Eveniment
O nouă avertizare cod galben de ploi abundente a fost emisă de meteorologi. Brașovul și alte 31 de județe sunt vizate de atenționare

Urmează o nouă zi mohorâtă, cu ploi abundente în aproape toată țara. Meteorologii au emis o nouă atenționare cod galben de instabilitate atmosferică accentuată. Avertizarea va intra în vigoare la ora 12.00 și este valabilă până în această seară la ora 22.00.
În zonele montane, în Transilvania, Maramureș și Moldova, local în Muntenia și Crișana vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 25…30 l/mp și pe arii restrânse 40…60 l/mp.
Fenomene specifice instabilității atmosferice se vor semnala marți (16 august) pe arii restrânse și în restul teritoriului, iar miercuri (17 august) cu precădere în nord, centru și nord-est. De miercuri, disconfortul termic va fi în creștere, iar vremea va deveni caniculară în vestul și sudul țării.
31 de județe din toată țara vor fi afectate de această atenționare cod galben, iar avertizarea vizează inclusiv județul Brașov.
-
Evenimentacum 2 zile
„Lupul de la rutieră” din Râşnov, poliţistul anului 2022, reţinut pentru luare de mită
-
Evenimentacum o zi
Ce avere are „Lupul de la Rutieră”. Soţia lui a fost viceprimar la Râşnov şi are afaceri prospere
-
Utilacum 3 zile
Atenţionare meteo! Cod roşu de vânt puternic în zona de munte a Braşovului
-
Economicacum o zi
O fermă din Făgăraş lansează un suc de afine care va fi distribuit în state precum Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Qatar, Germania sau Marea Britanie
-
Administrațieacum 3 zile
Spitalul din Săcele va avaea un nou corp de clădire. Contractul de finanţare a fost semnat
-
Utilacum 2 zile
Consultație gratuită la Eximia City Clinic în Brașov! (P)
-
Evenimentacum 2 zile
Cine este jandarmul ucis în atacul sângeros de la Râşnov. Marian lucra de 16 ani în Jandarmerie şi urma să se căsătorească la vară
-
Sportacum 2 zile
Unele dintre cele mai mari superstaruri ale atletismului mondial vin la Brașov Running Festival