Social
Pachet de servicii sociale în valoare de 970 de milioane de euro. Guvernul pregătește proiecte pentru ajutorarea vârstnicilor, copiilor și persoanelor cu dizabilități

Persoanele vulnerabile vor beneficia de un pachet special de sprijin prin Programul Incluziune și Demnitate Socială, primele apeluri de proiecte urmând a fi deschise în trimestrul al doilea al acestui an. În total, în 2023 vor fi lansate prin acest program 10 apeluri în valoare totală de 970 milioane de euro, proiectele putând fi depuse de unitățile administrativ – teritoriale, grupurile de acțiune locală, furnizorii de servicii sociale, întreprinderi sociale sau administratori ai schemelor de antreprenoriat social.
„Este pentru prima dată când România are un program cu finanțare europeană special dedicat grupurilor vulnerabile și vom folosi această oportunitate pentru a sprijini vârstnicii, copiii, persoanele cu dizabilități, familiile monoparentale sau mamele aflate în dificultate. Am finanțat, în ultimii ani, din fonduri europene, măsuri care au îmbunătățit viața multora dintre românii cu venituri mici – pachetele cu alimente, tichetele educaționale, cardurile sociale ”Sprijin pentru România”, cardurile de energie și avem în pregătire alte măsuri similare. Dar, din păcate, 1 din 3 români este expus riscului de sărăcie sau excluziune socială, cele mai expuse acestui fenomen fiind grupurile vulnerabile. În acest sens, Programul Incluziune și Demnitate Socială este un instrument care ne permite să construim un sistem de servicii sociale integrate care să sprijine, pe termen lung, persoanele vulnerabile: vom finanța centre sociale integrate, servicii de îngrijire la domiciliu pentru vârstnici, servicii educaționale sau de integrare pe piața muncii, servicii de viață independentă pentru persoanele cu dizabilități care părăsesc sistemul instituționalizat, întreprinderi sociale”, a transmis ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Marcel Boloș.
La nivel de program, prioritățile sprijină grupuri vulnerabile distincte, dar cuprind măsuri integrate și interconectate, astfel încât să se asigure o alocare financiară eficientă a intervențiilor.
Programul Incluziune și Demnitate Socială va finanța 11 priorități de investiții:
- Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității;
- Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității – zona rurală;
- Protejarea dreptului la demnitate socială;
- Sprijinirea comunităților rurale fără acces sau cu acces limitat la serviciile sociale;
- Reducerea disparităților dintre copiii la risc de sărăcie și/sau excluziune socială și ceilalți copii;
- Servicii de suport pentru persoane vârstnice;
- Sprijin pentru persoanele cu dizabilități;
- Servicii sociale și de suport acordate altor grupuri vulnerabile;
- Inovarea socială;
- Ajutorarea persoanelor defavorizate;
- Asistență tehnică.
Cel mai mare buget este alocat priorității de ajutorare a persoanelor defavorizate – 980 milioane de euro – care va finanța măsuri precum pachetele cu alimente de bază sau mese calde, sprijin pentru achiziționarea de rechizite și îmbrăcăminte pentru copiii din medii defavorizate, sprijin pentru cuplurile mamă – copil. Sprijinirea comunităților rurale beneficiază de o alocare de 815 milioane euro, din care se vor finanța centre comunitare integrate, dezvoltarea serviciilor sociale în comunitățile rurale și formarea de profesioniști în domeniul asistenței sociale.
Rezultatele așteptate la finalul perioadei:
- 300.000 preșcolari și elevi beneficiari de vouchere pentru rechizite și îmbrăcăminte;
- 60.000 nou-născuți beneficiari de vouchere pentru trusou;
- 1.200.000 beneficiari de mese calde (vouchere/pachete cu alimente);
- 415.378 persoane vulnerabile cu acces îmbunătățit la servicii de sănătate, sociale și educaționale;
- 149.335 utilizatori ai unităților de asistență socială noi sau modernizate;
- 38.582 persoane care au ieșit din situația de excluziune locativă;
- 200 așezări informale reglementate;
- 601 întreprinderi sociale înființate în mediul rural;
- 5.940 număr anual de utilizatori ai unităților de asistență socială noi sau modernizate;
- 2.786 număr anual de utilizatori ai unităților educaționale sociale noi sau modernizate;
- 1 Cluster de inovare și incluziune socială, funcțional la 2 ani de la finalizarea intervenției.
Categoriile de beneficiari eligibili pentru proiectele finanțate prin Programul Incluziune și Demnitate Socială care pot depune cereri de finanțare instituțiile publice și private, pot fi:
- din domeniul protecției sociale;
- din domeniul așezărilor informale;
- furnizori publici si privați de servicii sociale acreditați;
- autoritățile publice locale;
- MMSS;
- ANPDCA, ANPDPD;
- MAI-IGI.
În conformitate cu principiul parteneriatului, pot aplica pentru finanțare:
- Autorități publice locale, în parteneriat cu ONG-uri;
- Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Ministerul Educației și
Ministerul Sănătății (parteneriat deja funcțional); - Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, în parteneriat cu structurile relevante;
- furnizorii de servicii sociale acreditați, în parteneriat cu asociații culturale, unități de cult, cluburi sportive, asociații sportive, federații sportive;
- Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, în parteneriat cu Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse / structurile relevante
- autoritățile publice locale, în parteneriat cu furnizori de servicii sociale acreditați;
- furnizori de servicii sociale acreditați, în parteneriat cu autoritățile publice locale
- Autoritatea Naţională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, în parteneriat cu DGASPC;
- furnizori de servicii sociale acreditați, în parteneriat cu unitățile administrativ – teritoriale;
- Inspectoratul General pentru Imigrări, în parteneriat cu Instituțiile Prefectului din teritoriu, ONG-uri;
- furnizori publici si privați de servicii sociale; ONG-uri, autorități cu activitate în domeniu, pentru mecanismul competitiv.
-
Evenimentacum 2 zile
VIDEO / Un urs a intrat în parcarea unui mall din Brașov și a căzut de la etaj. Din cauza rănilor grave, autoritățile au fost nevoite să îl eutanasieze
-
Fapt diversacum 2 zile
Trenul Orient Express va ajunge din nou în România. Opreşte şi în Gara Braşov
-
Economicacum o zi
„Zilele porţilor deschise la Aeroportul Braşov”, programul complet al evenimentului
-
Economicacum o zi
Preţul apatamentelor din Braşov în scădere
-
Turismacum o zi
Surpriza de la turul Transilvaniei pe bicicletă. După ce au plecat de la Rupea, bicicliştii au mâncat un gulaș din „Sura de stepă”, rasa care apare în „Car cu boi” al lui Grigorescu
-
Utilacum 2 zile
Braşovul, sub cod galben de ploi torenţiale şi grindină
-
Evenimentacum 2 zile
FOTO – VIDEO / Momente de groază la un hotel din Mândra, judeţul Braşov. Mansarda a fost cuprinsă de flăcări
-
Evenimentacum 2 zile
Un bărbat din Nepal şi unul din Sri Lanka au dispărut fără urmă de la locul de muncă, din comuna Voila