Connect with us
Publicitate

Social

Monica Anisie: ‘Tezele școlare nu se mai susțin în acest an școlar’

Știri Brașov

Publicat

pe

Monica Anisie: „Tezele școlare nu se mai susțin în acest an școlar“

Publicitate

Monica Anisie, ministrul Educației, a anunțat sâmbătă, 7 noiembrie, că elevii nu vor mai susține tezele în anul școlar 2020-2021, acestea fiind înlocuite cu evaluarea sumativă.

„În ceea ce privește susținerea tezelor, după consultarea pe care am avut-o cu toți factorii implicați, am luat decizia ca acestea să nu se mai susțină anul acesta școlar. Să nu uităm că tezele se susțin la doar două sau trei discipline, în rest se realizează evaluarea sumativă. Deci, tezele nu se susțin, însă au fost înlocuite cu evaluarea sumativă”, a declarat Monica Anisie.

Monica Anisie: „Elevii de clasa a VIII-a și a XII-a vor continua pregătirea pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2021“

Publicitate

Ministrul Educației a precizat că va continua pregătirea elevilor pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2021.

„Pentru elevii de clasa a VIII-a și a XII-a, începând cu semestrul al doilea, pe lângă aceste lecții pe care le vom face, vom avea măsuri concrete. Vor fi teste de antrenament săptămânale, disponibile și acum pentru elevi pe site-ul Ministerului Educației, vom continua programul teleșcoala și vom continua și pregătirea față în față”, a menționat Monica Anisie.

Ministrul a făcut anunțul în condițiile în care a fost luată deja decizia ca toate școlile din România să treacă în scenariul roșu, care presupune învățarea exclusiv online.

Publicitate

Ieri, Consiliul Național al Elevilor arăta că majoritatea covârșitoare a elevilor preferă suspendarea tezelor semestriale și înlocuirea acestora cu o altă formă de evaluare sumativă. În acest sens s-au exprimat peste 76% dintre cei intervievați. În schimb, 15,3% dintre elevi consideră că evaluarea ar trebui susținută ca înainte, adică față în față.

Structura anului școlar 2020-2021

Semestrul I (17 săptămâni)

Publicitate

Cursuri: 14 septembrie 2020 – 22 decembrie 2020

Vacanță pentru grădinițe și clasele pregătitoare – a IV-a: 26 octombrie – 1 noiembrie 2020

Vacanța de iarnă: 23 decembrie 2020 – 10 ianuarie 2020

Cursuri: 11 ianuarie 2021 – 29 ianuarie 2021

Vacanţa intersemestrială:30 ianuarie 2021 – 7 februarie 2021

Semestrul al II-lea (17 săptămâni)

Publicitate

Cursuri: 8 februarie 2021 – 1 aprilie 2021

Vacanţa de primăvară: 2 aprilie 2021 – 11 aprilie 2021

Paștele Catolic va fi în 2021 pe data 4 aprilie

Cursuri: Luni, 12 aprilie 2021 – Joi, 29 aprilie 2021

Vacanță de primăvară: 30 aprilie 2021 – 9 mai 2021

Paștele Ortodox va fi în 2021 pe data 2 mai

Cursuri: 10 mai 2021 – 18 iunie 2021

Vacanţa de vară: 19 iunie 2021 – data noului an școlar urmează să fie stabilită.

Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Social

Incidența scade la 1,65 în Brașov – Situația pe localități

Avatar

Publicat

pe

Publicitate

Incidența la nivel județean a ajuns la 1,34 cazuri la mia de locuitori. În municipiul Brașov rata de infectare a scăzut din nou. Joi, 6 mai, incidența la nivelul municipiului este de 1,65, conform datelor transmise de Direcția de Sănătate Publică Brașov.

În prezent, cea mai mare rată de incidență este în comuna Homorod, și anume 3,02 la mie.

Publicitate

În ceea ce privește rata de incidență cumulată în localitățile din județul Brașov este următoarea:

Publicitate
Citește mai mult

Social

Taberele de vară pentru copii, în impas. Părinții sunt reticenți, din cauza pandemiei

Avatar

Publicat

pe

Publicitate

Taberele de vară pentru copii, în impas. Părinții sunt reticenți, din cauza pandemiei

După un an cu multe provocări pentru copii, dascăli și părinți, organizatorii de tabere de vară vin cu oferte de nerefuzat, în speranța că vor avea doritori care să petreacă o săptămână de vacanță alături de ei. Dacă în alți ani, la ora aceasta, cu greu mai găseai un loc într-o tabără la mare sau la munte, pandemia de COVID a stricat planurile tuturor. Și asta deși organizatorii de tabere promit condiții foarte bune de cazare, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță sanitară, dar și distracție maximă pentru copii. „Restricțiile există și au existat și anul trecut, iar acestea au fost respectate. Adică: în mijlocul de transport și la obiectivele turistice s-a purtat mască, la activitățile sportive, respectiv cele educative, nu s-a purtat. Fiecare obiect utilizat la comun s-a dezinfectat, etc. Părinții completează un acord de participare precum și o declarație privind riscurile impuse de pandemie și asa mai departe”, a explicat Roxana Tincea, organizatorul Ropedami Camp, de la Moieciu. Anul trecut, tabăra Ropedami s-a bucurat de un foarte mare succes, astfel că organzizatorii speră să o poată organiza din nou, în luna august. „Condiția este să avem minim 12 copii, maxim 18, cât permite unitatea de cazare. Mai sunt lucruri pentru că deocamdată părinții sunt destul de reticenți aceste tipuri de activități”, a mai spus Roxana Tincea. 

Publicitate

Distracție maximă, cât e ziua de lungă!

Sejurul durează cinci zile, timp în care copiii vor avea parte de activități diversificate, atât în natură, cât și în interior, dacă vremea nu permite ieșea în aer liber. Drumeții pe cărări de munte, trasee de cățărare, parc de aventură sau bălăceală la piscină sunt doar câteva dintre propunerile cu care vin organizatorii. „Din programul zilnic nu vor lipsi activitățile sportive cum sunt fotbal, gimnastică ritmică sau dansuri populare. Vom avea activități educative în natură, respectiv pictură sau științele naturii, însoțite de multe experinemte. De asemenea, nu vor lipsi jocurile de construcție și nici concursurile, seară de film, petrecere în pijamale. Ca o noutate, în acest an am introdus și învățarea unor noțiuni în limba engleză”, a mai explicat Roxana Tincea. La finalul sejurului, copiii primesc acasă toate obiectele confecționate în tabără, diplomă de participare, medalie și cadouri personalizate.

Publicitate

1500 de lei, în 5 rate

 “Tabăra este atât pentru fete, cât și pentru băieți, cu vârsta cuprinsă între 7 si 11 ani. În ceea ce privește camerele, în funcție de câți copii se înscriu, vor sta câte 2 sau 3 într-o camera, într-o pensiune de 3 stele”, a mai spus organizatorul. Prețul pentru 4 nopți de cazare cu 3 mese pe zi si două gustări este de 1500 de lei, sumă care se poate achita în 5 rate. În preț mai este inclus și transportul cu microbuzul din Brașov, precum și intrarea la obiectivele turistice care vor fi vizitate. 

Nu sunt rezervări ferme

Publicitate

Părinții mai au variante de tabere la munte și pe Valea Prahovei sau în Poiana Brașov. Organizatorii oferă cazare în unități de trei stele cu mese incluse și activități specifice pentru zona de munte. Prețul variază între 1200 și 1500 de lei, în funcție de perioada aleasă și de condițiile oferite de unitatea de cazare, însă nici aici nu este sigur că sejururile se vor organiza „Noi organizăm tabere de câțiva ani. Am avut copii din toată țara, iar unii au revenit 2-3 ani la rând. Anul acesta a fost cum a fost, iar până la această oră nu avem rezervări ferme pentru o serie întreagă. Sperăm ca până la vară lucrurile să se mai așeze”, s-a plans administratorul unei pensiuni din Bușteni. 

Reduceri pentru a atrage turiști

Ca să atragă participanți în taberele lor, alți organizatori vin cu reduceri consistente. „Înscrie-te cu minim 2 prieteni până la 15 aprilie 2021 și beneficiați de 100 lei reducere fiecare!150 lei reducere/copil pentru grupurile organizate de minim 10 copii și gratuit pentru profesorii organizatori. 50 lei reducere suplimentar pentru frați. 50 lei reducere suplimentar pentru copiii participanți din taberele precedente, cu condiția să prezinte o recenzie scrisă”, se arată pe site-ul unei pensiuni din Straja, care organizează tabere pentru copii de mai bine de 9 ani. „Mă încântă foarte tare ideea de a trimite copilul în tabără pentru câteva zile. Copilul este angrenat în tot felul de activități pe care acasă nu le-ar putea face singur. În plus, după acest an școlar, îi prinde bine socializarea cu alți copii. Există totuși o nesiguranță din cauza situației actuale și probabil că anul acesta vom opta pentru un concediu în familie”, a spus Andreea Orban, mama unui băiețel de clasa a II-a.

Publicitate
Citește mai mult

Social

4.830 de cereri depuse în județul Brașov pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare. Școlile Gimnaziale nr. 11, 19 și 30 din Brașov, cele mai râvnite

Redactia

Publicat

pe

Publicitate

4830 de cereri au fost depuse, în tot județul, pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare, în anul școlar 2021-2022. Aceasta a fost prima etapă de depunere a cererilor, care a început în 29 martie și s-a încheiat în 28 aprilie.

Locuri sunt suficiente pentru toți copiii care împlinesc vârsta pentru a merge la școală, dau asigurări reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean. Însă, ca în fiecare an, au fost unități școlare unde au fost mai multe cereri decât locurile disponibile, anunță Radio România Brașov FM.

Publicitate

„Primele 3 locuri sunt deținute de școlile Gimnaziale nr. 11, 19 și 30 din Municipiul Brașov. În conformitate cu prevederile legislative, Inspectoratul Școlar are obligația de a asigura locuri în unitățile școlare pentru cuprinderea tuturor copiilor ai căror părinți au domiciliul în circumscripția școlară. Pentru aceasta, Inspectoratul Școlar echilibrează planul de școlarizare, astfel încât toate cererile părinților, depuse la unitățile școlare de circumscripție, să fie soluționate favorabil”, a spus purtătorul de cuvânt al IȘJ Brașov, Valentin Bucur.

Între 10 și 11 mai, comisia națională va procesa cererile de înscriere și va repartiza copiii în școlile de circumscripție.

Publicitate

Între 11 și 18 mai, în fiecare unitate școlară vor fi procesate cererile de înscriere din afara circumscripției, dar doar pe locurile rămase libere. În 19 mai, „comisia națională va procesa cererile , cu ajutorul aplicației informatice, și va repartiza la școala de circumscripție, copiii ai căror părinți au solicitat înscrierea la o anumită școală, alta decât cea de circumscripție, dar care nu au fost admiși, din lipsă de locuri, și care au exprimat, în această fază, opțiunea pentru școala de circumscripție”, a adăugat Valentin Bucur.

A doua etapă de înscriere în clasa pregătitoare va fi în perioada 21 mai – 10 septembrie. La nivelul întregului județ, IȘJ-ul a aprobat 5344 de locuri în clasele pregătitoare.

Sursa: Radio România Brașov FM

Publicitate
Citește mai mult
Publicitate
Publicitate

De Interes

>