Connect with us
Publicitate

Social

Niciun elev din Braşov nu a luat 10 la Bacalaureat. Doar 39 de candidaţi din întreaga ţară au luat nota maximă

Publicat

pe

Publicitate

Niciun 10 nu a fost obținut la examenul de Bacalaureat, în județul Brașov. Cea mai mare medie în judeţul nostru este de 9,98, a unui elev de la Colegiul Național „Andrei Șaguna”, care a luat 10 la primele 2 probe și 9,95 la cea de-a treia.

Examenul a fost promovat de aproximativ 2.800 de candidați din cei peste 3400 de înscriși.

Rezultatele Bacalaureatului 2024 au fost publicate, aducând vești bune pentru 99.371 de candidați care au promovat examenul. 39 de elevi au media 10.

Ministerul Educației a publicat rezultatele înregistrate în sesiunea iunie – iulie 2024 a examenului național de bacalaureat.

Publicitate

Au promovat 99.371 de candidați (95.112 candidați din promoția curentă, respectiv 4.259 din promoțiile anterioare) din totalul celor 130.041 candidați prezenți.

Astfel, rata cumulată de promovare (înainte de contestații) este de 76,4%: în creștere cu 3,6% față de prima sesiune din anul trecut (72,8%).

Pentru promoția curentă, rata de succes este de 81,5%, în creștere cu peste 3% față de prima sesiune din anul anterior (78,4%), în timp ce pentru promoțiile din anii trecuți, procentul se situează la 31,9%, superior cu peste 3%, comparativ cu anul trecut (28,5%). 39 de candidați au încheiat probele scrise cu media 10.

Cei mai mulți candidați (18.426 – toate promoțiile) au obținut medii situate pe segmentul 9 – 9.49.

4.373 de candidați nu s-au prezentat, iar 103 candidați au fost eliminați.

Numărul notelor de 10 pe probe/discipline de examen:

Limba și literatura română: 408

Limba și literatura maternă: 21

Proba obligatorie a profilului: 3.279 (Matematică -2.424 / Istorie – 855)

Proba la alegere a profilului și a specializării: 4.866 (cele mai multe note de 10 au fost obținute la disciplina Logică și argumentare: 1.234).

Contestațiile pot fi depuse/transmise luni, 8 iulie, în intervalul orar 12.00 – 18.00, inclusiv prin mijloace electronice.

Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Rezultatele finale (după soluționarea contestațiilor) vor fi comunicate în data de 12 iulie.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes