Distribuie Chiar dacă primăvara a venit, în toată țara, pe munte este încă iarnă în toată regula. Există oameni care...
Sunt percheziții de amploare la locuințele unor polițiști din cadrul IPJ Brașov, dar și la sediul unei subunități de poliție....
Polițiști din cadrul Poliției Orașului Ghimbav efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „amenințarea” și „violența în familie”. În fapt, duminică...
Numărul persoanelor carantinate care au domiciliul în afara municipiului Brașov este mult mai mare, comparativ cu numărul brașovenilor, acest lucru fiind, de altfel, o caracteristică a...
Preşedintele PSD Braşov, senatorul Marius Dunca, a declarat că social democraţii au pregătit un plan de relansare economică cu 28 de măsuri vitale pentru relansarea economiei,...
Primăria Săcele a reuşit să finalizeze săptămâna trecută încă trei garsoniere din blocul de locuințe sociale de pe Aleea Ep. Poeea 20A din cartierul Electroprecizia. În...
Începute în septembrie 2019, lucrările pentru refacerea podului de la Hălmeag trebuiau să fie terminate în 10 mai 2020. Din cauza apariţiei pandemiei de Covid-19 şi...
La sfârşitul săptămânii trecute la Braşov a avut loc o întâlnire de lucru referitoare la proiectele de infrastructură feroviară care vor fi abordate în perioada imediat...
Dr. Ștefan Cătălin, medic primar ORL în cadrul campusului medical Regina Maria Brașov, explică cititorilor www.brasov.net despre alergiile de sezon. În contextul situaţiei de urgenţă şi...
Domnul profesor Octavian Florin Polexa – C.N.,,Dr.Ioan Meșotă” Brașov , membru în Consiliul Director al Alianței Colegiilor Centenare din România, va trata, beneficiind de imensa sa...
Lovitura devastatoare primită de sportul braşovean la sfârşitul anului 2019, prin scandalul de doping care a lovit din plin secţia de handbal feminin a clubului Corona...
Pierderile estimate pentru anul 2020 în industria cărnii din cauza pandemiei de coronavirus ar putea depăşi mai multe milioane de euro, în condiţiile creşterii costurilor pe...
Numărul brașovenilor infectați cu noul coronavirus a ajuns la 557, după raportarea de vineri a Grupului de Comunicare Strategică, cu 19 mai mare decât cel de...
Pe parcursul istoriei, data de 9 mai a marcat evoluția României. Semnificațiile acestei zile trec dincolo de importanța istorică, atingând ființa neamului și definind viitorul nostru....
Numărul brașovenilor infectați cu noul coronavirus a ajuns la 539, după raportarea de vineri a Grupului de Comunicare Strategică, cu 7 mai mare decât cel de...
Primăria Municipiului Săcele este obligată, alături de alte 7 primării din Judeţul Braşov, să-şi închidă depozitelul de gunoi menajer neconform. Drept urmare, municipalitatea săceleană s-a grăbit...
În noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 3.00, polițiștii au depistat pe raza localității Moieciu un bărbat în vârstă de 26 ani care se...
Astăzi, de Ziua Mondială a Crucii Roşii, preşedintele Adrian Veştea, împreună cu întreaga sa echipă de la Consiliului Judeţean Braşov, a ales să marcheze momentul donând...
Comitetul Local pentru Situații de Urgență a luat decizia de a permite accesul brașovenilor în parcuri, după data de 15 mai. Totuși, aceștia vor fi nevoiți...
Guvernul României, prin Autoritatea de Management a Programului Operațional Regional (AM POR) 2014-2020 din cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA), sprijină în continuare finanțarea...
După aproape 2 luni de izolare, la nivelul întregii ţări se resimte o oarecare nerăbdare, iar data de 15 mai, când se termină Starea de Urgenţă...
Numărul brașovenilor infectați cu noul coronavirus a ajuns la 532, după raportarea de joi a Grupului de Comunicare Strategică, cu 13 mai mare decât cel de...
Comentarii recente