are autonomie suficientă pentru a fi folosit o zi întreagă de societăţile de transport în comun.
„Am testat. 12 ore a mers în oraş, iar la finalul zilei mai avea baterie cam 40%. Circulând în oraş porneşti, opreşti la semafor, opreşti în staţie… În două ore faci cam 40 de kilometri. De aceea cei 200 de kilometri făcuţi în oraş nu au o relevanţă foarte bună”, a declarat Cirţ.
Potrivit directorului ATP Group, autonomia autobuzului poate fi ridicată, la cerere, de la 200 la 360 de kilometri. La fel, capacitatea garniturii poate urca, configuraţie specială, de la 83 la 95 de locuri.
Autobuzul la priză…
Prototipul autobuzului e-UpCity a fost obţinut după patru ani de muncă, în urma unei investiţii de circa 25 milioane euro. „Principalul său avantaj este simplitatea. Puteam să punem pe el 20 de computere, dar n-ar fi făcut decât să încurce şoferul”, a spus liderul ATP Group, Mircea Cirţ.
Potrivit fişei tehnice, garnitura este pusă în mişcare de un motor sincron cu management permanent dezvoltat de DANA Prestolite şi este alimentată de opt pachete de baterii produse de CATL. Axele sunt furnizate de producătorii consacraţi precum ZF Friedrichshafen AG şi DANA GK Drive System. Sistemul de frânarea al autobuzului este produs de firma WABCO, cel de climatizare foloseşte tehnologie Valeo, iar sistemul de direcţie este marca BOSCH / ZF.
e-UpCity oferă WIFI gratuit şi este dotat cu prize USB cu două corpuri încorporată în dreptul fiecărui set de scaune. Autobuzul dispune de un monitor cu memorie externă portabilă pentru diferite proiecţii multimedia. Vehiculul are o linie elegantă, este uşor manevrabil, are comenzi simple şi intuitive, iar bateriile sale pot fi încărcate într-un interval de trei-cinci ore.
Producătorii au refuzat să divulge preţul unei astfel de garnituri, acesta fiind influenţat de multe variabile, de la configuraţia cerută la mărimea comenzii.
Cu o activitate de peste 25 de ani în domeniul auto, ATP Group a intrat în 2019 pe segmentul producţiei auto cu basculanta şi betoniera Truston asamblată la Baia Mare, iar acum se pregăteşte de intrarea pe piaţa autovehiculelor destinate transportului public.
Tendință încurajată de politica europeană de finanțare
„Este cert că în următoarea perioadă de finanţare europeană singurele autobuze care vor mai fi finanţate vor fi cele hibrid sau cele electrice. Şi atunci, avem ocazia să ne punem la curent cu cele mai noi tehnologii, pentru a învăţa ce înseamnă un astfel de autobuz şi a-l şti folosi, pentru a putea lua decizia cea mai bună”, a declarat primarul Oradei, Florin Birta.
Pe de altă parte, un alt autobuz electric, MAN Lion’s City, a fost disponibil pentru testare atât în Oradea cât și în București, Brașov, Sibiu, Cluj și Timișoara în parioada 31 martie – 9 aprilie, în cadrul unui roadshow care mai include în acest an și Italia, Portugalia, Lituania și Rusia, potrivit companiei germane.
Primăria Capitalei a semnat, săptămâna trecută, contractul în virtutea căruia, tot pe bani europeni, Astra Arad va livra 100 de tramvaie, în valoare de aproximativ 200 de milioane de euro.
foto: eBihoreanul
-
Evenimentacum 7 ore
„Spitalul groazei”, de la Brașov. Cum arată una dintre unitățile medicale din oraș unde pacienților le este teamă să ajungă
-
Evenimentacum 2 zile
FOTO / Accident grav, la Bran. Un tânăr de 19 ani a intrat cu mașina într-un gard de beton
-
Evenimentacum o zi
FOTO / Un stâlp a căzut pe o maşină, în zona Coresi
-
Fapt diversacum o zi
Îngheţată cu gust de bere, pălincă sau vin produsă la Braşov
-
Utilacum o zi
Un nou semafor a fost montat în Braşov
-
Evenimentacum 2 zile
O turistă a căzut 100 de metri într-o prăpastie, în munții Bucegi. Salvamontiștii din Brașov și Prahova s-au chinuit mai bine de 3 ore să o salveze
-
Businessacum o zi
Punctele gastro local din Vama Buzăului, exemplu de bună practică. Parlamentarii pregătesc un proiect de lege pentru dezvoltarea acestui tip de afacere în zonele rurale
-
Fapt diversacum o zi
România trece la ora de vară, în acest weekend. Când vor fi date ceasurile cu o oră înainte