Connect with us

Social

O firmă din Brașov va construi căminul de 9 etaje pentru elevii de la Școala Profesională Germană Kronstadt

Redactia

Publicat

pe

Luni, 7 septembrie, Primăria Brașov a anunțat câștigătorul licitației pentru construirea căminului de cazare pentru elevi la Școala Profesională Germană Kronstadt, acesta este o companie din Brașov, S.C. Atlant Buliding SRL Brașov. Valoarea achiziției este de 20.152.714,02 lei fără TVA, fondurile fiind asigurate din bugetul local.  

Publicitate

,,Mă bucur pentru că, astăzi, pot să anunț că s-a finalizat licitația privind construcția căminului pentru elevi de la Școala Profesională Kronstadt. Este o investiție majoră în domeniul învățământului în municipiul și județul Brașov, de 20 de milioane de lei, din bugetul municipiului Brașov. Este un cămin pentru 306 elevi, cu săli de pregătire pentru elevi și profesori, cu cantină și alte săli anexe. A durat mult licitația, pentru că este un proiect complex, dar acum am ajuns în faza în care putem să dăm ordinul de începere a lucrărilor și pentru acest proiect, important pentru sistemul de învățământ din județul Brașov, dar, în primul rând, pentru cei peste 300 de elevi care vor avea un loc unde să fie cazați, unde să ia masa, unde să se pregătească în timpul zilei. Acest cămin va întregi campusul de pregătire a elevilor în învățământul tehnic dual, realizat de Primărie în parteneriat cu firme din zona metropolitană. Ca și la precedentele investiții, partenerii noștri privați vor asigura dotarea acestui cămin, pe principiul ,,pentru fiecare leu investit de Municipalitate, firmele vor investi tot un leu”. Doresc să le mulțumesc acestor firme, pentru că fără sprijinul lor  învăţământul dual ar fi rămas doar în faza de intenţie. Odată cu construirea acestui cămin putem spune că Braşovul are, nu doar cel mai avansat program de educaţie în sistem dual, ci şi cele mai bune condiţii pe care le oferă tinerilor care vor deveni viitori angajaţi ai companiilor braşovene“, a declarat primarul George Scripcaru.

,, Construirea acestui cămin este un lucru foarte important pentru municipiu și județ. Din datele pe care le avem, acolo sunt școlarizați elevi din 19 județe, iar această școală a devenit un model pentru învățământul dual și profesional. Ca atare, trebuie susținut acest învățământ, din toate punctele de vedere, didactic și administrativ, iată și al cazării elevilor. Această perioadă este una complexă, astfel încât cazarea elevilor, serviciile de cantină sunt foarte importante pentru dezvoltarea acestui sistem de învățământ”, a declarat Ovidiu Tripșa, inspectorul școlar general  

Publicitate

Detalie procedură:

Câștigător:

Publicitate

SC ATLANT BUILDING SRL, cu terț susținător S.C. AEON  Building, ambele din Brașov;

Valoarea ofertei:  20.152.714,02 lei  + TVA;

Termen de execuție a lucrărilor: 24 de luni;

Publicitate

Garanția lucrărilor: 60 de luni de la finalizarea lucrărilor.

Detalii tehnice:

Lucrări ce se vor executa:

Publicitate

Pe terenul studiat, se va construi o clădire cu destinaţia cămin cazare elevi, împreună cu funcţiunile complementare acesteia (circulaţii, spaţii de depozitare, spaţii tehnice, sala de mese, oficiu catering, sala de aşteptare, sală studii, vestiare personal).

Se propune realizarea unei construcții noi cu un regim de înățime P+9E, cu suprafaţa construită de 947,4 mp şi suprafaţa desfaşurată de 5221 mp (Hmax. =32m). Funcțiunea propusă: cămin cazare elevi.

