Social
O ursoaică și cei doi pui ai ei au fost capturați seara trecută, în Brașov. Animalele își făceau veacul în apropiere de cartierul Noua

Încă o familie de urși a fost capturată joi seara în Brașov. Echipa de intervenție a reușit să prindă o ursoaică și cei doi pui ai ei care vreme de câteva luni își făceau veacul în pădurea din apropierea cartierului Noua. De multe ori localnicii au și văzut sălbăticiunile pe străzile dintre blocuri și au alertat autoritățile.
Conform bzb.ro, care îi citează pe reprezentanții Regiei Pădurilor Kronstadt, femela are o vârstă de aproximativ 5 ani, iar cei doi pui au fost născuți iarna trecută. Ursoaica are probleme la picior, iar după ce medicul veterinar o va examina, va decide unde ar putea să fie relocată familia de urși.
Dacă specialiștii vor decide că animalele nu pot fi eliberate în pădure, autoritățile se gândesc să ceară ajutorul Asociației Milioane de Prieteni care ar putea să primească sălbăticiunile în sanctuarul de la Zărnești.
De când a devenit operațională echipa de intervenție în Brașov, autoritățile au reușit să captureze două ursoaice cu pui. Una dintre familii a fost relocată într-o pădure la sute de kilometri distanță de Brașov, iar cealaltă a fost dusă la Sanctuarul Libearty.
-
Utilacum 2 zile
A fost anunţată oficial şi cea de-a 3-a destinaţie pentru avioanele care vor decola de la Braşov, după Antalya şi Creta
-
Evenimentacum 3 zile
Turiștii surprinși de avalanșă, în munții Făgăraș, riscă amenzi usturătoare. Ei ar putea rămâne și fără permis pentru că drumul spre cabana Capra era oficial închis
-
Evenimentacum 3 zile
România s-a zguduit, noaptea trecută. 5 cutremure s-au înregistrat în țara noastră, în doar câteva ore. Un seism puternic, de magnitudine 7,8, s-a înregistrat și în Turcia
-
Administrațieacum 2 zile
Proiectul liniei de tren pentru Aeroportul Brașov – Ghimbav bate pasul pe loc. De ce nu lansează CFR Infrastructură contractul de 700 de milioane de lei
-
Evenimentacum 3 zile
Frații Andrew și Tristan Tate au început să își clădească imperiul în județul Brașov. Povestea celor doi milionari a ajuns în atenția jurnaliștilor BBC
-
Socialacum 3 zile
Brașovul, pe primul loc în România la violența în școli. Peste 1.500 de cazuri au fost înregistrate în județ, în perioada 2021 – 2022
-
Administrațieacum 3 zile
24 de locuințe sociale vor fi amenajate într-un bloc din Brașov. Valoarea proiectului este de peste 3,3 milioane de lei
-
Utilacum 2 zile
Pârtia Lupului inferior, din Poiana Brașov, se deschide oficial mâine. Stratul de zăpadă, în masivul Postăvarul, măsoară între 30 și 50 de centimetri