Social
Nicușor Dan găzduiește la Cotroceni summitul B9
Nicușor Dan va găzdui miercuri, 13 mai, la Palatul Cotroceni, Summitul Formatului București 9 (B9) și al Țărilor Nordice, unul dintre cele mai importante evenimente diplomatice ale anului dedicate securității euroatlantice și consolidării cooperării pe flancul estic al NATO.
Evenimentul va fi co-prezidat de președintele României și de președintele Poloniei Karol Nawrocki, sub tema „Delivering More for Transatlantic Security”, cu accent pe întărirea apărării colective, creșterea capacităților de descurajare și sprijinul pentru Ucraina.
La summit sunt așteptați șefi de stat și de guvern din Europa Centrală și de Est, din state nordice, precum și oficiali de rang înalt ai NATO și ai Statelor Unite.
Printre participanți se numără:
- Mark Rutte – Secretarul General al NATO
- Gitanas Nausėda – Președintele Republicii Lituania
- Alar Karis – Președintele Republicii Estonia
- Petr Pavel – Președintele Republicii Cehe
- Edgars Rinkēvičs – Președintele Republicii Letonia
- Peter Pellegrini – Președintele Republicii Slovace
- Alexander Stubb – Președintele Republicii Finlanda
- Mette Frederiksen – Prim-ministrul Regatului Danemarcei
- Volodîmîr Zelenski – Președintele Ucrainei
- Thomas DiNanno – reprezentant al Statelor Unite
- Pål Jonson – Ministrul Apărării al Suediei
- Espen Barth Eide – Ministrul Afacerilor Externe al Norvegiei
- Benedikt Árnason – reprezentant al Islandei
- Nikolay Milkov – ambasador al Bulgariei la NATO
- Kissné Hlatki Katalin – ambasadorul Ungariei
Programul oficial include discuții politice și de securitate la nivel înalt:
- 10:30 – primirea oficială a șefilor de delegații
- 11:00 – sesiunea plenară de deschidere, cu intervențiile lui Nicușor Dan și Karol Nawrocki
- 14:20 – fotografia oficială
- 14:30 – masă de lucru între lideri
- 17:00 – conferință de presă comună susținută de Nicușor Dan, Karol Nawrocki și Mark Rutte
Formatul București 9 (B9) este o inițiativă româno-poloneză lansată în 2015 la București, care reunește statele NATO de pe flancul estic pentru consultări în domeniul securității. Creat ca reacție la anexarea Crimeei de către Rusia, formatul a devenit un cadru de coordonare regională. Din 2022, B9 s-a concentrat frecvent pe implicațiile războiului din Ucraina și funcționează și ca platformă de dialog transatlantic cu Statele Unite.
-
Socialacum 2 zileMâine este prima zi de școală! Calendarul complet al vacanțelor și examenelor pentru anul 2026-2027
-
Evenimentacum 2 zileAccident de mountain-bike în Azuga: Biciclist rănit grav, preluat de elicopterul SMURD
-
Administrațieacum 2 zileTraficul rutier se reia pe strada Dobrogeanu-Gherea de mâine
-
Fapt diversacum 2 zileSeism cu magnitudinea 4,1 în zona Vrancea duminică dimineață
-
Socialacum 21 de oreRATBV introduce, din 8 septembrie, o nouă linie de transport pentru elevi
-
Socialacum 23 de orePeste 8,5 milioane de lei în amenzi după controalele ITM. 718 cazuri de muncă nedeclarată, depistate în cinci zile
-
Economicacum 20 de oreHidroelectrica scumpește energia de la 1 octombrie. Cu cât vor crește facturile românilor
-
Utilacum 5 oreAccident grav pe DN1, la Predeal: Circulația oprită pe ambele sensuri


