Entertainment
Metodă inedită de eliberare a nervilor și stresului, la Brașov. Un antreprenor din oraș a deschis o „sală de spart”. Aici clienții distrug tot ce le iese în cale, iar efectul ar fi terapeutic

Dacă v-au supărat apropiații, ați acumulat stres la locul de muncă sau v-ați enervat în trafic, există o soluție inedită și sigură pentru descătușarea problemelor. La o sală special amenajată din Brașov toată tensiunea acumulată poate fi descărcată pe manechini de silicon, sticle sau electrocasnice. În sala de spart, clienții pot distruge tot ce le iese în cale, iar cei care au testat conceptul spun că ședințele ar avea efect terapeutic.
Cu fiecare sticlă spartă, emoțiile negative pare că dispar. În doar câteva minute, cei care au acumulat tensiune în exces pot scăpa de ea dacă distrug tot ce le iese în cale. Totul, evident, într-un mediu controlat. Dar înainte să ia în mâini barosul sau bâta de baseball, clienții trec printr-un scurt instructaj.
În cele două săli amenajate se intră pe rând și numai cu echipament special format din combinezon, mănuși și vizieră. Paula și Ștefania, două prietene din Brașov, au aflat despre acest concept și au decis să îl testeze.
„E o experiență inedită, n-am mai văzut acest concept și e o nouă metodă bună de a-ți elibera stresul acumulat în timpul săptămânii. A fost solicitant. Credeam că o să fie mai ușor, sunt foarte dure sticlele, dar a fost interesantă experiența”, povestește Ștefania.
„N-am mai fost niciodată, este prima dată, e o experiență foarte interesantă. Pentru mine, din punctul meu de vedere, e perfectă pentru a te elibera de stres. Faptul că sticlele se sparg ai parte de eliberarea emoțiilor”, a spus Paula.
Iar stres, frustrări și nervi acumulează oricine, indiferent de vârstă. La cei 55 de ani ai săi, Doru a scăpat de tensiune după ce a lovit cu barosul în aparatura electrică veche.
„E prima dată când face acest lucru. E relaxant, e eliberator. Există un efort fizic, dar nu-i mare. O descătușare, o eliberare, da e și terapeutic, deci are efect și terapeutic, clar”, spune Doru, unul dintre clienți.
Raul a amenajat sălile de spart după un model inspirat din Marea Britanie. Locația a fost deschisă în urmă cu câteva luni, iar până acum nu a dus lipsă de clienți.
„Într-o cameră avem sticlă care este reciclabilă. O iau întreagă de la o companie, o duc înapoi cioburi tot acolo, totul e reciclabil. Nea Vasile îl avem și în camera cealaltă avem electronice, electrocasnice, centrale termice. Acolo lovim cu barosul, aici avem o bâtă de baseball”, a spus Raul Costescu, administratorul sălii de spart
Ambele sesiuni durează 15 minute. Pentru camera cu sticle clienții trebuie să scoată din buzunar 50 lei, iar dacă vor să testeze camera cu electronice și electrocasnice prețul este de 75 de lei.
-
Utilacum 2 zile
VIDEO / A fost dat în folosinţă cel mai lung pod în arc din România. Traseu nou între judeţele Braşov şi Argeş
-
Administrațieacum o zi
Braşovenii vor schia mai ieftin! Reduceri pentru locuitorii municipiului la instalaţiile pe cablu din Poiana Braşov
-
Administrațieacum o zi
FOTO / Cum va arăta Stadionul Tineretului, din Brașov, după ce va fi demolat și refăcut din temelii. Proiectul va costa aproape 150 de milioane de lei
-
Socialacum 2 zile
VIDEO / Imagini inedite cu lucrările de la Sala Polivalentă din Braşov. Construcţia este în grafic
-
Administrațieacum o zi
Veşti excelente! În minivacanţa de Sf. Andrei se schiază în Poiana Braşov. Este prima dată de la modernizarea domeniului schiabil când sezonul de schi se deschide în luna noiembrie
-
Evenimentacum 2 zile
Zborul de la Brașov spre Dortmund a decolat cu 4 ore întârziere. Avionul a decolat cu 3 minute înainte de închiderea programului
-
Administrațieacum 2 zile
Mesajul lui Allen Coliban pentru cei care vor să meargă în Piaţa Sfatului la aprinderea luminiţelor: „Scapă de grija mașinii și hai cu RATBV”. Program special al autobuzelor care merg spre centrul Braşovului
-
Utilacum 2 zile
La ce oră se aprind luminiţele de Crăciun, joi, în Braşov. Anunţul oficial