Connect with us
Publicitate

Economic

Numărul francizelor noi deschise în România a crescut cu 30% în primul trimestru. Braşovul, printre oraşele unde s-au deschis cele mai multe

Publicat

pe

Numărul francizelor noi deschise în România în primul trimestru al anului a crescut cu aproximativ 30%, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2022, potrivit unei analize realizate de o companie de consultanţă în domeniu.

Astfel, în perioada ianuarie – martie 2023, cele mai multe francize au fost deschise în Bucureşti, Braşov, Craiova, Iaşi, Bacău, Constanţa şi Timişoara, cu investiţii medii cuprinse între 80.000 de euro şi 100.000 de euro. Cele mai atractive domenii pentru un business de tip franciză sunt: gelateriile, cafenele, simigeriile, magazinele de proximitate, serviciile de consultanţă şi mentoring de business sau francizele din domeniul panouri fotovoltaice.

În ceea ce priveşte profilul românilor care investesc într-o franciză, 60% dintre aceştia sunt bărbaţi şi 40% femei, cu vârsta de peste 35 de ani, majoritatea aflaţi la primul business.

„În general, cei care doresc să deschidă o franciză investesc în servicii (de la networking şi consultanţă de business şi până la servicii de educaţie pentru copii), retail de nişă (magazine de profil de proximitate, florării etc.) şi HoReCa – aici focusul fiind pe business-uri care vând un singur produs şi pe experienţa clientului, cum sunt gelateriile, cafenele de specialitate, cofetării cu deserturi fără gluten, pizzerii etc. Lansarea unei afaceri în regim de franciză a devenit atractivă pentru români datorită numeroaselor avantaje pe care le are, printre care: know-how-ul oferit de francizor, reţeta de succes a business-ului şi şansa mare de reuşită, creşterea rapidă, puterea brandului şi asistenţă continuă pentru francizat. Având access la resurse, românii au încredere mai mare să deschidă un business şi pornesc cu mai multe şanse de reuşită”, susţin reprezentanţi Franchwise.

Publicitate

Conform specialiştilor, o afacere în regim de franciză poate fi demarată cu sume între 15.000 de euro şi 20.000 de euro, pentru francize de deserturi, concentrate de exemplu în jurul unui singur produs – gogoşi proaspete de la „Hello Donuts” sau waffles de diferite sortimente de la „Bubble Waffles”.

„Însă, investiţiile pot depăşi 100.000 de euro, pentru deschiderea de covrigării sau simigerii (franciza Simigeria Petru), pizzerii (Treevi Pizza) sau chiar restaurante cu specific (proiectul Pâine şi Vin al grupului Sosa&Sosa, care operează şi brandurile Energiea şi Expirat, cu vastă experienţă în domeniul food & beverage). De asemenea, există un interes crescut pentru investiţii în masterfrancize, unde domeniile sunt diverse – de la gelaterii cu produse fără zahăr (francize Yole) până la optimizare de performanţă în business cu ajutorul dronelor (francize Coptrz). Masterfrancizele presupun investiţii de peste 250.000 euro, fiind atractive în general pentru antreprenori cu experienţă în business, care vor să îşi completeze portofoliul existent de business-uri cu o franciză sau să -şi diversifice activitatea de business. Indiferent de tipul de franciză ales şi nivelul de investiţie, sumele reprezintă investiţia medie pentru deschiderea business-ului la cheie, incluzând costurile francizei”, se menţionează în analiza de specialitate.

De asemenea, sectorul de servicii este în continuă creştere în România (de la servicii de educaţie pentru copii şi până la servicii de consultanţă de business, cluburi de networking de business şi afaceri verzi). Pe piaţa de comerţ cele mai atractive investiţii sunt magazinele de retail de proximitate (cum ar fi: reţeaua My Inmedio).

Totodată, în domeniul HoReCa, un alt domeniu atractiv pentru francize, piaţa este în consolidare, investiţiile în francize fiind orientate către branduri care mizează pe un singur produs şi care are în centru experienţa de achiziţie deosebită pentru clienţi (gelaterii, cafenele de specialitate, pizzerii).

Recuperarea investiţiilor într-o franciză depinde de mai mulţi factori, în medie termenul fiind cuprins între 2,5 ani şi 4 ani.

Înfiinţată în anul 2011, Franchwise este cea mai mare companie de consultanţă specializată în domeniul francizelor din România, iar până în prezent a ajutat peste 60 de companii din România să se extindă prin sistemul de franciză şi a dezvoltat în piaţă mai mult de 300 de proiecte de franciză, cu investiţii totale ce depăşeşte 22 milioane de euro

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes