Turism
National Geographic despre cele mai bune destinații pentru familie în 2021: „Clujul şi Braşovul reprezintă baze pentru explorarea Transilvaniei rurale cu pajişti inflorite, castele ca din cărţile cu poveşti şi sate cu străzi pietruite”
Regiunea Transilvania este inclusă în lista National Geographic a destinaţiilor de vacanţă pentru familie în 2021.
Lista anuală a destinaţiilor, lansată marţi, cuprinde cinci categorii: sustenabilitate, familie, natură, aventură şi cultură. Ea serveşte drept sursă de inspiraţie pentru viitoare călătorii, având în vedere situaţia incertă provocată de pandemie.
Lista „Best of the World 2021” oferă 25 de locuri de luat în seamă, selectate de echipa editorială internaţională.
Cititorul va găsi, potrivit National Geographic, poveşti care descriu „succesul în conservare, realizări în prezervare, rezistenţă culturală şi poveşti ale unor comunităţi care înving obstacole intimidante pentru a prospera în ciuda pandemiei”.
Categoria „sustenabilitate” cuprinde şase destinaţii din Europa, Africa şi Statele Unite – Alonissos (Grecia), Copenhaga (Danemarca), Noua Caledonie (Franţa), Freiburg (Germania), Gabon (Africa Centrală) şi Denver (Colorado, SUA).
În secţiunea „familie” sunt incluse: England Coastal Path (sud-vestul Angliei), Transilvania (România), Space Coast (Florida, SUA), Hortobagy (Ungaria) şi regiunea indigenă din British Columbia (Canada).
Pentru „aventură” au fost alese: Dominica (Caraibe), Svaneti (Georgia), Parcul naţional Los Glaciares (Argentina) şi depresiunea Danakil (Etiopia).
La categoria „natură”: Isle Royale (Michigan, SUA), Yellowknife (Canada), Cerrado savanna (Brazilia) şi Insula Lord Howe (Australia), iar la categoria „cultură”: Guam, New Mexico (SUA), Bitoria-Gasteiz, Alava (Ţara Bascilor, Spania), Gyeongju (Coreea de Sud), Tulsa (Oklahoma, SUA) şi Tonglu (provincia Zhejiang, China).
Despre Transilvania, National Geographic a scris: „descoperirea realului într-un tărâm celebru pentru fantezie”.
„Unul dintre efectele secundare ale lui Dracula – roman al autorului irlandez Bram Stoker – a fost că a transformat Transilvania, o regiune reală a României, într-un tărâm mitic, «un loc blestemat din acest pământ blestemat, unde diavolul şi copiii lui încă merg cu picioare pământeşti», aşa cum a spus scriitorul. Având în vedere că Stoker nu a văzut vreodată locul cu ochii lui, a compilat meşteşugit informaţia pentru romanul lui din 1897 din cărţi scrise de călători britanici”.
Sunt punctate de National Geographic unele lucruri corecte din romanul lui: frigăruile din carne de vită, mămăliga, vinul dulce de Mediaş, portul popular şi amestecul cultural maghiari – saxoni – secui – vlahi.
„Ce a ratat Stoker e că Transilvania ar trebui cunoscută pentru aerul pastoral vechi european”. Clujul şi Braşovul reprezintă baze pentru explorarea Transilvaniei rurale cu pajişti inflorite, castele ca din cărţile cu poveşti şi sate cu străzi pietruite.
Pentru familii, un sejur la o fermă ar putea reprezenta o şansă de deconectare, de a petrece timpul făcând plimbări în căruţa, drumeţii în Munţii Carpaţi şi ajutând la munci din gospodărie.
Farmecul bucolic al Transilvaniei l-a atras şi pe prinţul Charles, a cărui fundaţie finanţează proiecte de protejare a arhitecturii locale.
-
Fapt diversacum 2 zileFunSylvania lansează „Vinerea Brașovenilor”: 33% reducere la bilete
-
Socialacum 3 zile45 de atacuri ale urșilor și lupilor în Brașov. Peste 190 de animale, ucise
-
Utilacum 3 zileProgram de toamnă la Zoo Brașov: Care este noul orar de vizitare
-
Administrațieacum 3 zileVIDEO | Lucrările pentru închiderea depozitului Timiș-Triaj au ajuns la 78%
-
Socialacum 3 zileSRI a dejucat un plan de sabotaj al Rusiei în România. Ce obiective strategice erau filmate de un cetățean rus
-
Turismacum 2 zileȘantierul unui hotel oprește Gondola Sinaia. Primăria anunță măsuri de urgență
-
Socialacum 3 zile200 de maidanezi încă umblă prin Zărnești. Primăria pregătește un contract de 500.000 de lei pentru a scăpa de câinii fără stăpân
-
Utilacum 3 zileTrafic oprit temporar sâmbătă pe DN 11 în județul Brașov. Rutele afectate de Turul României 2026


