Connect with us
Publicitate

Administrație

Noile străzi din Bartolomeu Nord şi Stupini vor avea iluminat public cu leduri

Publicat

pe

Primăria Brașov a semnat astăzi contractul pentru achiziția serviciilor de proiectare și execuție a lucrărilor de modernizare și extindere a sistemului de iluminat public din municipiul Brașov – Etapa a III-a, investiție ce cuprinde în principal străzile noi din cartierele Bartolomeu Nord și Stupini, dar și alte zone ale orașului.

Investiția vizează extinderea rețelei de iluminat public pe 38 de străzi sau tronsoane de străzi noi, majoritatea din cartierele Bartolomeu Nord și Stupini. La acestea se adaugă instalarea sistemului de iluminat pe str. Carpaților și Zizinului (tronsonul între Gemenii și pasaj) și pe celălalt trotuar, precum și modernizarea iluminatului pe str. Berzei și Sitarului, inclusiv coborârea în subteran a rețelei electrice, și iluminatul perimetral al cimitirului Șprenghi.

În total, investiția presupune instalarea a aproximativ 22 de kilometri de rețea, 871 de stâlpi noi, 917 corpuri de iluminat tip LED și 917 module de telegestiune. La acestea se adaugă iluminatul suplimentar al trecerilor de pietoni.

Contractul a fost semnat cu firma Flash Lighting Services, valoarea achiziției fiind de 10.936.454,03 lei fără TVA. Durata de implementare a proiectului este de 15 luni, din care 3 luni proiectarea și 12 luni execuția lucrărilor.

Publicitate

„Fiecare brașovean, indiferent de zona în care locuiește sau lucrează, trebuie să simtă că se află într-un oraș civilizat, modern, sigur, european, iar o parte importantă din acest obiectiv vizează infrastructura publică, indiferent că vorbim de străzi și trotuare asfaltate, zone verzi, locuri de joacă, creșe și grădinițe sau iluminat public. Astăzi am semnat contractul pentru extinderea iluminatului public în zonele noi din Bartolomeu Nord și Stupini. Străzile de aici erau printre ultimele care beneficiau de acest serviciu public. Conform graficului de lucrări, cel târziu anul viitor, brașovenii care locuiesc pe cele 38 de străzi prinse în contract vor avea iluminat public cu sistem LED”, a declarat primarul Allen Coliban.

Lucrările se vor executa pe: str. Candid Muslea, str. Valeriu Braniște, str. Constantin Lecca, str. Iulius Romer, str. Brădetului, str. Căliman, str. Coștila, Aleea Cioplea, str. Defileului, str. Cercelușului, str. Garofiței, aleea Cornișei, în Cimitirul Sprenghi – iluminat perimetral de siguranță, pe str. Capra Neagră, str. Cavalului 2D1-2 D10, str. Pârâul Rece, str. Dascălul Costea, str. Parcul Verde, str. Lânii zona Ocolitoare – pârâul Ghimbășel (tronson principal și tronson secundar), Drumul de SE – (Pasaj CFR – Ocolitoare), str. Zizinului tronson Gemenii- pasaj rutier (1 latură), str. Lemnarilor, str. Nicovalei 33, str. Carpaților – Urban Plaza, str. Molidului nr.43A (parcare imobile bloc A, bloc B, bloc C), str. Camil Petrescu – etapa a II-a, str. de legătură între str. Turnului și str. Camil Petrescu, str. Tismana, str. Plugarilor 3A, str. Plugarilor, str. Surlașului, str. Nicovalei 42-92, str. Carpaților, str. Colonia Metrom, str. Lotusului, str. Salciei, str. Sitarului, str. Nicolae Orghidan, str. Fluierașului, str. Morarului, str. Berzei.

În paralel, se lucrează la documentația necesară lansării procedurii de achiziție a elaborării studiului de fezabilitate pentru etapa a IV-a a proiectului de extindere și modernizare a iluminatului public, care va avea două componente: una care vizează extinderea pe străzile sau tronsoanele de străzi noi care au intrat în domeniul public, și cea de a doua, de modernizare a instalațiilor din curțile unităților de învățământ.

„Deja am început pregătirile pentru etapa a patra, etapă în care am inclus și toate unitățile de învățământ din Brașov, astfel încât copiii care au ore după amiaza să beneficieze de lumină în curte, inclusiv în lunile de iarnă, când se înserează mai repede. Iluminatul din curțile școlilor are rol important și în creșterea siguranței unităților de învățământ. Pe lângă aceste lucrări, vor fi incluse și lucrări de extindere pe străzile noi care au intrat în proprietatea municipiului în ultimii ani și care încă nu au încă rețea de iluminat”, a explicat primarul Allen Coliban.

Prima etapă a proiectului de extindere și modernizare a iluminatului public a vizat modernizarea rețelei pe 15 străzi din Brașov, iar cea de a doua etapă s-a concentrat pe extinderea în zona nouă a cartierului Tractorul.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes