Connect with us

Administrație

Orban a anunțat cum se împart posturile de prefecți, negocierile sunt în impas

Redactia Brasov

Publicat

pe

Ludovic Orban a susținut că statutul prefectului trebuie schimbat.

Publicitate

Președintele PNL, Ludovic Orban, susține că în conformitate cu ponderea din coaliție PNL va avea 23 de prefecți, USR-PLUS 14 prefecți iar UDMR 5 prefecți.

Orban recunoaște faptul că, în acest moment, negocierile sunt în impas deoarece toate cele trei partide își doresc funcția de prefect la Bihor, conform Stiripesurse. La Brașov, până în momentul de față, nu s-au anunțat schimbări pentru postul ocupat în acest moment de Cătălin Vasii.

Publicitate

Ludovic Orban a anunţat că PNL va avea 23 de prefecţi şi 47 de subprefecţi, USR-PLUS va avea 14 prefecţi şi 28 de subprefecţi, iar UDMR va avea 5 prefecţi şi 10 subprefecţi şi consideră că negocierile cu celelalte partide vor fi finalizate într-o săptămână sau două. Liderul liberalilor a adăugat că va fi un BPN al partidului în această săptămână, după ce va fi încheiată evaluarea candidaţilor pentru diferite funcţii, iar premierul Florin Cîţu va veni cu o propunere pentru poziţia de secretar general al Guvernului.

„PNL va avea 23 de prefecţi şi 47 de subprefecţi, USR-PLUS va avea 14 prefecţi şi 28 de subprefecţi, iar UDMR va avea 5 prefecţi şi 10 subprefecţi. Nu e blocaj. Trebuie adoptat statutul prefectului. Ştiţi foarte bine decizia la nivelul coaliţiei ca prefectul să fie cu adevărat reprezentant al Guvernului, adică statutul prefectului să fie de fucţie de demnitate publică. Am început discuţiile. Într-o săptămână, două cred că vom finaliza şi negocierile legate de prefecţi şi subprefecţi, astel încât să fie aşezarea la guvernare finalizată. Obiectivul nostru e săptămâna aceasta să finalizăm evaluarea candidaţilor noştri  pentru secretari de stat, preşedinţi de agenţii, vicepreşedinţi de agenţi, autorităţi, oficii. Nu e simplu. De exemplu pentru Agenţia Naţională de Resurse Minerale avem mai multe candidaturi, normal că ne dorim să alegem cel mai bun candidat pe care să îl propunem colegilor noştri”, a afirmat Ludovic Orban, la finalul şedinţei de marţi a Biroului Permanent al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România

Publicitate

Chestionat de ce a fost întârziată organizarea unei şedinţe a BPN al PNL, în contextul tensiunilor din partid,Orban a răspuns: „Nu tensiuni. BPN va fi convocat după evaluarea candidaturilor. Organizaţiile au trimis candidaţii pentru diferite poziţii. Există o Comisie de evaluare din care face parte Florin Cîţu, Raluca Turcan, subsemnatul. Imediat ce vom termina evaluarea, probabil în cursul acestei săptămâni vom convoca BPN”.

Întrebat despre dacă s-a ajung la o înţelegere cu privire la funcţia de secretar general al Guvernului, liderul PNL a replicat: „Sunt mai mulţi candidaţi”.

„Eu nu am formulat nicio propunere, cum de altfel eu nu am propus pe nimeni pentru nicio funcţie. Am spus că este dreptul organizaţiilor care sunt cele care au muncit, care practic au dus campaniile electorale să desemneze reprezentanţi în funcţii. Am luat decizia ca şi la nivelul premierului şi la nivelul miniştrilor, propunerea să o formuleze premierul şi miniştri în privinţa secretarilor generali. Este normal, secretarul general este practic mâna dreaptă a premierului. Sigur că trebuie să fie din PNL. Avem foarte mulţi oameni de calitate, sunt convins că premierul va veni către BPN cu o propunere foarte bună”, a completat Orban.

Publicitate

Dan Barna a anunţat că discuţiile în şedinţa de luni a liderilor coaliţiei s-a avazt pe Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi urmează să mai fie o întrunire a coaliţie săptămâna viitoare pentru împărţirea funcţiilor de prefect între partidele aflate la guvernare.

Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Administrație

Moise Guran, sfaturi pentru USR-PLUS: Să o propună pe Andreea Moldovan ca ministru al Sănătății. „Ar fi greu de refuzat”. Petiția pentru numire a strâns mii de semnături în mai puțin de o oră

Avatar

Publicat

pe

Publicitate

Jurnalistul Moise Guran, fost membru al USR, susține că singura soluție prin care cei de la USR-PLUS i-ar da șah lui Florin Cîțu este să o propună pe Andreea Moldovan ca ministru al Sănătății. În acest sens a apărut și o petiție pentru susținerea Andreei Moldovan la șefia ministerului Sănătății.

