Administrație
Orban: România a avut cea mai mică creștere a deficitului bugetar dintre țările europene

Premierul Ludovic Orban a declarat, joi, într-o conferință de presă susținută la Brașov, că România a înregistrat cea mai mică creștere a deficitului bugetar în acest an dintre țările europene, iar obiectivul Guvernului este de a menține deficitul la un nivel cât mai scăzut. Totodată, șeful Guvernului a precizat că în trimestrul al II-lea, este printre țările cu cea mai mică contracție economică din UE.
Întrebat dacă Guvernul are un plan concret pentru evitarea recesiunii, Ludovic Orban a răspuns: ”Dacă vă uitați pe date, veți vedea că România, în trimestrul II, este printre țările cu cea mai mică contracție economică, de 10,5%, raportat, de exemplu, la media țărilor din zona euro, une contracția a fost de 15%. În ceea ce privește contracția pe primul semestru, aceasta este de 3,9%, ceea ce plasează România printre țările UE cu cea mai mică contracție. Toate măsurile doptate de Guvernul noastru au fost măsuri în sprijinul dezvoltării economice, în sprijinul companiilor și angajaților. Am crescut investițiile pe primul semestru. (…) Nu numai că n-am închis niciun șantier, am deschis șantiere noi, iar în România se construiește pe scară largă.
Unul dintre motivele care au dus la contracția mică realizată a fost stimularea economiei prin susținerea investițiilor, prin asigurarea lichidităților. Acest lucru se vede. Există tendință de revenire și noi punem în practică planul de Relansare economică și investiții”.
Orban: România are cea mai mică creștere a deficitului bugetar dintre țările europene
În acest context, Orban a subliniat că Româniaa a avut cea mai mică creștere a deficitului bugetar dintre țările europene, pe fondul crizei provocate de pandemia de coronavirus.
”Sigur că a apărut o creștere a deficitului bugetar care cred că este cea mai mică creștere dintre țările europene. În toate țările europene s-a petrecut această creștere a deficitului care se datorează acestei crize economice provocate de pandemie.
Obiectivul nostru este să menținem acest deficit pe acest an la un nivel cât mai jos”, a mai spus premierul.
-
Evenimentacum 3 zile
FOTO / Grav accident pe DN 13, la Măieruş. Şapte victime după ce o maşină s-a izbit de un cap de pod
-
Socialacum 2 zile
Motivarea instanţei pentru medicul braşovean Sorin Baloş, care a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru luare de mită. Judecătorii vorbesc despre „flagelul mitei”
-
Evenimentacum 3 zile
Trei tineri, reţinut după ce au dat mai multe spargeri la Şinca. Escaladau gardul caselor şi furau bani şi bijuterii
-
Culturalacum 3 zile
Se ştie întreg line-up-ul de la Massif Festival. Morten, DJ-ul care a creat stilul Future Rave, împreună cu David Guetta vin în Poiana Braşov. Preţul biletelor
-
Socialacum o zi
O şagunistă care a obţinut locul 1 la un concurs organizat de NASA în Statele Unite ale Americii are nevoie de ajutor. Vrea să reprezinte România la un congres în Singapore, iar costul deplasări este de peste 3.000 de euro
-
Administrațieacum 2 zile
Autoritățile prezic 150.000 de pasageri, în primul an de funcționare al Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav
-
Evenimentacum o zi
VIDEO / Imagini incredibile cu zăpada, din munții Făgăraș. Stratul de omăt măsoară 1,70 de metri, iar riscul de avalanșă este uriaș
-
Administrațieacum 2 zile
Iluminatul architectural din centrul Brașovului va fi regândit