Connect with us

Turism

Nu departe de Braşov, a fost deschis unul dintre cele mai inedite hoteluri din România în urma unei investiții de peste 3 milioane de euro

Redactia

Publicat

pe

Nu departe de Braşov, răsărit parcă la întâmplare în miezul unei oaze de verde şi de lumină, Cuibul de lemn spune o poveste despre echilibrul cu natura. De la nume până la şedere, proiectul duce cu gândul la căldura unui culcuş ferit de lumea dezlănţuită, un hotel de tip retreat unde graba se transformă în tihnă, iar papanaşii te duc cu un pas mai aproape de paradis.

Publicitate

Cuibul de Lemn şi-a făcut loc pe scena opţiunilor de cazare din România la sfârşitul anului trecut, mai exact în decembrie. O întâmplare fericită a făcut ca proprietarul, Marius Rusu, om de afaceri din Bucureşti, să descopere împrejurimile şi să valorifice tot ce e mai bun din ele.

„Construcţia s-a întins pe o durată de mai bine de şapte ani, fiecare bucată de sită fiind aplicată manual. Conceptul a fost gândit să sugereze căldură şi siguranţă, protecţie şi intimitate. Locul e unic prin amplasarea într-o zonă mai ferită şi relativ necunoscută din punct de vedere turistic, pe Valea Glăjeriei din Râşnov, dar totodată aflată în proximitatea obiectivelor turistice din apropiere, precum Cetatea Râşnov, Dino Parcul, Castelul Bran sau Poiana Braşov“, spune Eduard Dudu, managerul Cuibului de Lemn.

Publicitate

Casa-cuib este o combinaţie armonioasă de ospitalitate veche şi facilităţi moderne. Privit de sus, Cuibul pare că te priveşte cu ochi suspicioşi, care se înmulţesc în funcţie de unghiul din care te uiţi. Ideea unei astfel de abordări îi aparţine arhitectului Mihai Nuţă, artizan cu o experienţă de peste două decenii în arhitectura de lemn şi a învelitorilor din şindrilă, detalii care se regăsesc din plin în Cuibul de la Râşnov.

„Am deschis în decembrie 2019, astfel că am funcţionat destul de puţin până acum, dar feedbackul este pozitiv. Camerele sunt moderne, spaţioase, cu toate facilităţile. Vrem să creştem natural, prin reco­mandări“, mai spune Eduard Dudu.

Publicitate

Cuibul de lemn este un remediu în sine pentru (supra)dozele de stres, pentru agitaţie şi zarvă, însă pentru cei care vor să pluseze şi să ducă relaxarea la următorul nivel, locul oferă alternative şi în împrejurimi. Un teren de fotbal cu nocturnă, tubing pe iarbă în sezonul cald, pârtie pentru săniuţă în sezonul rece şi cu zăpadă, ATV-uri, biciclete, mese de tenis sunt doar câteva dintre opţiunile care fac deconectarea mai eficientă. Destinaţiile de explorat într-o zi completează şi ele oferta.

Toate facilităţile, de la cazare la mâncare ruptă din rai şi la opţiuni de distracţie, la pachet cu pandemia care a restrâns pentru mulţi graniţele de vacanţă anul acesta la cele ale României, au făcut ca proprietarii Cuibului de Lemn de la Râşnov să înregistreze rezervare după rezervare imediat după ridicarea stării de urgenţă. Astfel, de la 1 iunie, proiectul hotelier nu a avut nicio zi fără turişti, iar gradul de ocupare a fost de 85% peste vară.

„Până acum, investiţiile pe care le-am făcut au fost de peste trei milioane de euro. Avem în proiect extinderea cu încă 30 de camere, cu o piscină exterioară şi cu un centru spa.“

Publicitate

Cuibul de Lemn ar urma să treacă prin toate aceste transformări în decurs de unu-doi ani de acum încolo. Momentan, capacitatea maximă a locului este de 60 de persoane, doar spaţiile de cazare putând acomoda 18 oameni. O cameră dublă sau duplex, de la 24 la 49 de metri pătraţi, cu mic-dejun inclus şi acces la spa, costă 390 de lei. Deconectarea este însă de nepreţuit.

