Connect with us
Publicitate

Administrație

Orban anunță că pensiile mai cresc abia în ianuarie 2022. Ce se întâmplă cu pensiile speciale

Publicat

pe

Pensiile vor și majorate în ianuarie anul viitor, a anunțat președintele PNL Ludovic Orban, după ședința Biroului Executiv al partidului, la care a participat și premierul Florin Cîțu.

Publicitate

Orban a spus că sistemul prin care pensiile erau majorate la jumătatea anului a creat discrepanțe.

”Pensiile vor crește de la 1 ianuarie 2022. La baza creșterii punctului de pensie stă formula care a existat în Legea 263: majorarea cu 100% a pierderii puterii de cumpărare ca urmare a inflației și, de asemenea, creșterea puterii de cumpărare cu 50% proporțională cu creșterea salariului mediu brut pe economie.

Sistemul de a crește punctul de pensie în iunie-iulie a provocat multe anomalii, multe discrepanțe între categoriile de pensionari”, a spus Orban.

Publicitate

Ce se întâmplă cu pensiile speciale

În ce privește pensiile speciale, Orban a amintit că noul guvern are în vedere modificarea legii, astfel că vor fi reglementate și acestea.

”În privința pensiilor speciale, știți foarte bine că în planul Guvernului există obiectiv realizarea unui proiect de lege care va cuprinde și reglementări privitoare la pensiile speciale, la pensiile de serviciu și la cele ocupaționale”, a spus șeful PNL.

Fostul premier a fost întrebat și de pensiile speciale ale aleșilor și a reiterat că există un acord între PNL și USR-PLUS prin care se are în vedere desființarea pentru această categorie, dar prin modificarea statului, nu a Legii Pensiilor.

”Există un acord între PNL și USR-PLUS de a susține modificarea Legii privind statutul deputaților și senatorilor pentru a abroga prevederile care permit acordarea de pensii speciale”, a mai spus Orban.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes