Eveniment
O bandă de hoţi de biciclete a fost prinsă de de poliţiştii braşoveni

Polițiștii brașoveni au dispus reținerea a trei tineri, după ce, în urma cercetărilor efectuate, a reieșit că aceștia ar fi bănuiți de comiterea unor furturi de biciclete.
Așadar, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov, Secției 3 Poliție, au demarat investigațiile după ce, la data de 7 iulie a.c., au fost sesizați succesiv de către două persoane vătămate cu privire la furtul a două biciclete din subsolul, respectiv de pe balconul blocului, în care acestea locuiesc.
În urma anchetei desfășurate, polițiștii au identificat persoanele bănuite, fiind vorba despre doi tineri, din localitățile Brașov și Ghimbav.
Mai mult, s-a stabilit că aceștia ar fi comis, în următoarea noapte, alte două furturi de biciclete, de pe balcoanele persoanelor vătămate, prin tăierea cablului antifurt. De data aceasta ar fi beneficiat de ajutorul unui complice, un tânăr de 18 ani, din municipiul Brașov.
În continuare, polițiștii au întreprins demersurile necesare și au recuperat cele patru biciclete sustrase.
Având în vedere aceste aspecte, polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și au dispus, la data de 10 iulie a.c., măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de cele trei persoane bănuite și introducerea acestora în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Cercetările se desfășoară sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, urmând a se propune soluție legală la finalizarea anchetei.
-
Fapt diversacum 3 zile
Povestea impresionantă a lui Ozzy, un cățel care s-a pierdut în munții Bucegi. După o mobilizare masivă, patrupedul a fost găsit. La acțiune au luat parte și salvamontiștii din Brașov
-
Evenimentacum o zi
Angajatul unei firme din Brașov a furat mașina șefului său și a condus până la Focșani. Individul și-a șantajat patronul și i-a cerut 600 de euro ca să îi înapoieze autoturismul. Hoțul a și făcut accident cu vehiculul furat
-
Entertainmentacum 3 zile
VIDEO / Un român, originar din Brașov, și câinele său sunt marii câștigători ai concursului America’s Got Talent. Adrian Stoica și Hurricane vor încasa un cec de 1 milion de dolari
-
Evenimentacum 2 zile
VIDEO / Un influencer cu peste 130.000 de urmăritori pe TikTok este căutat de poliție. Tânărul de 21 de ani a dispărut fără urmă. Dacă l-ați văzut, sunați la 112
-
Evenimentacum 2 zile
150 de studenți din Brașov vor protesta în fața Rectoratului Universității Transilvania. Marea lor nemulțumire este legată de creșterea taxelor de cazare la cămin
-
Socialacum 2 zile
Primul tren nou cumpărat în România, în ultimii 20 de ani, va circula pe calea ferată în luna decembrie. Alte garnituri noi vor fi introduse pe rute care trec și prin Brașov
-
Socialacum 3 zile
Derogare de la lege pentru permiterea fumatului la Spitalul de Copii Brașov. O altă unitate medicală din România a cerut ministerului Sănătății înființarea unor locuri de fumat
-
Socialacum 3 zile
Șapte din zece români își petrec cel puțin o zi din concediu pentru a sta la coadă la ghișee. Autoritățile caută soluții pentru digitalizarea instituțiilor publice