Util
Ora de iarnă 2022. Când dăm ceasurile înapoi cu o oră, în acest an

La sfârșitul acestei luni, România va trece la ora de iarnă. În noaptea de 29 spre 30 octombrie, românii vor da ceasurile înapoi, iar astfel ora 4.00 va deveni ora 3.00. Practic ziua de 30 octombrie va fi cea mai lungă din an pentru că va avea 25 de ore și nu 24, așa cum se întâmplă în mod normal.
Schimbarea orei poate afecta oamenii. Specialiștii spun că o persoană ar avea nevoie de una sau două săptămâni pentru ca organismul uman să se obișnuiască cu noul fus orar. Pentru a trece mai ușor de această nouă schimbare medicii recomandă reducerea consumului de cafea, ceai negru sau orice alte energizante.
Acest sistem de schimbare a orei pe timpul verii și al iernii a fost adoptat de țările din Europa în urmă cu un secol, iar scopul principal a fost acela de a economisi energie. Acest lucru însă ar putea să dispară. În 2019, Uniunea Europeană a primit o propunere pentru renunțarea la această schimbare, însă multe țări s-au opus unei astfel de decizii.
Anul 2021 ar fi trebuit să fie ultimul în care oamenii să facă această schimbare de oră, dar toate statele trebuiau să informeze Uniunea Europeană despre decizia lor. Pandemia de covid-19 a amânat luarea unei astfel de decizii.
Inclusiv în Parlamentul României a fost depusă o propunere legislativă pentru renunțarea la ora de vară și păstrarea orei de iarnă, însă aleșii nu au luat până acum nicio hotărâre în legătură cu acest subiect.
-
Evenimentacum o zi
„Milionarul de carton”. Așa îl denumesc cunoscuții pe omul de afaceri din Brașov, Călin Donca. Apropiații spun că imaginea familistului convins și a afaceristului prosper ar fi doar de fațadă
-
Fapt diversacum 2 zile
VIDEO / Lucrările la Sala Polivalentă din Brașov sunt în grafic. Imagini de la construcţia celei mai mari săli de sport din România
-
Economicacum 2 zile
Un proiect în valoare de 70 de milioane de euro va fi construit în Poiana Brașov: „Va fi unul dintre cele mai prestigioase din estul Europei. 75 de proprietăți, reședințe de lux concepute la cele mai înalte standarde”
-
Evenimentacum 2 zile
Trafic blocat pe DN 73, Pitești – Brașov. O conductă de gaze a fost spartă de un utilaj
-
Socialacum 2 zile
Lucrări ample pe calea ferată. 30 de șantiere au fost deschise pe rețeaua feroviară din Brașov și alte șase regionale ale CFR
-
Evenimentacum o zi
Cine sunt cei doi tineri din Holbav care au murit după ce s-au lovit violent cu motocicletele. Pe amândoi îi chema George, erau prieteni de mici, aveau povești de viață similare, iubeau motoarele, iar acum și-au găsit sfârșitul împreună
-
Evenimentacum 2 zile
1.700 de milirari români, dar şi din SUA, Marea Britanie, Franța și Republica Moldova, la un exerciţiu în Poligonul Grohotiş, de lângă Săcele
-
Economicacum 2 zile
4 din 10 angajați sunt nemulțumiți de salariu. Mulți se plâng că nu sunt buni negociatori ai propriilor salarii