Eveniment
O femeie din Braşov a fost bătută de soţ şi de soacră. Poliţia a deschis dosar penal pentru „violență în familie” și „loviri sau alte violențe”

O femeie a fost bătută de şoţul ei şi de soacră, în Braşov. Femeia a sesizat Poliţia în data de 26 septembrie iar acum oamenii legii fac cercetări cu privire la infracţiunile de “violența în familie” și ”lovirea sau alte violențe”.
„Polițiștii au stabilit faptul că, la data de 26 septembrie 2021, în jurul orei 16.30, pe fondul unor discuții contradictorii, femeia în cauză ar fi fost agresată fizic de către soțul său și soacra sa.
În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului s-a constatat faptul că există pericol iminent, polițiștii au emis ordine de protecție provizorie, pe o perioadă de 5 zile, față de cele două persoane.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.”, a transmis Poliţia Braşov
-
Evenimentacum 2 zile
VIDEO / 224.000 de curcani vor fi sacrificați din cauza celor 3 focare de gripă aviară care au fost confirmate la Codlea. Unii localnici cred că virusul nu este real
-
Sportacum 2 zile
Rezultat istoric pentru CSU Braşov. Patinatoarea Julia Sauter, locul 10 la Campionatul European de patinaj artistic
-
Evenimentacum 3 zile
OPC Braşov a închis Pizza Station. Inspectorii au găsit produse expirate şi băuturi ţinute în vestiar, unde există şi un WC
-
Evenimentacum 3 zile
O copilă de 15 ani, din Făgăraş, a dispărut fără urmă
-
Evenimentacum 3 zile
Matei Dima, condamnat la amendă penală, după ce a fost prins drogat la Râşnov. Actorul şi-a recunoscut vinovăţia
-
Fapt diversacum 3 zile
VIDEO / Un jandarm braşovean supraveghează turiştii de pe pârtiile din Poiana Braşov direct de pe placa de snowboard
-
Administrațieacum 2 zile
Lucrările la Sala Polivalentă din Braşov continuă. Au fost turnaţi 600 de piloți forați din cei 1.800 pe care îi va avea construcţia
-
Evenimentacum 2 zile
Trei hoţi de catalizatoare şi carburant, prinşi în flagrant de poliţiştii braşoveni