Administrație
Municipalitatea caută o firmă care să consolideze porțiunea de șosea surpată de pe drumul spre Poiana Brașov. Primăria a emis autorizația de construire

Autorizația de construire pentru consolidarea porțiunii surpate de pe drumul către Poiana Brașov a fost emisă de primăria Brașov, dar până când lucrările propriu zise vor începe va mai dura. Asta pentru că municipalitatea trebuie să caute o firmă care să se ocupe de proiect, dar și fonduri pentru finanțarea lucrărilor. Autoritățile locale speră să obțină un sprijin financiar și din partea Guvernului.
„Pregătim documentația în vederea licitației pentru achiziția serviciilor de expertiză tehnică și de lucrări de consolidare. Totodată, astăzi, o comisie formată de prefectul Cătălin Văsii s-a deplasat la fața locului pentru a face o evaluare. Din comisie au făcut parte inclusiv reprezentanți ai Inspectoratului de Stat în Construcții și ai ISU. Sperăm, totodată, cu sprijinul Instituției Prefectului, să obținem și fonduri de la Guvernul României pentru aceste lucrări, având în vedere că lucrările sunt și complexe și presupun și o cheltuială destul de mare, mai ales că vorbim de un tronson de drum național, singurul care face legătura între Brașov și Poiana Brașov”, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Brașov, Sorin Toarcea, pentru radiobrasovfm.ro.
Zidul de sprijin a drumului de Poiană s-a surpat pe o lungime de 14 metri. Pentru că există pericol de accidente, dar și de degradare mai mare a șoselei, Comitetul Local pentru Situații de Urgență a luat decizia ca pe acel tronson să fie interzisă circulaţia maşinilor cu un tonaj mai mare de 3,5 tone.
Astfel, autocarele şi camioanele pot urca doar până la Belvedere, iar din Poiană pot coborî până în Poiana de Jos, asta pentru că sunt singurele zone unde se pot întoarce. Excepţie fac doar autobuzele RATBV care au voie să circule până în Poiana Braşov
În plus, autoritățile au decis limitarea circulației la o singura bandă pe porțiunea afectată şi semnalizarea, inclusiv pe timp de noapte, a zonei. Au fost montate semne de circulație de presemnalizare în Livada Poștei și în Poiana Brașov care să îi avertizeze pe șoferi de eventualele pericole.
-
Administrațieacum 2 zile
Veşti cât se poate de bune! Aeroportul de la Ghimbav ar putea deveni operațional din luna iunie 2023
-
Fapt diversacum 3 zile
VIDEO / Imagini virale pe internet vin de la Braşov. Un copil şi-a tăiat pepenele în feliatorul de pâine de la un supermarket
-
Utilacum 3 zile
Program special pentru autobuzele RATBV de Sfânta Maria
-
Socialacum 2 zile
Milionarul brașovean care și-a ucis bunica, în urmă cu trei ani, a fost eliberat. Dan Cămârzan era internat într-un spital de psihiatrie
-
Evenimentacum 3 zile
FOTO / Alimente expirate chiar și de un an, dar și mizerie de nedescris. Asta au găsit inspectorii de la Protecția Consumatorului în restaurante din Predeal și Sinaia
-
Evenimentacum 2 zile
S-a aflat cauza din care sute de peşti au murit pe râul Olt, în apropiere de Făgăraş. Nivelul apei a crescut cu aproape un metru într-o zi
-
Fapt diversacum 2 zile
Un hotel din centrul oraşului Sfântu Gheorghe va fi dărâmat. Clădirea a aparţinut afaceristului braşovean Ioan Neculaie
-
Evenimentacum 2 zile
VIDEO / Un bărbat din Râșnov a fost amendat pentru că a aruncat gunoaie în pârâul Ghimbășel. Omul nu a știut că gestul lui a fost surprins de o cameră de supraveghere