Mărțișorul — legenda, semnificațiile și recunoașterea internațională

Publicitate

Mărțișorul, mic obiect-bijuterie prins într-un șnur alb-roșu și oferit celor dragi pe 1 martie, rămâne unul dintre cele mai cunoscute și îndrăgite obiceiuri populare, având de-a lungul timpului multiple semnificații: de la vestitor al primăverii la simbol al renașterii naturii. Tradiția a fost inclusă recent în lista patrimoniului cultural imaterial a UNESCO, în urma unui dosar depus de România împreună cu Bulgaria, Macedonia și Republica Moldova.

Publicitate

Obiceiul este practicat în forme variate pe teritoriile acestor țări — în majoritatea regiunilor femeile și fetele primesc mărțișoare pe care le poartă pe tot parcursul lunii martie, în timp ce în unele zone ale Moldovei fetele le oferă băieților. Alături de mărțișor se oferă adesea flori timpurii, cel mai frecvent ghiocelul, ca simbol al sosirii primăverii.

Arheologii au găsit obiecte vechi de mii de ani asemănătoare mărțișoarelor: pietre de râu vopsite în alb și roșu și înșirate pe ață. Interpretările culorilor variază — roșul poate reprezenta vitalitatea, iar albul înțelepciunea — iar legenda populară explică firul bicolor prin mituri despre lupta Primăverii cu Iarna și sacrificiul ce readuce viața naturii.

Originea mărțișorului este disputată; unii specialiști leagă obiceiul de sărbătorile începutului de an ale Imperiului Roman, când Anul Nou era marcat în luna lui Marte. Pe parcursul istoriei, mărțișorul a cunoscut multiple forme: de la monede legate la gâtul copiilor cu șnururi colorate, la mici amulete din mătase sau metal menite să aducă noroc și sănătate.

Purtat inițial doar câteva zile în unele obiceiuri, mărțișorul se poartă azi frecvent întreaga lună martie, după care este agățat de ramuri de pom fructifer — gest asociat cu dorința de belșug. Regiuni diferite păstrează practici distincte: în unele sate se prind mărțișoare de uși, ferestre sau de coarnele animalelor pentru a alunga spiritele rele.

Includerea mărțișorului în lista UNESCO recunoaște valoarea culturală comună a acestui obicei în spațiul balcanic și subliniază importanța păstrării și transmiterii sale generațiilor viitoare, ca parte a patrimoniului imaterial al comunităților care îl practică.