Publicitate
Spune-ți părerea

Turism

Chiar dacă e pandemie, turiştii din Poiana Braşov au fost aproape la fel de mulţi ca în sezonul trecut. În primele două luni ale anului au fost 1,31 de milioane de treceri prin turnichete

Redactia Brasov

Publicat

pe

Publicitate

Numărul celor care au ales Poiana Brașov ca destinație de schi a fost, în primele două luni ale sezonului, comparabil cu cel din sezonul 2020, în ciuda restricțiilor legate de pandemie și a faptului că anul acesta a nu a fost posibilă deschiderea primelor pârtii decât la 1 ianuarie. Dacă în primele două luni ale anului 2020 au fost 1,39 de milioane de treceri prin turnichete, în acest an, în același interval, au fost 1,31 de milioane.

Dacă ținem cont de faptul că restricțiile legate de pandemie au presupus și reducerea la jumătate a numărului de persoane transportate de instalațiile de transport pe cablu (în fiecare telegondolă este permis accesul a maxim 4 persoane în loc de 8, în telecabina Kanzel, maxim 20 din 45, cât este capacitatea în condiții normale, iar în telecabina Capra Neagră, maxim 30 de persoane, capacitatea normală fiind de 60 de persoane), și, implicit, creșterea timpului de așteptare, numărul mare de treceri prin turnichete confirmă faptul că Poiana Brașov rămâne cea mai atractivă stațiune montană, fiind preferată de majoritatea turiștilor români.

Publicitate

În 3 februarie, chiar dacă nu a fost o zi de weekend, s-a înregistrat cel mai mare număr de treceri prin turnichete – 32.713, iar sfârșitul de săptămână cu cele mai multe treceri a fost 19-21 februarie, când s-au înregistrat aproape 100.000 de treceri (94.562 de treceri).

Au scăzut tarifele pe transportul pe cablu

Publicitate

De astăzi, au scăzut tarifele pentru transportul pe cablu în timpul săptămânii, iar de săptămâna viitoare această reducere este valabilă și în weekend. Astfel, pentru telecabina Capra Neagră și telegondolă, în loc de 6 puncte vor fi anulate 5, pentru telecabina Kanzel se vor anula 4 puncte în loc de 5, iar la telescaunul Ruia, 3 puncte în loc de 4.

În acest moment se schiază pe pârtiile Kanzel, Lupului (doar în partea superioară), Doamnei, Ruia, Drumul Roșu, Sulinar, Subteleferic, Bradul și Stadion.

Starea pârtiilor este foarte bună, stratul de zăpadă are o grosime de 60 de centimetri. În această dimineață, la ora 9.00, temperatura în zona domeniului schiabil era – 2 grade Celsius.

Publicitate

Funcționează următoarele instalații de transport pe cablu: cele două telecabine, Kanzel și Capra Neagră, telegondola, telescaunul Ruia, teleschiurile Ruia, Bradul și Stadion, snowpark Bradul.

Citește mai mult

Turism

JetCab – servicii de transfer aeroport cu clasă! Experiență, professionalism și servicii de calitate superioară totul la un click distanță!

Redactia

Publicat

pe

Anul acesta, una dintre cele mai vechi companii de transport persoane și transfer aeroport din Brașov, de 20 de ani pe piață, își începe activitatea sub o altă denumire, cu planuri mari pentru companiile partenere din regiune. 

JetCab, compania administrată de Cătălin Arsene își începe anul 2021 cu o nouă strategie prin care dorește să fie alături de companiile din Brașov sau cele care au afaceri în regiune și care au nevoie de servicii de transfer către aeroport, la un nivel de calitate superioară. 

Cu un parc auto cuprinzător, dar și cu o serie de șoferi atenți selecționați, atestați în domeniu și profesioniști, compania vine în întâmpinarea altor firme care au nevoie de servicii pentru angajații care călătoresc frecvent în interes de afaceri, pentru parteneri de afaceri sau pentru călătorii de business. 

Oferte de preț fără costuri suplimentare, fără taxe ascunse și cu plata la 45 zile

Aceasta este noua strategie pe care Arsene a abordat-o pentru compania sa, pentru a se poziționa rapid pe piață ca fiind de interes în cadrul ofertelor pe care le face colaboratorilor. 