”În loc să-și tragă singuri linii roșii peste care știu și ei că vor trece (criza politică fiind în acest moment o amenințare mai degrabă sinucigașă) cei de la USR-PLUS ar face bine să-i pună domnului Cîțu în brațe singura propunere utilă pentru țară, logică, de bun simț, în același timp greu de respins și greu de acceptat – Andreea Moldovan la Ministerul Sănătății.

Publicitate

Ar fi nu numai o soluție pentru criza sanitară, nu numai una de ieșire din impasul politic actual, dar și o lecție pe care Cîțu o merită. Un fel de „na, cu sec!” la demiterea lui Voiculescu.”, scrie Moise Guran.

La scurt timp după ideea lansată de Guran a apărut și o petiție pentru susținerea Andreei Moldovan la șefia ministerului Sănătății. A fost semnată de mii de români în mai puțin de o oră.

Publicitate
Citește mai mult

Administrație

FOTO – VIDEO / Noi semafoare în Braşov. Unele treceri de pietoni vor fi iluminate suplimentar

Redactia Brasov

Publicat

pe

Publicitate

Prima etapă din programul municipalității de creștere a siguranței cetățenilor la trecerile de pietoni este în plină desfășurare, prioritate având trecerile de pietoni unde au avut loc incidente în ultimele luni. Programul a fost stabilit în urma discuțiilor cu reprezentanții Poliției Municipiului Brașov, la propunerea municipalității, pentru a suplimenta măsurile de creștere a siguranței cetățenilor la traversarea străzilor pe trecerile de pietoni.

În această primă etapă, sunt semaforizate 8 treceri de pietoni și iluminate suplimentar 14 treceri de pietoni. Primul semafor cu buton din acest pachet este funcțional din luna ianuarie, pe Bulevardul Griviței, la Farmacom.

Publicitate

Semaforizarea și iluminarea suplimentară a trecerilor de pietoni reprezintă o alternativă pe care Primăria Brașov și-a propus să o implementeze în locul sistemelor de reducere a vitezei (bumpere).

„De la începutul mandatului meu, una dintre priorități a fost siguranța pietonilor și a celor care participă la traficul rutier. Așa cum am afirmat-o și în discuțiile pe care le-am avut de-a lungul timpului cu Poliția Națională – Biroul Rutier, consider că acele calmatoare de viteză reprezintă o măsură brutală și folosită în ultimă instanță, când nu mai putem recurge la niciun alt mijloc. Ca urmare, am hotărât să introducem de urgență montarea de semafoare și să iluminăm suplimentar trecerile de pietoni care nu beneficiază de acest sistem. Am acordat prioritate trecerilor de pietoni unde am avut incidente, drept pentru care pe Bulevardul Griviței, în dreptul farmaciei, trecerea de pietoni este deja funcțională și, de luni, vom avea funcțională trecerea de pietoni de pe Carpaților, unde de asemenea am avut incidente. În paralel se desfășoară și alte lucrări; următoarea este cea de la trecerea de pietoni de la Piața Sfatului“, a declarat viceprimarul Sebastian Rusu.

Publicitate

În acest moment se lucrează la instalarea sistemului de semaforizare a trecerilor de pietoni din Piața Sfatului (la BNR) și la trecerea de pietoni de pe strada 13 Decembrie, intersecție cu Pictor Luchian.

După punerea în funcțiune a acestor semafoare, vor începe lucrările la trecerile de pietoni de pe Calea București, intersecție cu strada Poienelor (la McDonalds); trecerea de pietoni de pe strada Saturn, intersecție cu Aleea Minerva (la blocul Potcoavă); trecerea de pietoni de pe strada Buzești, la intersecție cu Ecaterina Teodoroiu, și cea de pe strada 13 Decembrie, intersecție cu strada Ioan Popasu (la benzinăria Rompetrol).

Toate trecerile de pietoni sunt echipate cu buton de cerere traversare pentru pietoni, în așa fel încât traficul auto și cel pietonal să fie optimizate în zona respectivă și să țină cont de necesarul de traversare (spre deosebire de sistemele cu timpi ficși de semaforizare)

Publicitate

Locațiile au fost stabilite în Comisia de circulație, ținând cont de solicitările poliției rutiere (naționale), pe baza analizelor de risc de accidente și pe baza necesarului de fluidizare a traficului.

Iluminare suplimentară pentru 15 treceri de pietoni

De asemenea, se lucrează la instalarea iluminatului suplimentar pentru ultima dintre cele 15 treceri de pietoni stabilite în luna martie, respectiv de pe Calea București, la Spitalul Județean. Lucrările se vor finaliza până la sfârșitul acestei luni.

