Eveniment
Nereguli grave găsite în arestul IPJ Braşov. Musulmani nigerieni, înfometați și îmbrăcați în zdrențe. Primeau carne de porc, pe care ei nu o mănâncă

Mai mulți musulmani de origine nigeriană aflați în arest preventiv au fost lăsați să flămânzească după ce reprezentanții arestului le-au dat să mănânce carne de porc, fără să le ofere altă alternativă. Această situație dar și multe alte nereguli au fost descoperite de reprezentanții Avocatului Poporului în urma unui control pe care l-au făcut, în contextul pandemiei de COVID-19, în mai multe dintre aresturile Poliției Române. Conform rapoartelor încheiate ulterior, s-a vorbit despre pereți scorojiți, paturi fără lenjerie, lipsa produselor sanitare sau celule fără lumină, scrie gandul.ro.
Restricțiile impuse de pandemie au avut un impact extrem de dur asupra persoanelor aflate în detenție. Atât arestații preventiv aflați în aresturile poliției cât și deținuții care își execută pedepsele în sistemul penitenciar au pierdut dreptul la vizită, la pachet și la muncă în afara celulelor.
Pe acest fond, reprezentanții instituției Avocatul Poporului au organizat mai multe vizite în aresturile inspectoratelor județene de poliție. După fiecare inspecție de acest gen, oficialii Avocatului Poporului au făcut un raport în care au menționat plusurile și minusurile întâlnite la fața locului.
În acest sens, au fost inspectate cinci centre de reținere și arest preventiv. Este vorba despre aresturile de la IPJ Brașov, IPJ Galați, IPJ Prahova, IPJ Caraș Severin și IPJ Călărași.
Conform observațiilor făcute de Avocatul Poporului, inspectorii au constatat că nici la 30 de ani de Revoluție nu au fost amenajate camere pentru persoanele cu dizabilități.
Cele mai mari probleme au fost identificate la arestul IPJ Brașov. Din raportul întocmit de oficialii Avocatului Poporului, pe lângă pereții scorojiți, condițiile de cazare a persoanelor care, nefiind condamnate se bucură încă de prezumpția de nevinovăție, par inumane.
Astfel, lumina naturală este insuficientă, iar becurile sunt prea slabe. În plus, multe toalete nu au deloc lumină artificială și nici ferestre, astfel că deținuții sunt obligați să-și facă necesitățile cu ușa deschisă.
Mai mult, pentru unele paturi nici măcar nu exista lenjerie și nici nu existau haine de schimb pentru arestații foarte săraci sau pe care nu-i vizitează nimeni.
La rândul ei, mâncarea, care este adusă de la Penitenciarul Codlea, a fost catalogată ca insuficientă și de proastă calitate. „Echipa de vizită a constatat că hrana primită la data vizitei era insuficientă din punct de vedere calitativ și cantitativ”, se arată în raportul întocmit de Avocatul Poporului.
În acest sens, mai mulți arestați s-ar fi plâns că au slăbit foarte mult și au dezvoltat boli digestive.
În plus, au fost găsiți și nouă nigerieni flămânzi și îmbrăcați în zdrențe. Aceștia s-au plâns în fața inspectorilor că mănâncă rar și puțin pentru că ei sunt musulmani, iar religia le interzice consumul cărnii de porc, pe care îl consideră un animal impur. Aceștia au dat ca exemplu chiar masa de prânz din ziua inspecției, când, la felul doi, de pe Codlea s-a primit varză cu porc.
Pentru că nu au pe nimeni în România, nigerienii nu au nici haine de schimb, iar cum arestul IPJ Brașov nu are garderoba impusă de lege, aceștia erau îmbrăcați în zdrențe.
„Hrana persoanelor custodiate provenea de la Penitenciatul Codlea, dimineața și la prânz (incluzând și masa de seară). Din verificarea acesteia, la data vizitei s-a observat neconformitatea acesteia cu meniul scriptic. Nemulțumiri cu privire la calitatea hranei au fost raportate de majoritatea persoanelor intervievate. De asemenea, pentru grupul străinilor din Africa (9 nigerieni), hrana nu corespundea nevoilor alimentare ale acestora. De exemplu, și-au exprimat nemulțumiri față de mâncarea care conținea varză și carne de porc (unii nu mănâncă porc chiar dacă nu sunt musulmani), mâncare prezentă în meniu destul de frecvent” se arată în raportul întocmit de inspectorii Avocatului Poporului.
Nigerienii se aflau în arest după ce, în vară, ar fi înșelat mai multe românce prin intermediul așa numitelor „scrisori nigeriene”, prin care le-au convins să le trimită bani după ce au reușit să le seducă pe internet.
-
Utilacum o zi
VIDEO / A fost dat în folosinţă cel mai lung pod în arc din România. Traseu nou între judeţele Braşov şi Argeş
-
Socialacum 2 zile
Topul celor mai prosperi rectori din România. Ioan Vasile Abrudan, de la Universitatea Transilvania din Braşov, pe locul doi
-
Evenimentacum 3 zile
VIDEO / Bărbat urmărit internațional pentru tentativă de omor, prins la Codlea. Are de executat 8 ani de închisoare
-
Evenimentacum 2 zile
FOTO / Viscolul a creat probleme şi la Braşov! Două maşini avariate de copacii care s-au prăbuşit la pământ
-
Evenimentacum 2 zile
VIDEO / Accident feroviar între Bușteni și Sinaia. O mașină a fost lovită de trenul Regio Brașov – București. Doi adulți și un copil au ajuns la spital
-
Socialacum o zi
VIDEO / Imagini inedite cu lucrările de la Sala Polivalentă din Braşov. Construcţia este în grafic
-
Evenimentacum 2 zile
Alertă extremă! Cod Roşu de viscol în zona montană a Braşovului. Rafale de vânt de până la 160 km/h şi vizibilitate zero
-
Evenimentacum 2 zile
VIDEO / Atenţie, şoferi! A nins abundent în tot judeţul Braşov. Drumarii au intervenit aici cu peste 40 de utilaje