Administrație
Ministrul Mediului: Urşii agresivi care pun în pericol viaţa oamenilor vor putea fi împuşcaţi sau eutanasiaţi

Ordonanța de urgență privind îndepărtarea urșilor din localități ar putea fi adoptată săptămâna viitoare, a anunțat, joi, ministrul Mediului, Tanczos Barna, după ședința de Guvern în care proiectul a fost prezentat în primă lectură.
Ordonanța reglementează modalitățile de intervenție în cazul urșilor care ajung în localități, iar prezența acestora va fi semnalată la numărul unic de urgență 112 de către orice persoană.
„Am prezentat în primă lectură proiectul de ordonanţă de urgenţă elaborat de Ministerul Mediului prin care propunem o procedură de intervenţie imediată, dacă în intravilan există un pericol iminent la adresa siguranţei şi sănătăţii locuitorilor”, a spus ministrul de resort.
Potrivit acestuia, actul normativ are la bază o directivă europeană din domeniu, precum şi datele statistice analizate privind numărul apelurilor la 112 şi intervenţiilor jandarmilor.
„Scopul acestei ordonanţe de urgenţă este salvarea vieţilor şi a bunurilor create de om, care sunt valori esenţiale protejate de stat, conform Constituţiei”, a arătat el.
Potrivit proiectului, nivelul de risc, în funcție de comportamentul animalului, este clasificat astfel:
Nivel de risc redus: animalul a fost observat ocazional în intravilan, se retrage la observarea oamenilor (50-100 m)
Nivel de risc mediu: animalul nu se retrage la observarea oamenilor (50-100 m), animalul surprins/alungat lansează un atac fals, animalul a fost observat repetat în intravilan, nu este oprit de măsuri de protecţie existente, se hrăneşte cu gunoaie în prezenţa oamenilor
Nivel de risc mare: animalul se află prins într-o capcană neautorizată, animalul surprins/alungat lansează un atac, intră în gospodării şi nu se retrage în prezenţa omului, nu se retrage când este alungat, devine agresiv în urma administrării substanțelor tranchilizante, atacă omul în zona locuită, atacă animale domestice în intravilan.
Ce cuprinde proiectul
Proiectul de OUG cuprinde definiţia unor termeni care trebuie să clarifice modalităţile de intervenţie, să nu lase loc discuţiilor despre ce înseamnă intervenţie imediată, prin îndepărtare, tranchilizare, extragere, eutanasiere, împuşcare, cine sunt cei care participă la intervenţie şi cine este medicul veterinar împuternicit care are dreptul de a gestiona substanţele tranchilizante.
„Am definit ce înseamnă echipa de intervenţie şi din cine este formată: primarul, care este persoana care este conducătorul comitetului local de situaţii de urgenţă; jandarmii, care asigură ordinea; trebuie să fie prezent un personal tehnic de specialitate din partea gestionarului, precum şi medicul veterinar, care are dreptul să gestioneze substanţele tranchilizante”, a continuat ministrul.
Cum se intervine
Totodată, au fost definite şi care sunt substanţele de intervenţie.
„Intervenţia trebuie să fie graduală, prin îndepărtarea prin alungare şi doar dacă urşii revin se ajunge la tranchilizare-relocare. Dacă acestea nu dau rezultate, se poate interveni prin extragere, eutanasiere sau împuşcare în următoarele cazuri: dacă primele două metode nu dau rezultate, dacă siguranţa cetăţenilor sau bunurilor sunt puse în pericol iminent, dacă exemplarul este rănit şi devine agresiv, este în capcană neautorizată sau are răni incompatibile cu viaţa”, a precizat Tanczos.
Dacă există pui care rămân fără mama lor, aceştia vor fi preluaţi şi duşi în centre autorizate, pe cheltuiala Ministerului Mediului.
„Decizia se ia prin majoritate de către cei din echipa de intervenţie. Sunt patru persoane care îşi exprimă punctul de vedere, deci trei din patru trebuie să spună care este metoda care va fi aplicată„, a completat oficialul ministerial.
Cazurile vor fi raprotate la CE
Aceste cazuri vor fi raportate la Comisia Europeană, iar trofeele rămân în proprietatea statului.
„Subliniez că toate aceste intervenţii se fac doar în intravilan. Dacă riscul este redus, ursul a fost observat şi se retrage, se intervine prin alungare. Dacă riscul este mediu, se intervine prin îndepărtare sau tranchilizare-relocare, la acest risc se încadrează situaţia în care un animal nu se retrage, a fost observat în repetate rânduri sau se hrăneşte cu deşeuri sau gunoaie în prezenţa oamenilor.
Dacă riscul este mare, este posibilă intervenţia prin eutanasiere sau împuşcare, dacă lansează atac real, nu se retrage, devine agresiv, atacă omul sau animalele domestice în intravilan”, a adăugat ministrul Mediului.
Când ar putea fi aprobată OUG
El a arătat că ordonanţa ar putea fi aprobată săptămâna viitoare, dacă până atunci vor fi luate toate avizele.
„În niciun caz prin intervenţiile în zonele locuite nu va fi afectată specia de urs. Ultimele date, din 2016, arată că era o populaţie de circa 6.400-7.200 de exemplare în România, cu siguranţă intervenţiile nu vor fi de ordinul sutelor sau miilor şi în niciun caz intervenţia în localitate nu va duce la extincţia speciei de urs”, a subliniat Tanczos.
El recomandă oamenilor ca, la vederea unui urs în localitate, să sune imediat la 112.
Proiectul ordonanței de urgență poate fi consultat aici.
-
Socialacum 2 zile
VIDEO / Milionarul din Brașov, Călin Donca, a transmis un mesaj din spatele gratiilor. Într-un videoclip postat pe internet, omul de afaceri își informează investitorii cu privire la situația parcurilor fotovoltaice
-
Administrațieacum 2 zile
Program prelungit la Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav. ROMATSA a agreat propunerea Consiliului Județean de modificare a orarului de funcționare de la 12 la 16 ore
-
Socialacum 2 zile
FOTO / Locurile de grătar din jurul Brașovului sunt ocupate zilnic. Gospodinele profită de vremea bună și ies în natură ca să coacă legumele pentru zacuscă
-
Fapt diversacum o zi
Povestea impresionantă a lui Ozzy, un cățel care s-a pierdut în munții Bucegi. După o mobilizare masivă, patrupedul a fost găsit. La acțiune au luat parte și salvamontiștii din Brașov
-
Evenimentacum 2 zile
„Război” între copii români și ucraineni la un loc de joacă din Brașov. Doi băieți de 11 ani au ajuns la spital
-
Fapt diversacum 2 zile
Aproximativ 200 de persoane vor pedala prin Brașov la evenimentul „Masa Critică”. Bicicliștii vor parcurge un traseu de 13 kilometri, pe mai multe străzi din oraș
-
Evenimentacum 2 zile
Accident între un microbuz și un autoturism pe Drumul Național 13, în localitatea Feldioara. Șapte persoane au fost rănite, iar două dintre victime au rămas încarcerate
-
Entertainmentacum o zi
VIDEO / Un român, originar din Brașov, și câinele său sunt marii câștigători ai concursului America’s Got Talent. Adrian Stoica și Hurricane vor încasa un cec de 1 milion de dolari