Odi, ursoaica ce 12 ani a stat închisă într-o „temniţa de fier”, a pierdut lupta cu viaţa. Şi-a petrecut bătrâneţea la Sanctuarul Liberty, unde a fost îngrijită şi pusă pe picioare

Una dintre cele mai frumoase şi mai blânde ursoaice din Sanctoarul Libearty de la Zărneşti a pierdut astăzi lupta cu viaţa. După 12 ani de chin într-o cuşcă minusculă unde abia avea loc să se învârtă a fost luată de iubitorii de animale şi dusă într-un mult mai primitor şi mai frums, în Sanctuarul de urşi de la Zărneşti. Aici şi-a trăit bătrâneţea şi a putut s-a liniştită până la sfârşitul vieţii.  

„Încă o zi neagră în pădurea Libearty, o zi în care noi suntem neputincioși în fața sorții. Undeva sus, în raiul ursuleților, cineva pare că organizează un sanctuar. Unul în care urșii captivi care au suferit prea mulți ani din cauza răutății gratuite a unor oameni să trăiască veșnic liniștiți și liberi….

Cu greu ne-am luat rămas bun de la Mura, puțin mai târziu draga noastră Lidia a plecat și ne-a lăsat cu sufletul gol… Acum, și frumoasa Odi s-a dus acolo unde nu există durere, nepăsare, foame și nici gratii groase de fier. În urmă va rămâne veșnic memorialul durerii ei. Cușca în care ea a trăit 12 ani înainte de a ajunge la sanctuar va putea fi văzută și va rămâne mărturie peste ani ca simbol al suferinței.”, au scris pe Facebook reprezentanţii Asociaţiei Milioane de Prieteni

Povestea ursoaicei Odi este parcă desprinsă dintr-un film şi a fost prezentată de AMP. timp de 12 ani a stat într-o cuşcă, până când a fost salvată-

„Un mic ursuleț plângea groaznic prin pădurile din Harghita. Singură și înfometată nu avea nicio șansă. Era anul 1993. Dacă ar fi știut ce soartă ar fi avut cu siguranță ar fi tăcut…. A fost găsită și aruncată într-o cușcă mică din fier. 12 ani avea să trăiască singură în închisoarea ei.

Soarele încingea îngrozitor fierul cuștii, iar gerul iernii îngheța metalul. Casa ei practic devenea o tortură și o rănea îngrozitor. Nu avea unde să se adăpostească…Vântul, ninsoarea sau ploaia cădeau peste ea, soarele o orbea și nu mânca decât coceni de porumb. Tălpile ei moi erau brăzdate de răni și fiecare pas însemna durere.

“Odi ….ursul care râde. De fapt, așa ne-a mulțumit în 2006 când a ajuns în grija noastră. I-am pus un placaj din lemn ca să pășască pe el, căci labele ei erau pline de răni! Urmele rănilor ei s-au văzut până la finalul vieții. Ea atunci ne-a zâmbit… Când i-am dat lapte prima dată a râs. Atât era de fericită! 12 ani a stat în acea cușcă oribilă, în acea închisoare de fier, iar cei care au aruncat-o acolo sunt tocmai cei care trebuiau să aibă grijă de ea, angajații Ocolului Silvic Homorod – Harghita.”, a spus-Cristina Lapis președinte AMP

În 2006, Odi a pășit din nou pe iarba moale, rănile i-au fost tratate și viața normală de urs a început. 15 ani a avut parte de liniște, bunăstare și prieteni urși. Rămas bun Odi! Să te bucuri acum alături de toți ursuleții din Ursa Mare!