Publicitate

Au fost deja finalizate lucrările și este funcțional iluminatul suplimentar la următoarele treceri de pietoni: strada 13 Decembrie, la Liceul N. Titulescu; strada 13 Decembrie, înainte de sensul giratoriu de la Făget (direcția de mers dinspre oraș spre Tractorul, Carrefour Market); strada 13 Decembrie, după sensul giratoriu de la Făget (direcția de mers dinspre oraș spre Tractorul); strada H. Coandă, la intersecție cu 13 Decembrie; b-dul Griviței, la intersecția cu strada Vulcan; Bulevadul Eroilor, intersecție cu strada M. Sadoveanu; strada N. Titulescu, intersecție cu strada Castanilor (la Hiperdia); toate cele 4 treceri de pietoni de pe strada Crinului; Calea București, la Olmedo, strada 13 Decembrie – Școala Profesională Germană Kronstadt (completare); strada Poienelor (la benzinăria Lukoil).

Iluminarea separată a trecerilor de pietoni permite ca pietonii să fie foarte vizibili pentru conducătorii auto care se apropie, prin crearea unui contrast puternic între trecerea de pietoni și suprafața carosabilului, un „tunel” de lumină. Acesta este obținut prin utilizarea unei distribuții optice asimetrice, care oferă un nivel ridicat al iluminării verticale a pietonului, pentru ca acesta să fie văzut de conducătorul auto. De asemenea, trecerea de pietoni beneficiază de un nivel ridicat al iluminării orizontale, care o face vizibilă de la mare distanță. Lumina albă, alături de o distribuție luminoasă asimetrică precisă, furnizează o soluție foarte eficientă pentru iluminatul trecerilor de pietoni. În acest mod se obține un contrast pozitiv pe fiecare bandă de circulație, determinând observarea în timp util a pietonilor antrenați în traversarea străzii.

Totodată, stâlpii utilizați sunt vopsiți galben/negru, diferit de restul stâlpilor de iluminat din Brașov, pentru a semnaliza, pe timpul zilei, existența unei treceri de pietoni.

Publicitate

În acest moment, în municipiul Brașov sunt 21 de treceri de pietoni semaforizate cu buton, 10 treceri cu semaforizare corelată, de tip „undă verde“ (cum sunt cele două din dreptul Tribunalului, de pe Str 15 Noiembrie și Bd. Iuliu Maniu), și alte 24 de treceri de pietoni iluminate suplimentar.

YouTube video

Publicitate
Citește mai mult

Administrație

Andreea Moldovan, despre mandatul la Ministerul Sănătăţii: „Am putut să vin cu problemele pe care le cunoşteam foarte bine şi să încerc să le rezolv”

Redactia Brasov

Publicat

pe

Publicitate

Fostul secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, Andreea Moldovan, a afirmat vineri, că a apreciat faptul că nu a fost condiţionată din punct de vedere politic pentru a face parte din acest Guvern şi a precizat că alături de ea au venit şi alţi profesionişti apolitici.

Andreea Moldovan a declarat într-o conferinţă de presă alături de fostul ministru Vlad Voiculescu că a venit în echipa Ministerului Sănătăţii la solicitarea acestuia.

Publicitate

“Am venit în echipă la solicitarea domnului ministru Voiculescu. Mi-am dorit să fiu alături de el pentru că ştiam că are planuri bune şi are gânduri bune pentru a ajuta să se însănătoşească acest sistem sanitar care suferă de atât de mult timp. Am apreciat foarte mult că nu am fost deloc condiţionată din punct de vedere politic, alături de mine au venit şi alţi profesionişti apolitici, iar acest lucru pentru mine a fost garanţia că voi putea face ceea ce trebuie şi ceea ce este corect din punct de vedere medical, pentru că, aşa cum am lucrat o viaţă întreagă, aşa voi lucra şi de acum înainte.”, a afirmat Andreea Moldovan.

Ea a precizat că a fost important să vină într-o astfel de funcţie din sistem pentru că ştia care sunt problemele şi a încercat să le rezolve.

Publicitate

“Pentru mine a fost extrem de important că venind din sistem, venind din spital de stat, să ştiu ce se întâmplă acolo astfel încât am putut să vin cu problemele pe care le cunoşteam foarte bine şi să încerc să le rezolv. Un alt avantaj mare al meu a fost că ştiu să comunic cu colegii mei din ţară, fie că sunt medici, asistente, infirmiere sau personal administrativ din spitale, astfel încât am ţinut permanent legătura cu ei, am ştiut ce se întâmplă şi am ştiut care sunt problemele lor reale”, a transmis Andreea Moldovan.

Publicitate
Citește mai mult
Publicitate
Publicitate

De Interes

>