POT existent =26.2 %             POT propus =33 %

Publicitate

CUT existent =0.57                CUT propus =0.93

Funcțiunile spațiilor propuse sunt:

            – PARTER – funcțiuni complementare funcțiunii principale de cazare: sală așteptare, sală studiu, oficiu catering, linie autoservire, sală de mese, grupuri sanitare pe sexe, depozit lenjerie pat, cabinet medical, cu izolator, grup sanitar izolator, cameră centrală de incendiu, centrală termică, 2 lifturi.

            – ETAJELE 1-9 – conțin 80 camere (cu grup sanitar propriu), cazare pentru 306 elevi

Directiva 2010/31/UE, care a intrat în vigoare în iulie 2010, prevede că până la 31 decembrie 2020, toate clădirile noi trebuie să aibă un consum de energie aproape egal cu zero.

În acest sens s-a propus implementarea în noua clădire a unor măsuri care contribuie la o eficienţă energetică ridicată:

1. Faţada ventilată placată cu panouri din fibrociment:

            – Mai buna izolare termică, atât iarna (20 cm vată minerală bazaltică), cât și vara (stratul de aer ventilat răceşte faţada);

            – Rezistenţă mai mare în timp, cu o mentenanţă scăzută;

            – Îndeplinește condițiile de siguranţă la incendiu;

            – Asigură o estetică deosebită a clădirii, iar aceasta devine reper volumetric al zonei și reper de bună construire, conform standardelor și metodelor actuale;

            – Geam tripan (geam termopan cu trei foi de sticlă) și tâmplărie cu grad ridicat de izolare și mai ales etanșare cu anvelopanta clădirii

2. Terase înverzite:

Asigură izolare termică mai bună a spațiilor peste care sunt amplasate (vara pământul udat controlat prin BMS menține temperatura scăzută la interior);

Nu reflectă căldura spre fațadele adiacente;

Aspect plăcut de la nivelul camerelor spre spațiul verde de pe terasă (nu se vede doar o hidroizolație termică);

Recuperează o parte din zona verde pierdută prin amplasarea clădirii noi.

3. Sistem ventilație cu recuperare de căldură:

Consumuri scăzute de energie pentru încălzire;

Calitate crescută a aerului în cameră, fără a pierde căldura, cum se întâmplă la aerisirea simplă, prin deschiderea ferestrelor camerelor. Principiul de funcționare: În momentul în care, în timpul iernii, se deschid ferestrele pentru aerisire se pierde și căldura din camere. Recuperarea de căldură presupune ca aerul viciat cald din camera trece printr-un  schimbător de căldură, care încălzește aerul proaspăt rece de afară. Astfel pierderea de căldură este minimă, recuperatorul având un randament de aproximativ 80%).

Ventilarea băilor și camerelor cu aport de aer proaspăt și recuperare de căldură se realizează cu un sistem cu distribuție orizontală, centralizat pentru fiecare etaj.

  • Sistem de preparare a apei calde cu panouri solare

Prepararea apei calde menajere se va face cu ajutorul unui sistem alcătuit din:

– 7 panouri solare, 3.03 m.p. captare;

– grup solar cu pompe și schimbător de căldură în plăci;

– 1 boiler de 1000 litri cu două serpentine, alimentat cu agent termic de la panourile solare și cazan.

 Acest ansamblu este amplasat în camera centralei termice de la parter. În cadrul sistemului de preparare a apei calde menajere s-a prevăzut și o instalație de recirculare .

5. Utilizarea BMS (building management system)

       –  Toate instalaţiile din cladire (termice, electrice, ventilatie) se pot supraveghea centralizat şi regla în funcţie de numarul exact de utilizatori.

Control al calităţii aerului proaspăt cu ajutorul BMS (building management system) – comanda centralizată a tuturor echipamentelor

Senzori de inundabilitate în pardoseală, în vederea controlării deversării de apă accidental sau nefolosirii corespunzătoare a obiectelor sanitare.

