Distribuie Cazurile de bullying în școli apar încă de la vârste fragede, iar fenomenul pare scăpat de sub control. O...
Nici bine nu au fost montate că deja aproape toate stațiile pentru repararea bicicletelor, care au fost amplasate în Sfântu...
Ieri seară, în jurul orei 20,40, Secția 2 Poliție Brașov a fost sesizată prin apelul unic de urgență 112, cu privire la faptul că pe ocolitoarea...
Săptămâna trecută, Compania Apa Brașov a remis un comunicat de presă prin care prezenta surprinsă faptul că au găsit nisip, peturi și alte mizerii în canalizare....
Miercuri, 9 septembrie 2020, biserica din Dâmbul Morii îi prăznuiește pe Sfinţii, Drepţii şi Dumnezeieştii Părinţi Ioachim şi Ana, sărbătoare ce reprezintă hramul lăcașului de cult...
COMUNICAT DE PRESĂ Lucrările de modernizare şi eficientizare energetică a clădirii principale în care funcţionează Unitatea Medico-Socială de Pneumoftiziologie de la Sânpetru sunt în plină desfăşurare....
În urmă cu puțin timp ISU a remis un comunicat de presă cu privire la un eveniment care a avut loc în zona Stupinii Prejmerului. Este...
Luni, 7 septembrie, Primăria Brașov a anunțat câștigătorul licitației pentru construirea căminului de cazare pentru elevi la Școala Profesională Germană Kronstadt, acesta este o companie din...
O persoană a căzut de la etaj în urmă cu puţine momente. Din primele informaţii oferite de ISU Braşov, evenimentul a avut loc pe strada Alexandru...
IPJ Braşov transmite că în urmă cu puţin timp a avut loc un accident rutier la intersecția străzii Hărmanului cu bulevardul Alexandru Vlahuță. Din primele informații,...
La Braşov, în ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 6 cazuri noi de infectare cu COVID-19, judeţul nostru atingând acum numărul total de 4.856 de cazuri...
Rata de infectare cu noul coronavirus pe fiecare localitate din România a fost publicată de Ministerul Sănătății. Documentul Ministerului Sănătății, cu datele pe baza cărora fiecare...
Într-un comunicat remis de către Bursa de Valori București, se arată ca Generalul Laurian Anastasof îi va lua locul lui Neculai Banea, care după 25 de...
O reacție dură vine din partea polițiștilor, după ce Lucian Bode, ministrul transporturilor, a dat vina pe șoferul SPP pentru acidentul în care a fost implicat...
Creșele din Brașov se deschid la 14 septembrie, în interiorul fiecărei unități urmând să fie impusă o distanțare de minim un metru între persoane, anunță viceprimarul...
Intrăm în era pandemiilor. Se pare că în viitor vor veni şi alte pandemii. De vină pentru evoluţia virusurilor sunt defrişările, aglomerările urbane şi pieţele de...
În această dimineaţă un autoturism s-a răsturnat pe DN 13, la Podul Bârsei.În urma accidentului au rezultat trei victime. S-au deplasat la faţa locului un echipaj...
Uzina Dacia revine la producţia de şase zile pe săptămână, pentru prima dată în 2020 pentru a creşte producţia dar şi pentru a asigura noile măsuri...
Trei drumuri naționale din România sunt considerate adevărate șosele ale morții, după ce mai bine de 20% dintre accidentele rutiere au loc pe lungimea acestora. Sute...
Bancile au inceput deja sa iasa cu oferte pentru programul Noua Casa sau macar sa prezinte anumite date despre credite. Ziare.com prezinta cateva calcule estimative legate de...
Pentru admiterea în anul universitar 2020-2021, în sesiunea septembrie, Universitatea Transilvania din Brașov va scoate la concurs, 511 locuri finanțate de la buget și 2.500 de...
Astăzi, 7 septembrie, Direcțiile de Sănătate Publică la nivel național trebuie să anunțe rata incidenței cumulate de transmitere a COVID-19, pentru fiecare localitate. Aceste date care...
Comentarii recente