Social
O comună din Brașov, cu doar 2.000 de locuitori, va avea propriul serviciu de Evidenţa Populaţiei. Oamenii îşi vor putea face buletine la Primărie

O comună din județul Brașov, Părău, care totalizează, în cele patru sate aparţinătoare, puţin peste 2.000 de locuitori va avea propriul serviciu de Evidența Populației.
Consilierii judeţeni braşoveni au aprobat, joi, modificarea arondării locuitorilor din această comună, care, în prezent trebuie să se deplaseze până în municipiul Făgăraş, aflat la 20 de kilometri distanţă, dacă trebuie să rezolve o problemă de stare civilă sau de evidenţa persoanei, fiind arondaţi la SPCLEP din municipiu, transmite Agerpres.
În nota de fundamentare a proiectului aprobat se arată că, în cazul în care locuitorii comunei au nevoie de un act de identitate, sunt nevoiţi să parcurgă cei 20 de kilometri de cel puţin două ori, „acest fapt determinând costuri suplimentare pentru transport şi timp de aşteptare mai mare la ghişeu, întrucât SPCLEP Făgăraş deserveşte şi alte localităţi.
De altfel, Consiliul Local al comunei a hotărât înfiinţarea acestui serviciu încă din 2021, când a fost stabilită şi organigrama acestuia de trei posturi, dintre care două la Evidenţa Populaţiei şi unul la Starea Civilă.
Comuna Părău mai are în componenţă trei sate – Grid, Veneţia de Jos şi Veneţia de Sus – cu un total de 2.218 locuitori.
-
Evenimentacum 2 zile
Bărbat tâlhărit şi bătut de o prostituată, pe bulevardul Griviţei din Braşov, după ce a refuzat avansurile ei. Femeia a fugit cu 200 de lei
-
Administrațieacum o zi
S-a aflat data şi ora când primul avion va ateriza pe Aeroportul Braşov
-
Economicacum 2 zile
O fabrică de căști din Brașov și-a crescut profitul de 36 de ori, în doar doi ani. Compania Sennheiser, de la Ghimbav, a înregistrat un câștig de peste 24 de milioane de lei, în 2022
-
Turismacum 2 zile
FOTO – VIDEO / Pădurea cu arbori seculari, motorul turismului din satul Mercheașa. Cum a ajutat un stejar bătrân de peste 920 de ani la dezvoltarea micilor afaceri din zonă
-
Administrațieacum 2 zile
Încă trei toalete automatizate au fost puse în funcțiune, în Brașov. Un singur WC inteligent costă în jur de 50.000 de euro
-
Entertainmentacum 2 zile
Cum a fost învinsă Jandarmeria Română de un turist amendat pentru că a urcat în masivul Piatra Craiului fără buletin
-
Evenimentacum 2 zile
VIDEO / Incendiu izbucnit la o mașină parcată în curtea unei case din Brașov
-
Economicacum o zi
Nici în acest an la Fabrica de Zahăr Bod producția nu va fi reluată