6. Sistem de iluminat modern cu LED, control prin BMS și senzori

       –    Instalația de iluminat artificial interior este  realizată cu aparate de iluminat echipate cu surse LED,  acest sistem de iluminat propune o diminuare semnificativă a consumului de energie electrică comparativ cu sistemele de iluminat clasice;

       –    Instalația de iluminat artificial interior aferentă camerelor de cazare va fi controlată prin intermediul sistemului BMS, astfel încât în lipsa persoanelor în cameră, iluminatul va fi decuplat de la tensiune asigurându-se o economie suplimentară de energie electrică;

       –    Instalația de iluminat aferentă coridoarelor va fi controlată prin intermediul unor senzori de mișcare / prezență, astfel încât în lipsa persoanelor din aceste spații, iluminatul va fi decuplat de la tensiune asigurându-se o economie suplimentară de energie electrică;

       –    Se va realiza un iluminat artificial exterior pentru punerea în valoare a fațadei construcției cu profile de aluminiu cu bandă LED.

– La realizarea instalației de iluminat artificial interior se va ține cont de respectarea parametrilor cantitativi și calitativi pentru asigurarea unui mediu luminos confortabil în funcție de destinația fiecărui spațiu.

7. Sistem de control acces și videointerfonie

       –    Pentru un plus de securitate și pentru restricționarea accesului persoanelor neautorizate în clădire / în camerele de cazare / pe nivelurile de clădire, a fost prevăzut un sistem modern de control acces centralizat;

       –    Pentru a facilita accesul vizitatorilor în interiorul obiectivului, pentru a realiza controlul și trierea persoanelor cunoscute sau străine a fost prevăzut un sistem de videointerfonie.

8. Sistem de supraveghere vido cu circuit închis

       –    Pentru un plus de securitate, complementar sistemelor de detecție și semnalizare efracții si respectiv sistemelor de control acces, se va prevedea un sistem modern de supraveghere video cu circuit închis – acesta asigură preluarea de imagini din zonele perimetrale ale obiectivului, zonele de acces în obiectiv și căile de circulație, respectiv din zonele cu importanță însemnată din cadrul acestuia.

9. Sistem de sonorizare și conferințe audio

–    Pentru sala de așteptare și respectiv pentru sala de studiu, se propune implementarea unui sistem de sonorizare și conferințe audio – acesta permite susținerea diverselor evenimente festive / conferințe de studiu în condiții optime;

–    De asemenea, pentru organizarea diverselor evenimente festive se propune un sistem de muzică ambientală  în sala de mese, dotat cu sursă de semnal audio cu tunner FM și USB/SD card.

10. Sistem de distribuție semnal internet wireless

–    Majoritatea dispozitivelor electronice moderne sunt prevăzute cu receivere WI-FI, se propune realizarea unei instalații WI-FI pentru distribuția semnalului WI-FI în clădire.

11. Drum de acces secundar

– Având în vedere ca accesul în incinta complexului şcolar se face în partea opusă a parcelei de teren iar accesul spre clădirea căminului a maşinilor de aprovizionare cu mâncare, lenjerie, salvare, pompieri etc., s-ar fi făcut prin traversarea terenului de sport, a fost necesară crearea  unui nou drum de acces în partea de SUD a parcelei. Astfel toate funcţiunile conexe necesare bunei activităţi a căminului de elevi vor fi deservite de acest nou drum cu o lungime de 57 m şi o lăţime de 6 m.

Asigurarea utilităţilor

Lucrările includ alimentarea cu gaze naturale şi alimentarea cu energie electrică din postul de transformare, grup electrogen, rezervă apă pentru  stingerea incendiilor şi un drum de acces secundar necesar accesului de marfă şi mai ales accesului maşinilor de pompieri, staţie pompare şi ridicare presiune.

Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Social

Intervenţie rapidă de la Braşov, după ce lângă Mirecurea Ciuc barajele castorilor distruse de precipitaţiile din ultima vreme au blocat scurgerea apelor în albia râului Fitod

Redactia Brasov

Publicat

pe

Publicitate

Zeci de muncitori de la Apele Române au intervenit vineri  la acumularea Şuta, de la marginea municipiului Miercurea Ciuc, după ce barajele castorilor, distruse de precipitaţiile din ultima perioadă, au blocat scurgerea apelor în albia râului Fitod, afluentul râului Olt.

„Nivelul apei lacului a crescut şi a ajuns la o capacitate de peste 70%, fiind nevoie de o intervenţie de urgenţă”, a transmis Administraţia Naţională „Apele Române”, într-un comunicat de presă.

Publicitate

Echipele formaţiilor de lucru de la SGA Harghita şi ABA Olt au intrat în alertă şi de mai bine de două zile intervin cu trei motopompe de mare capacitate. Până la această oră, au reuşit să scadă nivelul apei cu circa 1 metru. Pentru că săptămâna viitoare sunt prognozate precipitaţii, utilajele de intervenţie au fost suplimentate cu încă o motopompă, care va ajunge în curând de la colegii noştri de la Dobrogea-Litoral. La operaţiunile de intervenţie participă şi echipele ISU Olt şi cele ale operatorului de apă-canal din zonă”, se arată în comunicatul menţionat.

Prezent la faţa locului, directorul Administraţiei Bazinale de Apă Oltul, Gabriel Abos, a explicat presei, vineri seara, că barajele castorilor au blocat golirea de fund a acumulării Şuta, existând riscul unei deversări necontrolate.

Publicitate

„De două zile, echipele de intervenţie rapidă de la Administraţia Bazinală de Apă ‘Olt’, formaţiile de intervenţie rapidă de la Braşov, de la Harghita, lucrează la deblocarea golirii de fund a acumulării Şuta. Acumularea este pusă la uscat din 2007, dar ca urmare a activităţii castorilor, golirea de fund a fost blocată cu material vegetal şi construcţii de castori, punând în pericol exploatarea acesteia. Astăzi am reuşit să deblocăm golirea de fund, sperând ca până mâine dimineaţă să scădem nivelul apei în mod corespunzător, să putem să punem iarăşi la uscat această acumulare, întrucât în curând încep lucrările de reabilitare şi punere în siguranţă a acestei lucrări, printr-o investiţie a Administraţiei Naţionale „Apele Române”. (…) Riscul era ca partea din Miercurea Ciuc care este în aval de această lucrare, deci zona Jogodin, să fie afectată de o eventuală undă de rupere a barajului”, a declarat Gabriel Abos.

Acesta a menţionat că, atunci când a început intervenţia de urgenţă, în lac era acumulată în mod necontrolat o cantitate aproximativă de 180.000 de metri cubi de apă.

Deşi nu mai există un pericol iminent pentru locuitorii din zonă, echipele de intervenţie vor continua acţiunile, astfel încât apa să fie tranzitată în condiţii de siguranţă.

Publicitate

Administraţia Naţională „Apele Române” a precizat că locuitorii judeţelor Harghita şi Covasna sunt adesea expuşi riscului de inundaţii, un factor care contribuie la creşterea acestui risc fiind barajele pe care castorii şi le construiesc în cuveta lacurilor sau pe cursurile de apă. Adesea distruse de viituri, acestea obturează secţiunile de scurgere ale apelor şi pot provoca inundaţii cu puternic impact local.

„Nu vorbim cu plăcere, pentru că este vorba de un prieten de-al nostru, hidrotehnician, dar care lucrează fără autorizaţie de construire şi cam pe unde vrea el. Pericolul este realizat de lucrările pe care le fac, alături de lucrările noastre, în mod necontrol, şi sunt afectate lucrările care asigură tranzitarea debitelor prin localităţi, creând pericol de inundaţii sau existând situaţii de rupere a digurilor de apărare. Ne pare rău să vorbim aşa, dar au început să ne creeze probleme deosebite”, a spus Gabriel Abos, relateaza Agerpres.

