Eveniment
Organizatorii expediţiei în care Dor Geta Popescu și Erik Gulacsi şi-au pierdut viaţa sunt cercetaţi pentru ucidere din culpă. După aproape 4 ani procurorii au încheiat urmărirea penală

Parchetul General a anunțat marți, 26 ianuarie, trimiterea în judecată a unui bărbat și a unei asociații în cazul avalanșei din Munții Retezat, din aprilie 2017, în care au murit alpiniștii Dor Geta Popescu și Erik Gulacsi.
Asociația și reprezentantul acesteia sunt acuzați că, prin informarea superficială asupra condițiilor meteo, alegerea unui echipament inadecvat, neutilizarea unui ghid montan calificat și călăuzirea pe un traseu montan nerecomandat în condiții de iarnă au favorizat surprinderea grupului de către o avalanșă, ceea ce a dus la decesul celor doi alpiniști.
„Procurorii din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au încheiat urmărirea penală și au dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, precum și a unei persoane juridice (o asociație constituită în scopul de a organiza expediții în munți înalți, a promova activități sportive la mare altitudine, a dezvoltă și susține practicarea sporturilor și a activităților montane, sporturilor extreme la nivel de performanță și recreativ), sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a transmis, marți, Parchetul General.
Procurorii au reținut în rechizitoriu că, în interesul și în numele Asociației, „prin informarea superficiala asupra condițiilor meteo, alegerea unui echipament inadecvat riscurilor de loc și vreme, neutilizarea unui ghid montan calificat, prin călăuzirea pe un traseu montan nerecomandat în condiții de iarnă (curbă de nivel de sub creasta Colților Pelegii) și ignorarea stării meteo severe, inculpatul a organizat impropriu și condus defectuos o acțiune turistică în masivul Retezat, către vârful Peleaga, cu consecință surprinderii în zona Șaua Berbecilor – Colții Pelegii, în jurul orei 14.00 – 14.20, a membrilor grupului turistic din care făcea parte, de către o avalanșă în urma căreia au decedat doi copii”.
„Fară călăuzirea grupului pe un traseu cu expunere la producerea avalanșei în condiții nivologice, de relief, și de vreme, apte să conducă la declanșarea ei și în lipsa oricăror alte măsuri de prevedere și siguranță pe care trebuia și putea să le ia (asigurarea serviciilor unui ghid montan calificat, informarea corectă asupra vremii, considerarea și aprecierea stării meteo constatate la făța locului cu consecință păstrării unei distanțe între membrii grupului (6-10 metri), utilizarea unui echipament adecvat, prinderea în corzi ancorate), avalanșa nu ar fi avut loc sau cel puțin nu ar fi surprins și antrenat membrii grupului, lipsind consecința producerii unor leziuni traumatice la cei doi copii, incompatibile cu viața”, au mai transmis procurorii.
Rechizitoriul împreună cu dosarul cauzei au fost trimise Judecătoriei Hațeg, spre competenta soluționare.
În 22 aprilie 2017, o avalanșa produsă în Munții Retezat a surprins șapte persoane, cinci dintre acestea fiind rănite.
În avalanta, Dor Geta Popescu și Erik Gulacsi, doi adolescenți alpiniști renumiți, având la activ numeroase recorduri mondiale și europene, și-au pierdut viața.
-
Utilacum 2 zile
VIDEO / A fost dat în folosinţă cel mai lung pod în arc din România. Traseu nou între judeţele Braşov şi Argeş
-
Administrațieacum o zi
Braşovenii vor schia mai ieftin! Reduceri pentru locuitorii municipiului la instalaţiile pe cablu din Poiana Braşov
-
Socialacum 2 zile
VIDEO / Imagini inedite cu lucrările de la Sala Polivalentă din Braşov. Construcţia este în grafic
-
Administrațieacum o zi
FOTO / Cum va arăta Stadionul Tineretului, din Brașov, după ce va fi demolat și refăcut din temelii. Proiectul va costa aproape 150 de milioane de lei
-
Administrațieacum o zi
Veşti excelente! În minivacanţa de Sf. Andrei se schiază în Poiana Braşov. Este prima dată de la modernizarea domeniului schiabil când sezonul de schi se deschide în luna noiembrie
-
Administrațieacum 2 zile
Mesajul lui Allen Coliban pentru cei care vor să meargă în Piaţa Sfatului la aprinderea luminiţelor: „Scapă de grija mașinii și hai cu RATBV”. Program special al autobuzelor care merg spre centrul Braşovului
-
Socialacum 2 zile
350 de militari, 60 de autospeciale şi blindate, dar şi avioane şi paraşutişti, la parada de 1 Decembrie de la Braşov
-
Utilacum 2 zile
La ce oră se aprind luminiţele de Crăciun, joi, în Braşov. Anunţul oficial