Administrație
Odată cu deschiderea Aeroportului Braşov, va fi funcţională şi prima linie de transport în comun care să îl lege de oraş. Programul autobuzelor de pe A1

Viceprimarul Flavia Boghiu a anunțat înființarea, începând cu 15 iunie, a primei linii de transport în comun care va lega orașul cu Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav. Aceasta va avea indicativul A1 și va pleca din Gara Brașov. Frecvența autobuzelor va fi corelată cu zborurile care decolează și aterizează pe aeroport.
„Vești bune pentru brașoveni: odată cu deschiderea aeroportului, pe 15 iunie, înființăm prima linie de transport către acesta, o linie expres, A1, care va pleca din Gara Brașov și va avea stații în Centrul Civic, Livada Poștei, Bartolomeu și Aeroportul Brașov-Ghimbav. Vom avea 13 astfel de plecări în prima etapă, corelate cu programul zborurilor. Această linie va funcționa deci din 15 iunie și vine în sprijinul brașovenilor care vor zbura de pe Aeroportul Brașov și al turiștilor care ne vor vizita”, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu.
Viceprimarul a menționat, totodată, că în funcție de nevoile de transport ale pasagerilor care pleacă sau vin în Brașov cu avionul, frecvența pe această linie va crește, iar pe măsură ce fluxul de pasageri pe aeroportul din Brașov se va mări, se va analiza oportunitatea înființării și altor linii de transport în comun.
Linia expres A1 va circula pe traseul: Gară – Centrul Civic – Livada Poștei – Bartolomeu – aeroport și va opri în următoarele stații:
- Dus: Gara Bv – Camera de Comerț – Livada Poștei – Gara Bartolomeu – Municipal – Aeroport;
- Întors: Aeroport – Municipal – Biserica Bartolomeu – Livada Poștei – Hidro A – Gara Brașov.
Programul de circulație va fi corelat cu programul de funcționare al aeroportului și cursele aeriene, astfel încât prima cursă la aeroport să ajungă la ora 6:50, iar ultima la ora 19:00.
Tariful unui bilet pe acest traseu va fi același ca pe celelalte rute, respectiv 4 lei pentru 60 de minute.
-
Socialacum 3 zile
Primul tren nou cumpărat în România, în ultimii 20 de ani, va circula pe calea ferată în luna decembrie. Alte garnituri noi vor fi introduse pe rute care trec și prin Brașov
-
Evenimentacum 3 zile
Angajatul unei firme din Brașov a furat mașina șefului său și a condus până la Focșani. Individul și-a șantajat patronul și i-a cerut 600 de euro ca să îi înapoieze autoturismul. Hoțul a și făcut accident cu vehiculul furat
-
Evenimentacum 3 zile
VIDEO / Asfalt turnat peste cadavrul unui câine. „Lucrarea” a fost făcută de angajații Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov pe o șosea din județul Sibiu
-
Socialacum 3 zile
Două posturi de consilier au fost scoase la concurs la Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav
-
Evenimentacum 3 zile
VIDEO / Razie a polițiștilor din Brașov la mai multe service-uri auto. Oamenii legii au descoperit peste 2000 de litri de ulei uzat și peste 7.000 de kilograme de deșeuri periculoase, depozitate în condiții improprii
-
Administrațieacum 2 zile
3,6 milioane de lei pentru proiectarea unui pasaj subteran de 600 de metri în centrul stațiunii Sinaia. Două companii au depus oferte
-
Socialacum 2 zile
1 octombrie – Ziua luptei împotriva cancerului de sân. Literele de pe Tâmpa și clădirea Primăriei vor fi iluminate în roz
-
Administrațieacum 18 ore
FOTO / Lucrările la terminalul RAT de lângă gara Brașov sunt aproape de final. Proiectul se află în faza de finisaje