Economic
Ministrul Transporturilor a anunţat că a semnat un contract de achiziţie pentru 20 de trenuri. O parte din ele vor circula prin Braşov

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat vineri că Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a semnat un contract pentru achiziția a 20 rame electrice de lung parcurs și mentenanța acestora pe o perioadă de 15 ani.
Potrivit ministrului Transporturilor, valoarea contractului de bază este de aproximativ 263 milioane de euro, fără TVA. Comanda inițială poate fi suplimentată cu alte 17 trenuri la care se adaugă o perioadă de mentenanță de 30 de ani. În acest caz, valoarea contractului poate ajunge la aproximativ 748 milioane euro, fără TVA.
Fiecare tren va avea în componență 6 vagoane care vor asigura 351 locuri pe scaune.
Trenurile vor putea circula cu o viteză de 160 km/h și vor fi dotate cu zone pentru călătorii cu dizabilități, zone destinate distribuirii automate de bilete și aparate de compostat, zone de bar sau bistro, sisteme de climatizare și conexiune wi-fi.
Proiectul este finanțat din fonduri europene nerambursabile și din bugetul de stat, iar primul tren va putea intra în circulație la finalul anului 2023.
Sorin Grindeanu anunță că pachetul complet de 37 de rame poate fi livrat până la finalul anului 2024.
Noile trenuri vor asigura conexiunea dintre București și Arad, Timișoara, Cluj, Brașov, Iași, Suceava, Craiova, Târgu Jiu, Galați și Constanța.
-
Evenimentacum 3 zile
VIDEO / Un tren încărcat cu tehnică militară a deraiat, în județul Brașov. Șina de cale ferată s-a rupt pe o porțiune de câțiva metri
-
Evenimentacum 2 zile
FOTO / Accident grav, la Bran. Un tânăr de 19 ani a intrat cu mașina într-un gard de beton
-
Evenimentacum 2 zile
O turistă a căzut 100 de metri într-o prăpastie, în munții Bucegi. Salvamontiștii din Brașov și Prahova s-au chinuit mai bine de 3 ore să o salveze
-
Fapt diversacum 21 de ore
Îngheţată cu gust de bere, pălincă sau vin produsă la Braşov
-
Utilacum 19 ore
Un nou semafor a fost montat în Braşov
-
Businessacum 23 de ore
Punctele gastro local din Vama Buzăului, exemplu de bună practică. Parlamentarii pregătesc un proiect de lege pentru dezvoltarea acestui tip de afacere în zonele rurale
-
Evenimentacum 21 de ore
FOTO / Un stâlp a căzut pe o maşină, în zona Coresi
-
Fapt diversacum o zi
România trece la ora de vară, în acest weekend. Când vor fi date ceasurile cu o oră înainte