Economic
Ministrului Transporturilor, despre autostrada Făgăraş – Sibiu: „Săptămâna viitoare vom desemna câștigător pe unul din cele patru loturi”

„Sper să avem o veste bună pe unul din cele patru loturi, în sensul că vom desemna un câștigător, urmând ca în săptămânile viitoare să dăm și pe celelalte trei loturi”, a declarat Sorin Grindeau, aflat în vizită pe șantierul lotului 2 din Autostrada de Centură București Nord (A0 Nord), transmite economica.net.
Cel mai probabil, șeful Transporturilor s-a referit la tronsonul 4 din Autostrada Sibiu – Făgăraș, primul pentru care au fost depuse oferte, încă din noiembrie anul trecut. De altfel, potrivit datelor din SEAP, evaluarea ofertelor pentru acest tronson ar trebui să se încheie până miercuri, 12 aprilie. Adesea însă, aceste termene sunt prelungite.
„Constructori și proiectanți din România, Turcia, Georgia și Ucraina au înaintat oferte pentru tronsonul de 16,26 km dintre Sâmbăta de Sus, Municipiul Făgăraș și Drumul de legătură cu DN1!”, a detaliat atunci șeful Transporturilor.
Tot atunci, Cristian Pistol, directorul general al CNAIR, a transmis că până la termenul limită au fost depuse șase oferte:
1. Asocierea AUTOMAGISTRAL – PIVDEN SRL – ROSTDORSTROY SRL (Ucraina)
2. Asocierea S.C. BOG’ART S.R.L. – SC CONI SRL – SC TOHME CONTRACTING LLC – S.C. RIA DESIGN CONSULTING SRL (Romania – Georgia)
3. IC ICTAS INSAAT SANAYI VE TICARET ANONIM SIRKETI (Turcia)
4. Asocierea MAKYOL INSAAT SANAYI TURIZM VE TICARET AS – YAPI MERKEZI INSAAT VE SANAYI AS (Turcia)
5. MAPA INSAAT VE TICARET ANONIM SIRKETI (Turcia)
6. Asocierea SC STRABAG SRL – SC GEIGER TRANSILVANIA SRL
Perioada maximă pentru proiectare și execuție va fi de 48 de luni (12 luni proiectare și 36 de luni execuție). Tronsonul a cărei construcție are o valoare estimată de 1,16 miliarde de lei fără TVA se va desfășura între localitatile Sâmbăta de Sus ( DJ 105B)- Municipiul Fagăraș și Drumul de legatură cu DN1.
Autostrada Sibiu – Făgăraș (68 km), finanțată prin fonduri europene, are o importanţă majoră în desfăşurarea traficului deoarece face parte dintr-un proiect mai amplu de conectivitate a infrastructurii rutiere la rețeaua de transport europeană TENT – Comprehensive.
-
Evenimentacum 2 zile
Braconieri „prinşi în fapt” de poliţiştii braşoveni, într-o pădure de lângă Poiana Mărului
-
Evenimentacum 3 zile
VIDEO / Amplă acţiune a poliţiştilor braşoveni în saloanele de înfrumuseţare. Amenzi de 70.000 de lei pentru frizerii care nu dau bon fiscal
-
Administrațieacum 3 zile
Braşovenii „şi-au dat cu părerea” despre proiectul de reamenajare a Pieţei Sfatului
-
Evenimentacum 3 zile
Ce spune femeia din Braşov care s-a trezit cu puiul de urs în curte: „Sunt foarte speriată, îmi e foarte frică”
-
Socialacum 3 zile
FOTO – VIDEO / Rulmentul, de la platformă industrială la zonă de relaxare. Primăria Braşov a semnat contractul cu Ordinul Arhitecților din România pentru ca fosta uzină fie redată braşovenilor
-
Fapt diversacum 3 zile
Cristina, tânăra poliţistă din Covasna care „face legea” şi pe circuit în cursele de raliu, dar şi în hainele de om al legii
-
Utilacum 3 zile
Continuă angajările la Aeroportul Braşov. Se caută director economic şi pompieri
-
Turismacum 3 zile
Dino Parc Râșnov a ajuns la vizitatorul cu numărul trei milioane