Connect with us
Publicitate

Eveniment

Noi avertizări de vreme rea, emise de meteorologi. Două atenționări cod galben și portocaliu vor intra în vigoare astăzi

Publicat

pe

Vremea continuă să fie capricioasă și extrem de schimbătoare. Meteorologii au emis două avertizări cod galben și portocaliu de instabilitate atmosferică și ploi torențiale, valabile pentru partea de Vest a țării.

Publicitate

Avertizarea cod galben va intra în vigoare la ora 11.00 și este valabilă până diseară, la ora 23.00. Aceasta vizează Județele Arad, Bihor, Cluj, Alba, Sibiu, Mehedinți, Dolj, Olt, Vâlcea și Argeș.

În intervalul menționat, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin descărcări electrice, averse torențiale, grindină, intensificări ale vântului și posibil vijelii în Banat, sudul Crișanei, vestul Transilvaniei, Oltenia și la munte. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp. În a doua parte a zilei de joi (01 iunie), local în vestul, centrul țării și la munte, instabilitatea atmosferică va fi pronunțată.

Atenționarea cod portocaliu de averse torențiale va intra în vigoare la ora 12.00 și este valabilă până la ora 20.00. Vizate sunt județele Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Gorj și o parte a județelor Arad, Alba și Vâlcea.

Publicitate

În aceste zone precum și Carpații Occidentali și vestul Carpaților Meridionali, vor fi averse torențiale. Local cantitățile de apă vor fi de 40…50 l/mp (în intervale scurte de timp, de până la 1 – 3 ore).

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes