Connect with us
Publicitate

Economic

Noua schemă de compensare și plafonare a facturilor la electricitate şi gaze a intrat în vigoare. Noile prețuri

Publicitate

Publicat

pe

Noua schemă gândită de Guvern pentru compensarea şi plafonarea facturilor la electricitate şi gaze până la 31 martie, atât pentru consumatorii casnici, cât şi pentru cei noncasnici, a intrat marţi în vigoare.

Publicitate

Executivul a aprobat OUG care conţine această schemă de sprijin pe 25 ianuarie 2022, scrie Agerpres.

Principalele modificări faţă de schema care era în vigoare de la 1 noiembrie prevăd scăderea plafonului de la 1 leu pe kWh la 0,80 de lei pe kWh pentru energie electrică şi de la 0,37 lei pe kWh la 0,31 de lei pe kWh pentru gaze.

Totodată, dacă se încadrează în consumul de 500 de kWh la electricitate şi 300 de metri cubi la gaze lunar, consumatorul beneficiază de o compensare suplimentară până la 0,68 de lei pentru energia electrică şi circa 0,22 de lei pentru gazele naturale, cu toate taxele incluse.

Publicitate

Deşi PSD a solicitat aplicarea schemei retroactiv, de la 1 ianuarie sau chiar de la 1 noiembrie, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a afirmat că acest lucru nu ar fi fost constituţional.

„Nu vrem să avem riscuri de neconstituţionalitate şi nicio lege nu acţionează retroactiv, de aceea nu se poate aplica retroactiv, ci de la termenul clar de 1 februarie. Vom discuta în coaliţie în perioada imediat următoare şi vom gândi ce vom face de la 1 aprilie. Avem mai multe scenarii”, a afirmat Popescu, în urmă cu o săptămână.

El a arătat că impactul bugetar al acestei scheme este de 3 miliarde de lei, bani care există în bugetul de stat.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes