Connect with us
Publicitate

Social

Mediile din clasele V-VIII nu vor mai fi luate în calcul pentru admiterea la liceu

Publicat

pe

Cu câteva zile înainte de începerea noului an școlar, responsabilii din Educație au anunțat o nouă schimbare majoră în sistemul de învățământ. Ministrul Sorin Cîmpeanu a luat decizia de a elimina media claselor V-VIII din calculul mediei finale pentru admiterea la liceu, iar această măsură va fi luată chiar din anul școlar 2022 – 2023. Practic, începând de anul viitor, ierarhizarea elevilor se va face doar pe baza rezultatelor de la Evaluarea Națională.

Publicitate

Anunțul legat de această nouă schimbare a fost făcut chiar pe pagina oficială de Facebook a ministrului Educației:

„În urma reuniunii Comisiei de Dialog Social, au fost agreate, împreună cu partenerii de dialog social, următoarele măsuri ce vor fi aplicate în anul școlar 2022-2023:

1. În acord cu partenerii de dialog social, a fost eliminată media claselor V-VIII din calculul mediei de admitere la liceu. Astfel, ierarhizarea absolvenților se va realiza doar pe baza mediei obținute la evaluarea națională.

Publicitate

2. Având în vedere ca în anul școlar 2021-2022 nu au fost perioade de întrerupere a scolii, in ipoteza in care nici in anul școlar 2022-2023 nu vor exista întreruperi, s-a decis, in acord cu partenerii de dialog social, revenirea la programele de examen în vigoare înainte de debutul pandemiei, atât pentru evaluarea națională pentru absolvenții clasei a VIII-a, cât și pentru examenul național de bacalaureat”.

Sorin Cîmpeanu a mai anunțat și faptul că elevii vor primi burse sociale, dar și de studiu, chiar de la începutul noului an școlar.

„În premiera, elevilor de clasa a V-a li se vor acorda atât burse sociale, cât și burse de studiu încă de la începutul anului școlar 2022-2023. Bursele sociale si de studiu se vor acorda în condițiile îndeplinirii criteriilor pentru ambele categorii de burse (inclusiv criteriul privind numărul maxim de 20 absențe, iar în cazul burselor de studiu – pe baza calificativelor anuale și obținerii calificativului anual Foarte Bine în clasa a IV-a). Reamintim faptul că bugetul alocat burselor elevilor (1,032 miliarde lei) a fost suplimentat la ultima rectificare bugetară cu 300 milioane lei pentru anul 2022”, a mai scris ministrul Educației, pe rețeaua socială.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate

De Interes