Connect with us
Publicitate

Social

Noi restricții de limitare a pandemiei intră în vigoare de astăzi. Portul măștii de protecție devine obligatoriu peste tot. Ce alte reguli impun autoritățile

Publicat

pe

Odată cu prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, autoritățile centrale au aprobat noile restricții pentru limitarea răspândirii infecțiilor cu Covid-19, în valul 5 al pandemiei. Începând de astăzi, purtarea măștii devine obligatorie atât în spațiile publice închise, cât și în aer liber. Cea mai importantă modificare este faptul că nu vor mai fi permise măștile din pânză sau plastic, ci doar cele chirurgicale sau de tip FFP2. Amenzile pentru cei care nu respectă această regulă sunt cuprinse între 500 și 2500 de lei.

Publicitate

În funcție de incidența din fiecare localitate, au fost stabilite scenarii pentru funcționarea sălilor de cinema sau de spectacol, a piscinelor, sălilor de fitness, a sălilor de jocuri de noroc, dar și pentru organizarea evenimentelor sportive.

În cazul în care rata de infectare este mai mică de 1 la mia de locuitori aceste activități sunt permise la o capacitate de 50%, dar numai pentru persoanele vaccinate sau care au un test PCR sau antigen negativ. Dacă incidența trece de 1 la mie, capacitatea maximă va fi de 30%.

În cazul restaurantelor și cafenelelor limita maximă permisă este de 50% din capacitate, atunci când incidența este de sub 3 cazuri la mia de locuitori. Dacă rata de infectare trece de acest prag, atunci capacitatea se reduce la 30%. Programul de lucru, în schimb, rămâne același, adică în intervalul orar 5.00 – 22.00.

Publicitate

Și regulile carantinării au fost schimbate. Perioada a fost redusă de la 14 la 5 zile pentru persoanele vaccinate sau trecute prin boală. În schimb, românii nevaccinați vor fi nevoiți să stea 10 zile în carantină, dacă sunt depistați pozitiv cu SARS-CoV-2.

Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes