Connect with us
Publicitate

Eveniment

Ordin de restricție pentru un bărbat din Brașov care și-a amenințat și agresat soția. Individul a făcut un scandal monstru chiar pe scara blocului în care locuiește

Publicat

pe

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 4 Poliție efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ” amenințarea şi violența în familie”.

Din cercetările efectuate în cauză, a reieșit faptul că, la data de 8 iulie, un bărbat, de 33 de ani, din municipiul Brașov, şi-ar fi amenințat și agresat fizic soția, pe fondul consumului de alcool, în timp ce se aflau pe scara blocului în care locuiesc.

Astfel, în conformitate cu prevederile legale și avându-se în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului, s-a constatat că există pericol iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de 5 zile, prin care bărbatul este obligat să păstreze o distanță minimă de 150 metri față de persoana vătămată.

Cercetările sunt continuate la acest moment în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

Publicitate
Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes