Fapt divers
Mașinile Google vor actualiza străzile Brașovului. Acestea revin în România, mâine

Mașinile Google Street View se întorc în România primăvara aceasta. În următoarele luni ele vor străbate șosele pentru a actualiza Google Maps.
Începând cu 26 martie mașinile Google Street View vor vizita peste 100 de localități din România cu scopul de a actualiza imaginile Street View și rețeaua rutieră pe Google Maps.
Mașinile Google Street View vor acoperi zone și localități din toată țara, de la București, Constanța, Călărași, Ploiești, Onești sau Pașcani, și până la Sibiu, Cluj, Sighetul Marmației sau Brașov.
Street View este un serviciu popular oferit de Google Maps, în prezent fiind disponibil în mai mult de 85 de țări, inclusiv în Arctica și Antarctica. În Street View, oamenii pot vedea imagini din numeroase locuri ale lumii, fie șosele, orașe, monumente istorice, repere culturale, natura sălbatică (pe pământ, pe sau în apă) și chiar spațiu.
Serviciul este disponibil și în Google Earth și aplicația Google Maps pentru telefoanele mobile. Google a preluat peste 16 milioane de kilometri de drumuri cu imagini Street View, o distanță care ar putea înconjura globul de mai mult de 400 de ori.
Serviciul Street View este disponibil în România începând cu 2010, când au fost publicate primele imagini din cele mai importante orașe pe Google Maps. Acoperirea Street View la nivelul întregii țări s-a realizat în 2012, atunci când au fost preluate imagini de pe 40.000 de km de drumuri, 39 de orașe și sute de obiective turistice.
Extinderea Street View în România a continuat constant, fiind actualizate imaginile din marile orașe și adăugate diferite obiective turistice, precum Salina Turda, Castelul Bran, Cetatea Alba Iulia, Muzeul Național Brukenthal sau fluviul Dunărea.
În 2018, în parteneriat cu World Wildlife Fund România, peste 1.500 de kilometri de canale și drumuri din Delta Dunării au fost fotografiate pentru ca orice persoană cu o conexiune la internet să poată explora virtual frumusețile ei prin imaginile Street View.
Cea mai recentă actualizare a imaginilor Street View în România a avut loc în 2019.
-
Evenimentacum 2 zile
„Spitalul groazei”, de la Brașov. Cum arată una dintre unitățile medicale din oraș unde pacienților le este teamă să ajungă
-
Fapt diversacum 3 zile
Îngheţată cu gust de bere, pălincă sau vin produsă la Braşov
-
Utilacum 3 zile
Un nou semafor a fost montat în Braşov
-
Businessacum 3 zile
Punctele gastro local din Vama Buzăului, exemplu de bună practică. Parlamentarii pregătesc un proiect de lege pentru dezvoltarea acestui tip de afacere în zonele rurale
-
Sportacum 3 zile
Trei braşoveni de la ACS Reggio Liriada Braşov, convocaţi în premieră la echipa naţională de minifotbal
-
Socialacum 2 zile
FOTO / Meniu complet, în valoare de 17 lei, la cantina școlară. Ce mănâncă elevii unor unități de învățământ din Brașov la masa de prânz
-
Evenimentacum 3 zile
FOTO / Un stâlp a căzut pe o maşină, în zona Coresi
-
Fapt diversacum 2 zile
Braşovenii vor putea „adopta” un animal de la grădina zoologică. Cu 10 euro, se scrie numele pe un panou de la intrarea în Zoo, pentru 2.500 de euro poți vedea live, de acasă, ce face animalul