Social
Noi propuneri de restricții: interzicerea deplasării în afara localităților în care rata de infectare este peste 3, cu câteva excepții motivate. Draftul documentului cu toate măsurile discutate de CNSU

Românii din localitățile în care rata de infectare depășește 3 ar putea avea interzis la deplasarea în afara acestora, potrivit unei propuneri de hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU) care s-a întâlnit joi după amiază pentru a decide noile restricții.
Potrivit draftului de document consultat de de HotNews.ro se interzice deplasarea persoanelor în afara localităților în care rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile depășește 3 la 1.000 de locuitori, cu următoarele excepții motivate de:
- deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie şi locul/locurile de desfășurare a activității profesionale şi înapoi;
- deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanță, precum şi pentru achiziționarea de medicamente;
- deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
- deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.
Restricții vor fi și pentru deplasarea în interiorul localităților, în funcție de rata de infectare. Astfel, dacă rata de infectare depășește 4, locuitorii se pot deplasa in afara locuinței până la ora 20.00 pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică. Dacă rata depășește 7,5, restricția se aplică pentru toată durata săptămânii.
De asemenea, potrivit propunerii CNSU, dacă rata de infectare depășește 4, magazinele vor fi deschise doar, până la ora 18.00 în zilele de vineri, sâmbătă și duminică. Dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile depășește 7,5 la 1.000 de locuitori, restricțiile prevăzute pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică se aplică pe întreaga durată a săptămânii.
De asemenea se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport/fitness..
Potrivit draftului de document, se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în perioadele 03.04-04.04.2021 și 01.05 –02.05.2021 în intervalul orar 20.00-02.00 pentru participarea la slujbele religioase oficiate cu ocazia Paștelui Catolic, respectiv a Paștelui Ortodox.
sursa text: HotNews
-
Evenimentacum 23 de ore
„Lupul de la rutieră” din Râşnov, poliţistul anului 2022, reţinut pentru luare de mită
-
Evenimentacum 3 zile
FOTO – VIDEO / Accident cu 6 victime, pe bulevardul Saturn, din Brașov. O mașină și un taxi au fost implicate în evenimentul rutier. Traficul în zonă este blocat și sunt afectate inclusiv autobuzele RATBV
-
Evenimentacum 2 zile
EXCLUSIV / Un jandarm din Brașov a fost ucis, noaptea trecută, în urma unui scandal în care au fost implicați alți 3 bărbați. Agresorul ar fi încercat să își pună capăt zilelor
-
Evenimentacum 2 zile
Corupţie în Poliţia Braşov! Percheziţii la Serviciul de Permise şi la două sedii de Poliţie din Braşov. Oamenii legii luau bani pentru a nu-şi face treaba şi pentru a ajuta oamenii să ia permisul auto mai uşor
-
Evenimentacum 3 zile
Un bărbat a murit în cumplitul accident de pe bulevardul Saturn, din Braşov
-
Entertainmentacum 3 zile
Ioan Neculaie şi George Copos, lăsaţi fără carnet de conducere de poliţiştii braşoveni. Ambii într-o singură zi
-
Evenimentacum 2 zile
Detalii din ancheta crimei de la Braşov! Jandarmul ucis sărise în apărarea celui care a fost atacat cu cuţitul
-
Evenimentacum 2 zile
Aproape 4 milioane de ţigări de contrabandă descoperite într-un TIR pe ocolitoarea Braşovului