Publicitate
Citește mai mult

Social

Incidența scade la 4,92 în Brașov – Situația pe localități

Avatar

Publicat

pe

Publicitate

Incidența la nivel județean a ajuns la 3,90 cazuri la mia de locuitori. În municipiul Brașov rata de infectare a scăzut din nou. Vineri, 16 aprilie, incidența la nivelul municipiului este de 4,92, conform datelor transmise de Direcția de Sănătate Publică Brașov.

În prezent, cea mai mare rată de incidență este în comuna Comana, și anume 13,33 la mie.

Publicitate

Totodată în județul Brașov au fost descoperite 127 cazuri de SARS – CoV-2 în ultimele 24 ore.

În ceea ce privește rata de incidență cumulată în localitățile din județul Brașov este următoarea:

Publicitate
Citește mai mult

Social

Primarul Clujului, Emil Boc, laudă atitudinea Andreei Moldovan după remaniere: „a ieşit cu demnitate în faţa uraganului şi a spus că decizia trebuie respectată”

Avatar

Publicat

pe

Publicitate

Primarul oraşului Cluj-Napoca, Emil Boc, îi recomandă lui Vlad Voiculescu să ia exemplul Andreei Moldovan, care a ieşit „în faţa uraganului” cu demnitate şi a spus că viaţa merge mai departe după remaniere.

Emil Boc (PNL) spune, joi, la Digi 24, că i-a plăcut foarte mult atitudinea Andreei Moldovan, după remaniere: a ieşit cu demnitate în faţa uraganului şi a spus că decizia trebuie respectată.

Publicitate

„Uitaţi-vă la reacţia de excepţie a doamnei Andreea Moldovan. Putem să fim de acord cu unele sau cu altele din lucrurile pe care le-a făcut. Cu siguranţă a făcut foarte multe lucruri bune. E un om cu expertiză, dar uitaţi ce reacţie a avut. A ieşit în faţa presei, în faţa uraganului, cu demnitate şi a spus că această decizie trebuie respectată, . A înţeles locul pe care îl are un tehnocrat, pentru că şi ministrul, şi secretarul de stat sunt oameni politici în esenţă. Acolo sunt produsul politicii. Au înţeles acest lucru, viaţa trebuie să meargă mai departe cu altcineva. Nu este o tragedie”, a spus Emil Boc.

Liberalul le transmite membrilor USR PLUS că nu poate fi transformată o problemă personală în problema unei ţări.

Publicitate

Boc este de părere că dacă ministrul Voiculescu ar spune că trebuie să meargă mai departe coaliţia ar fi o soluţie pentru aplanarea scandalului.

„Dacă ar veni şi ar spune: . (…) Poate fi o idee pentru domnul Voiculescu”, a mai spus Boc.

Boc mai spune că solicitarea de a schimba premierul când face o remaniere guvernamentală nu are acoperire constituţională. În plus, nu se poate ca de fiecare dată când premierul remaniază un ministru să fie schimbat întregul Guvern.

Publicitate

„Vă daţi seama ce înseamnă schimbarea premierului? Înseamnă căderea întregului Guvern, 10- 15 zile de harababură (…). Sunt de acord că cei din USR PLUS pot să nu fie de acord cu decizia premierului, dar când au intrat la guvernare au acceptat Constituţia României care dă dreptul primului ministru să conducă un guvern. Nu sunt trei guverne. Într-un guvern nu sunt 20 de prim-miniştri, este unul singur şi atunci trebuie să îi dau posibilitatea primului ministru să îşi ajusteze din mers echipa guvernamentală”, a mai spus Boc.

Publicitate
Citește mai mult
Publicitate
Publicitate

De Interes

>