Connect with us
Publicitate

Social

Orban, despre afirmaţiile că sunt judeţe cu prea puţine testări COVID-19: O teorie fără fundament

Publicat

pe

Premierul Ludovic Orban a declarat joi seara, la Constanţa, referitor la afirmaţiile potrivit cărora în unele judeţe sunt efectuate prea puţine testări COVID-19, că este vorba de „o teorie fără fundament”, precizând că a crescut capacitatea de testare, iar testările s-au făcut pe baza definiţiei de caz.

Publicitate

„S-a testat pe baza definiţiei de caz. Am văzut articolele scrise de unii jurnalişti … S-a testat cât s-a cerut, nu există întârzieri în ceea ce priveşte testările, care s-au făcut pe baza definiţiei de caz. Mai mult decât atât, după emiterea ordonanţei de urgenţă, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, cred că a şi fost publicat ordinul în Monitorul Oficial privind modalitatea şi termenul de anunţare a rezultatului după prelevarea exudatului nazofaringian”, a spus Orban, într-o conferinţă de presă.

El a menţionat că nu se poate compara, de exemplu, judeţul Cluj, „şi ca număr de populaţie, şi ca mediu urban”, cu judeţul Giurgiu, numărul de teste care se pot face depinzând de „nevoia de testare” care există în judeţul respectiv.

„Capacitatea de testare a crescut, vă spun că la ora actuală am depăşit 50.000 de teste capacitate de testare şi direcţiile de sănătate publică urmăresc modalitatea de testare şi urmăresc ca toţi cei care îndeplinesc condiţiile de testare să fie testaţi într-un interval de maxim 48 de ore. Numărul de teste pe care le pot face într-un judeţ depinde de nevoia de testare care există în judeţul respectiv”, a afirmat prim-ministrul.

Publicitate

Potrivit acestuia, în plus, oamenii nu sunt obligaţi să se testeze în judeţul în care locuiesc.

„Pe de altă parte, nu eşti obligat să îţi faci testul neapărat în judeţul în care locuieşti. Pot să vă spun, nu am acum procentul, dar la centrele de testare din Bucureşti e un procent însemnat de persoane, de cetăţeni români care se testează şi care nu au domiciliul în Bucureşti. Acelaşi lucru e valabil şi la Cluj, sunt convins. Nu e obligatoriu să te testezi în judeţul tău, cei din Giurgiu, de exemplu, foarte mulţi lucrează în Bucureşti. Ei se pot testa în Bucureşti şi sunt convins că avem mulţi giurgiuveni care s-au testat”, a declarat Ludovic Orban. 

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes