Economic
Noua variantă a Autostrăzii Brașov – Ploieşti costă 4 miliarde de Euro, jumătate față de prima variantă. Licitația pentru porţiunea Cristian – Codlea, aproape de lansare

Noua variantă de cost pentru Autostrada Ploiești -Brașov (110 km.) este de 4 miliarde de Euro, iar licitația pentru proiectarea și execuția primilor 5 kilometri ai Autostrăzii Ploiești-Brașov este aproape de lansare, a anunțat directorul general interimar al Companiei Naționale pentru Investiții Rutiere (CNIR), Cătălin Urtoi. Studiul de fezabilitate pe care îl face Consitrans pentru Tronsonul Cristian-Codlea (jud. Brașov) este aproape finalizat, a explicat Urtoi la B1TV.
„Ministerul Transporturilor a cerut o reevaluare a traseului pe o valoare mult mai mică. De la o viteză de 120/140 km/h. a scăzut la 80 km/h. ceea ce va reduce costurile. Teoretic acum costă undeva la 4 miliarde de Euro. Deja s-a depus o nouă evaluare la CNIAR și urmează să se ia o decizie în acest sens….Este un contract cu o durată totală de 46 de luni. Nu știm traseul, nu știm valoarea finală, noi nu am depășit faza AMC-urilor (n.r analiza multicriterială) adică a traseului. Vom ști cât costă după ce facem și exproprierile. Eu vă spun că, în acest moment, lucrurile sunt tratate foarte serios pe acest proiect Ploiești-Comarnic-Brașov. Deja se dorește să se dea drumul la o licitație pentru execuție și proiectare, pe primii 5 kilometri dinspre Brașov. Chiar astăzi am discutat, primii 5 kilometri care se doresc a intra în licitație și vor fi în zona Brașovului. E un drum drept, se intră cu un Acord de Mediu mai vechi, terminat, Studiul de Fezabilitate de la Consitrans este aproape finalizat, în câteva zile va fi depus pentru a fi aprobat. E vorba despre Cristian -Codlea. Licitația va fi gestionată de CNAIR.”
Un tronson din județul Brașov în zona Ghimbav – Cristian care face parte din proiectul Autostrăzii Ploiești – Brașov va fi scos la licitație pentru execuție până la sfârșitul anului, spunea luna trecută ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Va fi primul lot lansat în licitație din traseul A3 Ploiești – Brașov după ce în 2020 s-a deschis lotul Râșnov – Cristian de 6 kilometri lungime. Tronsonul de doar câțiva kilometri pe care l-a menționat ministrul Grindeanu va face practic legătura între nodul rutier de la Ghimbav al Autostrăzii Brașov – Făgăraș (contract de proiectare cu Search prelungit pentru 2024) și Centura Râșnov (Autostrada Râșnov – Cristian de 6,3 km).
În replică, fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă a spus că proiectul Autostrăzii Ploiești – Brașov este blocat la doar 5% după un an și jumătate de mandat al ministrului Sorin Grindeanu. Contractul pentru proiectarea la cheie (studiu de fezabilitate, proiect tehnic) a fost semnat la începutul anului 2021 cu Consitrans și are termen de 30 de luni pentru Studiul de Fezabilitate și 6 luni pentru Proiect Tehnic, deci în septembrie trebuie predat SF-ul, ordinul de proiectare fiind dat în martie 2021.
Descrierea traseului – Alternativa 3 (80 km/h)
Km 0+000 al Alternativei 3 se află în zona km 68+100 al autostrăzii A3 București – Ploiești existentă. Traseul are o lungime de aproximativ 112+742 km, iar punctul de final se află la intersecția cu DN1, între localitățile Ghimbav și Codlea. Acesta include și un sector cu lungimea de 6,239 km care a fost dat în exploatare în luna decembrie a anului 2020.
Zona de munte: Între Km 49+700 – Km 52+150 traseul autostrăzii supratraversează linia C.F. 300, Râul Prahova și DN 1 printr-un viaduct cu lungime de 2.260 m, iar la intrare în localitatea Comarnic continuând printr-o succesiune de tuneluri și viaducte până în zona localității Posada.
La Km 59+000 după ieșirea din tunelul Posada urmează un viaduct care supratraversează Valea Floreiului, după care se înscrie între CF și DN 1, până la Km 61+700 când supratraversează cu un viaduct Râul Prahova și CF 300;
Între Km 62+000 – 65+000 traseul autostrăzii continuă pe partea stângă a CF Ploiești – Brașov, ocolind cimitirul Setu din Sinaia, iar la Km 65+200 supratraversează CF 300 și Râul Prahova, subtraversează DN1 prin tunel, la ieșirea din tunel traseul se continuă pe un viaduct peste Pârâul Valea Gagului de la Km 66+150, zonă în care se dezvoltă un nod rutier de tip B, în zona Valea Largă, pentru legătura cu DN1 și Stațiunea turistică Sinaia.
Între Km 66+000 – 72+000 traseul ocolește prin partea de est localitatea Sinaia, printr-o succesiune de poduri, viaducte și tuneluri. La Km 72+750 este prevăzut un nod rutier de tip B prin care se realizează legătura cu DN1 și localitățile Sinaia și Bușteni. Între Km 73+400 – Km 78+500 traseul autostrăzii ocolește stațiunea Bușteni prin partea dreapta, unde sunt necesare o succesiune de lucrări importante: poduri, viaducte, tuneluri și structuri de tipul cut and cover. La Km 78+500 este prevăzut un viaduct care traversează Râul Prahova, CF 300 și DN1.
Între Km 79+000 – Km 81+200 traseul autostrăzii ocolește Stațiunea Azuga prin partea stângă, unde sunt necesare o succesiune de lucrări importante: poduri, viaducte, tuneluri și structuri de tipul cut and cover. Între km 81+500 și 88+000 există o alternanță de poduri și viaducte, ce traversează zona muntoasă și supratraversează DN73A la Km 86+330 în localitatea Predeal; La km 86+230 interferează cu imobile aflate în administrarea M.A.P.N.
După ieșirea din tunel urmează un viaduct cu lungimea de 2.160 m pe lângă valea Parului Pietrosul, iar la Km 95+060 autostrada supratraversează cu un pasaj DN 73A. Între Km 96+000 și Km 100+000 traseul traversează o serie de pârâie și văi. La Km 100+230 autostrada este supratraversată de drumul județean DJ 101 cu un pasaj. În zona km 101+500 este prevăzut un nod rutier ce va face legătura cu DN73, dar și cu sectorul de autostradă (Râșnov – Cristian) dat în exploatare.
-
Socialacum 2 zile
Primul tren nou cumpărat în România, în ultimii 20 de ani, va circula pe calea ferată în luna decembrie. Alte garnituri noi vor fi introduse pe rute care trec și prin Brașov
-
Evenimentacum 2 zile
Angajatul unei firme din Brașov a furat mașina șefului său și a condus până la Focșani. Individul și-a șantajat patronul și i-a cerut 600 de euro ca să îi înapoieze autoturismul. Hoțul a și făcut accident cu vehiculul furat
-
Evenimentacum 2 zile
VIDEO / Asfalt turnat peste cadavrul unui câine. „Lucrarea” a fost făcută de angajații Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov pe o șosea din județul Sibiu
-
Socialacum 2 zile
Două posturi de consilier au fost scoase la concurs la Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav
-
Evenimentacum 2 zile
VIDEO / Razie a polițiștilor din Brașov la mai multe service-uri auto. Oamenii legii au descoperit peste 2000 de litri de ulei uzat și peste 7.000 de kilograme de deșeuri periculoase, depozitate în condiții improprii
-
Administrațieacum o zi
3,6 milioane de lei pentru proiectarea unui pasaj subteran de 600 de metri în centrul stațiunii Sinaia. Două companii au depus oferte
-
Socialacum o zi
1 octombrie – Ziua luptei împotriva cancerului de sân. Literele de pe Tâmpa și clădirea Primăriei vor fi iluminate în roz
-
Administrațieacum 5 ore
FOTO / Lucrările la terminalul RAT de lângă gara Brașov sunt aproape de final. Proiectul se află în faza de finisaje
Alexandru
9 iunie, 2023 at 5:12 pm
Chinezii,cu banii aceștia înconjoară pământul pe la ecuator…..
Observator
9 iunie, 2023 at 9:33 pm
Cred ca ar fi bine sa si verificati asemenea stiri si nu sa le preluati pe nemestecate si sa le publicati ca atare ; de cand va trece autostrada Ploiesti – Brasov prin Codlea ??? Prin Codlea sau mai bine zis pe langa Codlea va trece viitoarea autostrada Brasov – Fagaras care va fi gata peste vreo zece ani ; autostrada Ploiesti – Brasov are un prim tronson dat in folosinta in 2020 si anume Cristian – Rasnov;de la Rasnov autostrada merge spre Predeal si nu spre Codlea !!! Este adevarat ca la Codlea se va construi un important nod de autostrada care va face legatura cu autostrada A 3 ( Ploiesti – Brasov ) in zona Rasnov si de asemenea va asigura legatura cu DN 73 Brasov – Campulung Muscel si cu aeroportul Brasov ;