Plata pentru servicii se face la termen de 45 de zile, fiind astfel foarte accesibil pentru companii să plătească. În plus, prețurile pentru servicii se calculează de la preluarea clientului și până la destinație, necalculând orele suplimentare sau alte taxe sau trasee de retur. Iar acestea pleacă de la 1,5 ron / km pentru automobilele de orice clasă cu 3+1 locuri și 2,5 ron / km pentru automobilele monovolum clasă premium de 8+1 locuri,iar micile extrase gratuite precum cafeaua,apa sau ceaiul nu vor lipsi din călătoria fiecărui pasager.

În contextul actual, ofertele JetCab sunt foarte atractive, chiar și pentru persoanele fizice interesate de astfel de servicii. Dacă plănuiți să plecați în vacanță cu familia și aveți nevoie de transport până la aeroport, mașinile JetCab și șoferii atent selecționați vă stau la dispoziție. 

Transferul pentru persoanele cu dizabilități cu costuri zero

Un subiect important pentru noi ca și companie, unde am hotărât sa facilităm mobilitatea persoanelor cu dizabilități indiferent de gradul acestora, cu costuri zero pentru cursele regulate Brasov-Aeroport Otopeni 

Acestă acțiune va fi valabilă pentru o perioada nelimitată.

Curse regulate Brașov Otopeni Aeroport – Aeroport Otopeni Brașov 

Clienții care au apelat în trecut la serviciile companiei sunt mulțumiți, iar odată cu noua ofertă JetCab se poziționează ca fiind una dintre cele mai accesibile firme din domeniu. 

Astfel, cursele sunt în număr mare, fie că discutăm de un transfer direct Aeroport Brașov sau de curse Brașov Otopeni. Orice cursă poate fi preluată și onorată de către JetCab, gradul de curse onorate fiind și un element de bravură în brandul companiei. 

„Avem 100% siguranța că putem onora fiecare cursă” declară administratorul Cătălin Arsene. „Dacă există anumite probleme pe traseu sau anumite situații imprevizibile, șoferii noștri vor găsi mereu soluția, așa încât să ajungem de fiecare dată la destinație în siguranță”, mai completează acesta. 

Piața de transport persoane din Brașov se poate bucura de o ascensiune, din moment ce orașul este un punct geografic important și este așezat strategic în centrul țării, fiind un nod comercial, dar și un oraș turistic extrem de căutat. 

Deși în contextul actual turismul, dar și industriile conexe au de suferit, cu astfel de strategii de restabilire a echilibrului, companiile precum cea condusă de domnul Arsene ar putea câștiga procente importante din piață. 

Avantajele pe care JetCab le scoate în evidență în cadrul colaborărilor sunt faptul că există mereu suport pentru clienți, solicitările fiind rezolvate în maxim 30 de minute, dar și faptul că ofertele semnate la început rămân valabile, iar prețurile preferențiale sunt păstrate pe toată durata contractuală. 

În plus, parcul auto este extins, așa încât se pot onora cu ușurință toate comenzile și șoferii sunt pregătiți și atestați în domeniu, respectând un regulament clar și fiind respectuoși cu clienții. 

Iar strategia nouă de prețuri și mărirea termenelor de plată reprezintă clar avantaje de luat în calcul pentru orice colaborator. 

Desigur, dacă doriți informații suplimentare despre companie și despre ofertele de servicii, puteți accesa site-ul oficial al firmei: www.jetcab.ro.

(P)

Citește mai mult

Turism

Braşovenii sunt aşteptaţi la Patinoarul de la Olimpia. Programul a revenit la normal

Redactia Brasov

Publicat

pe

Publicitate

După o perioadă cu temperaturi foarte ridicate, vânt cald și ploaie, care au afectat calitatea gheții patinoarului de la Olimpia și i-au forțat pe administratori să reducă numărul de serii, programul singurului patinoar în aer liber din Brașov a revenit la normal.

Iubitorii patinajului sunt așteptați din nou zilnic, în serii de câte o oră, cu începere de la 10:00, 12:00, 14:00, 16:00, 18:00 și 20:00.

Publicitate

Patinoarul funcționează în condiții de siguranță, respectând normele în vigoare privind limitarea răspândirii noului coronavirus.

Citește mai mult
Publicitate

De Interes

>