Interviurile Brasov.net
Nu criza economică este problema, ci incapacitatea de a o contracara

Inflație, prețuri uriașe la combustibili și energie, rate insuportabile la bănci. E drept, sunt în toată Europa, nu doar la noi. Și e drept că războiul din Ucraina este un factor generator, dar nu singurul. Pentru că și pandemia și măsurile luate atunci la nivelul întregii lumi au partea lor de vină.
Ce ar fi putut face politicienii noștri mai bine pentru a reduce impactul evenimentelor globale și ce putem face fiecare dintre noi pentru a ne proteja – am discutat la Interviurile Brasov.net cu prof. doc. ec. Ileana Tache, de la Universitatea Transilvania.
Am vorbit despre majorarea salariilor bugetarilor, potențiala introducere a impozitului progresiv și acordarea de ajutoare sociale fără cap – doar câteva dintre măsurile gândite de guvernanții noștri în plină criză economică, când inflația, ratele la bănci și prețurile bat record după record. În paralel, cuvântul „investiție” pare doar o noțiune abstractă în dicționar, suntem pe ultimul loc în UE la colectarea de TVA și pare că nu știm nici unde ne îndreptăm, nici pe ce drum trebuie să o luăm.
Se discută acum despre plafonarea prețurilor la combustibili, aidoma Ungariei. Însă specialiștii nu văd cu ochi buni nici această măsură.
Ce e de făcut în această situație și la ce să ne așteptăm pe mai departe – afli din episodul de mai jos.
-
Evenimentacum 2 zile
FOTO / Incendiu la o anexă gospodărească din cartierul Noua. Pompierii intervin pentru stingerea focului
-
Evenimentacum o zi
FOTO / Accident grav la Rupea. O mașină a intrat într-un cap de pod, iar cei patru pasageri au fost răniți. Intervine inclusiv un elicopter SMURD
-
Administrațieacum 2 zile
Școala gimnazială 30 din Brașov va intra în șantier. Unitatea de învățământ va fi extinsă cu un corp de clădire nou
-
Economicacum 2 zile
Fosta vilă de protocol de la Predeal a dictatorului Nicolae Ceaușescu a fost scoasă la vânzare. Prețul depășește 1 milion de euro
-
Evenimentacum 2 zile
Comisarul din poliție de la Brigada de Operațiuni Speciale Brașov, care „sifona” din dosare, trimis în judecată de procurorii DNA
-
Evenimentacum 2 zile
Un pacient internat într-un spital din Brașov a plecat în toiul nopții. Concubina lui a anunțat poliția în legătură cu dispariția bărbatului
-
Turismacum 2 zile
O parte a Canionului 7 Scări se deschide astăzi. Ce locuri vor putea fi vizitate de turiști
-
Socialacum 2 zile
Misiune inedită pentru polițiștii din Măieruș. Doi agenți au fost moașe la nașterea unui bebeluș