Connect with us
Publicitate

Eveniment

O fetiță de un an și șapte luni, salvată de la moarte de un jandarm aflat la picnic

Publicat

pe

Întâmplarea a avut loc ieri la prânz în zona de picnic de lângă Cascada Urlătoarea de la Vama Buzăului. Într-un comunicat de presă al Jandarmeriei Braşov se prezintă şirul evenimentelor acestei întâmplări cu final fericit.

Publicitate

„Colegul nostru Robert Băiașu era acolo împreună cu prietenii, la picnic. La un moment dat au auzit strigăte și au mers să vadă ce se întâmplă.

O mamă încerca să o salveze pe fiica ei, care nu mai respira, din cauză că (se pare), se înecase cu o bucată de covrig.

Robert a intervenit și a aplicat manevre de resuscitare, până când fetița și-a revenit și a început să respire. Apoi a luat fetița în brațe și a alergat cu ea până la drumul național.

Publicitate

Între timp soția colegului nostru a sunat la 112 și a solicitat o ambulanță. Până la întâlnirea cu echipajul SMURD, care a sosit rapid la locul respectiv, fetița a mai avut nevoie de două ori de manevre de resuscitare.

Fetița a fost preluată în stare stabilă de echipajul SMURD și transportată la spitalul de copii”.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
1 Comentariu

1 Comentariu

  1. constantin

    11 august, 2020 at 7:55 pm

    Nu mai vorbiți despre gestul acestui brav jandarm,dacă aude „PORCURORUL” de la Caracal,îl arestează ,că nu a așteptat ordinul lui.Eu îl felicit pe acest jandarm. RESPECT.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes