Prima pagină
Ministerul Sănătății: măsurarea temperaturii corporale este obligatorie la intrarea într-un spațiu închis – instituții publice, complex comercial, unitate de prestare a serviciilor
Ministerul Sănătății precizează astăzi printr-un comunicat de presă că, în conformitate cu prevederile Ordinului privind instituirea obligativității purtării măștii de protecție, a triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă, triajul epidemiologic se aplică obligatoriu în cadrul instituțiilor sau autorităților publice, operatorilor economici și profesioniștilor.
„Astfel, facem precizarea că, pe perioada stării de alertă, la intrarea într-un spațiu închis, fie din cadrul unei instituții publice, complex comercial, unitate de prestare a serviciilor etc, se va măsura temperatura corporală atât personalului propriu, cât și celorlaltor categorii de persoane: vizitatori, clienți, consumatori.
De asemenea, în cazul în care un client are temperatura peste 37,3 grade Celsius, refuză dezinfectarea mâinilor sau purtarea măștii de protecție i se poate interzice intrarea în spațiul închis.
Menționăm că, la măsurarea temperaturii care se va realiza prin termometrul noncontact se va adăuga marja de eroare prevăzută în prospectul dispozitivului.
Mai mult, în cazul în care temperatura depășește 37,3 grade Celsius se poate repeta procedura după o perioadă de 2-5 minute de repaus.
În cazul spațiilor comerciale, nu se aplică obligația ca un client să fie însoțit de o persoană din sediu”, se precizează în comunicatul Ministerului Sănătăţii.
-
Politicsacum 3 zileLuca Niculescu pune pe masă condițiile pentru un Guvern funcțional. Ce vrea să obțină în șase luni
-
Evenimentacum 2 zileAccident grav pe Șoseaua Cristianului: Un șofer, rănit după ce a lovit un cal
-
Administrațieacum 3 zileLucrări la Cetățuia de pe Dealul Straja: Monumentul istoric va fi redeschis parțial publicului
-
Fapt diversacum 3 zileCum avansează lucrările la Varianta de Ocolire Sighișoara, drumul care va fluidiza traficul pe DN13
-
Evenimentacum 3 zileRadar pe Drumul Poienii: Trei șoferi au rămas fără permis după ce au depășit limita legală
-
Utilacum 3 zileTrei cartiere vor avea presiune redusă sau apă oprită în noaptea de miercuri spre joi
-
Evenimentacum 2 zileVIDEO/ Cursă ilegală, accident grav pe un bulevard din Brașov! Un tânăr de 27 de ani a fost reținut după ce mașina a lovit un stâlp
-
Evenimentacum 3 zilePompierii din Brașov, în lupta cu flăcările! Incendiu de vegetație pe opt hectare


